27 martie 2008

Tramvaiul 16


Mi-ar plăcea foarte tare să vă spun ce înseamnă tramvaiul 16 pentru mine. Îmi place să fac ce-mi place aşa că am să spun.
Cei care stau în cartierul Tei cu siguranţă ştiu că e cea mai sigură legătură cu centrul. Ai foarte multe avantaje. Nu prea stă în trafic. Singurul loc în care se mai împotmoleşte e str. Lizeanu. Încă de pe la Domino începe peisajul dezolant. Stai pe scaun şi te bălăngăni odata cu tramvaiul, iar pe geam vezi multe. Dacă nu ai circulat pe ruta asta imaginează-ţi o serie de curţi cu case dărăpănate care odata arătau bine, în faţa lor ţigani burtoşi, covoare întinse la uscat, gunoaie, nebunul care ciocăne în tot ce prinde doar ca să vadă cum se aude, copii (ai burtoşilor) în fundul gol şi daca aveţi norocul pe sosia lui Naomi travestitul. Toate astea până aproape de Armenească.
Acum i-au tot schimbat traseul din cauza lucrărilor. În zona de care tocmai am vorbit circulă un autobuz pe care scrie undeva pe parbriz, pe o coală de hartie, 616. Nu are nici un farmec. Nu mai e la fel.
Unul din capetele lui e în Pipera. Dacă mergi în directia aia o să ai o mare satisfactie. Pe la orele de vârf o să vezi cum treci pe lângă cârdul de masini din trafic cu o viteză extraordinară. Şina nu are nicio legătură cu şoseaua. Când vine vorba de peisaj ai doua variante. Una să te uiti la multele maşini colorate. A doua să priveşti un apus cum rar mai poţi vedea prin Bucureşti. E bine să te plimbi seara cu tramvaiul pe acolo.
În mijlocul asta de transport cunosti lume, legi prietenii (Lucia stie mai bine), asculţi manele, asculţi un cerşetor de la care vă asigur că nu o să înţelegeţi un cuvânt. Tot aici rişti să rămâi fara telefon(tot Lucia ştie), dacă e iarnă şi stai pe scaun îţi încălzeşti picioarele, poţi să vezi cum unii se bat ca chiorii şi lumea fuge dintr-o parte în alta a tramvaiului de frică şi poţi să-ţi alegi un loc la soare sau unul la umbră(de data asta Fane stie).
Ar fi multe de spus în legătură cu tramvaiul 16. Cert este că nici eu nici Luci şi poate nici alte persoane din Tei nu vom ezita să-l folosim ca mijloc de transport.

24 martie 2008

Căţeii de munte





























Pe lângă peisaje, munţi, râuri, brazi, pietre, aer curat şi flori de primăvară, am admirat încă un lucru: câinii. Plini de viaţă, înfometaţi, trişti sau speriaţi, câinii de la munte sunt fără nici un fel de îndoială mult mai speciali.

20 martie 2008

Mă opun aşteptării


Nu-i corect. Pentru ce să stau aici să aştept? Mai bine mă duc acasă, stau tolănită în pat şi aştept altceva. Ar putea acest altceva sa fie un somn bun, un final de carte, o serie de gânduri sau pur şi simplu nimic. Aştept nimic. Ce e rău în asta? Îţi spun eu. Nimic!

În douăzeci de ani am aşteptat să cresc. Am crescut şi acum nu mai aştept asta. În douăzeci de ani am strâns fix douăzeci de ani de aşteptare. Abia aşteptam să ies afară, să ajung la bunica la Iaşi, să se coacă plăcinta, să ningă, apoi să vină primăvara. Atunci aşteptam să vină ai mei de la muncă. Eram cu ochii numai pe ceas şi când se făcea patru auzeam tocurile mamei pe palier. Fericire mare. Dacă întârzia, numai eu ştiu cât de bogată îmi era imaginaţia. Ştirile de la ora cinci sunt un fleac. Şi acum îi aştept. Stau cu ochii pe ceas, iar atunci cînd se apropie ora patru, deschid geamul de la bucătărie să iasă fumul de ţigară.

De fiecare dată am stat şi am aşteptat trenul în gară. Uneori ajungeam atât de devreme că stăteam şi câte doua ore după el. O singură dată nu am făcut asta. Eu, Miruna şi Gugu alergam cu bagajele în braţe şi ne-am straduit cît am putut. Ne-am dat silinţa să fim punctuali şi cu toate astea el nu ne-a aşteptat. L-am pierdut.

Stau, mă gândesc şi aştept să-mi vină o idee. Dimineaţă am aşteptat să fiarbă ceaiul. Nu prea puteam să mă încalţ pentru că îmi făcusem unghiile aşa că a trebuit să aştept să se usuce. Ştiam ca Sandra mă aştepta în staţie aşa cum bine ştiam că o să întărzii. Pe drum mi-a dat mesaj să-mi spună că nu vine azi la facultate şi că nu are rost s-o mai aştept.

Acum stau aici şi astept tramvaiul. Şi da...Am spus bine. Nu-i corect. M-am săturat să aştept aşa ca abia aştept să ajung acasă.

13 martie 2008

Nu le mai ajunge cerul


Primăvara fug repede să prind un loc undeva la soare. Lenevesc satisfăcută profitând de căldura care mi se îmbibă în haine. Aleg mereu un hanorac negru. Am auzit eu undeva că atrage caldura. Aşa am fost întotdeauna. Un deget mi s-a dat şi eu am luat toată mâna. Ochii sunt aproape închişi. Îmi place soarele dar nu-mi place să-l privesc. Adie uşor vântul, simt răcoare, simt ca pot să-mi deschid ochii. Nu mai e nevoie să-i ţin întredeschişi, aşa că arunc repede o privire spre soare. Incredibil. Nu le mai ajunge cerul.