Jumătatea de oră de la Vidraru

Duminica asta m-am trezit ca în fiecare dimineaţă de duminică. Era 12 ceasul şi stiam sigur că următoarele ore vor fi extrem de sâcâitoare. Aveam puţine variante pentru timpul meu liber de duminică. Cu siguranţă ele erau mult mai multe dar nu puteam să accept decât mult prea puţine. Televizorul, privitul în gol, musafirii părinţilor, o carte sau messul. De la 12 până pe la două am zăcut nespălată în casă într-o stare din care nu prea aveam chef să ies curând.

Fie că am vrut, fie că nu uite că am iesit. În 10 minute m-am îmbrăcat şi în două ceasuri am ajuns la Vidraru. Eu, Spoe, Betty şi Cătălin. Am bătut atâta drum pentru o jumătate de oră de peisaj cum nu mai văzusem de ceva timp, pentru un aer greu şi rece dar curat cum nu se poate, pentru lumina din vârful muntelui de departe, pentru câteva poze, pentru Lady Energy (kitchoasă cum nu îţi poţi închipui) şi pentru febra musculară de acum de la atâtea scări urcate.

Jumătatea de oră ne-a fost de ajuns să îngheţăm bine, aşa că ne-am întors acasă.

Duminica asta a fost atât de ok încât m-a facut să uit că a fost duminică.

Boală incurabilă

Sunt obosită, mă doare capul, şi ameţesc un pic. Este momentul să dramatizez! Aşa că mai am un pas şi intru în panică. Mut piciorul drept, îl aşez calmă lângă cel stâng, inspir, expir şi dau drumul uşor la palpitaţii. Poate că atunci când am spus “ dramatizez” nu am nimerit cuvântul potrivit. De data asta sigur am să-l ochesc. Spun …“ inventez”! Spun bine. Nici bine n-am început să mă panichez că mintea mea a început să muncească din greu. Mă uit la mâini, le văd cum tremură, alerg spre oglindă şi vad anemie, lipsă de calciu sau hepatită. Mă întreb dacă nu care cumva sunt cam galbenă la faţa. Nici măcar n-am ajuns la semnul întrebării că îmi e greaţă. "Mi-e greaţă! Ce doamne iartă-mă fac acum? Dacă ar fi un început de ulcer ar trebui sa mă doară măcar un pic stomacul.. Stai! Stai un pic!...Mă doare. Se simte ceva acolo în stomac. Hai. Hai te rog… Să-l ia naiba de ulcer! Nu pot să mă conving că-l am. Ce să fie? "Mă tot plimb repezită prin camera asta şi mi-e rău de nu mai pot. Prin toată zarva din capul meu se strecoară o ciocolată. "Da chiar aş mânca o ciocolată. Mi-e poftă de o ciocolată. Poftă! Ăsta e raspunsul. Am greţuri, mi-e poftă, ameţesc…Doamne Sfinte cu ce o să-l cresc?! "Plimbarea asta haotică prin cameră devine fugă. Inima oboseşte şi ea. Palpitaţiile mă fură de lângă sarcină şi mă duc la probleme cardiovasculare. Număr ţigările pe care le-am fumat zilele astea. Am băut şi o cafea acum două zile. Mi-e rău...mie chiar mi-e rau.
(Nu ştiu niciodata cum reuşesc să mă calmez dar ştiu sigur că atunci când o fac sunt sănătoasă şi lucidă. Foarte mulţi prieteni n-am dar ăia care sunt, ştiu sigur că sunt buni. Vă mulţumesc şi aştept palma după ceafă de fiecare dată când e nevoie.)

Cerere după căsătorie

Stimate Domn,

Subsemnata, Doamnă, domiciliată în casa dumneavoastră, aceeaşi adresă, acelaşi oraş şi după cum se ştie acelaşi pat, vă rog a-mi permite eliberarea unei mici atenţii din care să reiasă că sunt de 6 ani de zile soţia dumneavoastră.
Menţionez că îmi este necesară pentru a mă afla în rand cu lumea de Ziua Îndragostiţilor sau poate pentru a-mi aminti că (poate) mai sunt iubită.


Bucureşti, 14 februarie 2008 Doamna Ta Domnule


Domnului cu care împart acelaşi pat din cartierul Colentina