Curcubeul de sambata

E ciudat că nu am auzit pe nimeni vorbind despre curcubeul de sambătă. A fost mare si frumos. Nici eu nu am prea multe de zis în legatură cu el. A fost si nu mai fusese de mult.

Sous le ciel de Paris

Mă plimbam prin “Micul Paris” cu tramvaiul 16. Poate că a devenit deja un clişeu treaba asta cu tramvaiul, dar apare mereu fiindca n-am carnet şi pentru că-mi place. Spun “Micul Paris”, aşa cum i se spunea odata fandositului Bucureşti, pentru că starea pe care o aveam mă facea să spun asta. Eram calmă, fericită că mă duc acasă să dorm, şi ascultam Edith Piaf. Stăteam pe gânduri la fel de confortabil cum stateam pe scaunul ăla tare. Dacă mă întreba cineva la ce mă gandesc, cu siguranţă nu ştiam să-i răspund.

Nu m-a întrebat nimeni nimic. Se poate să fi fost toţi la fel de leşinati ca mine sau pur şi simplu nu aveau de ce să facă asta. Nici măcar nu mă cunosteau.

La staţia de la Obor a urcat un bătrân tuciuriu cu un acordeon în braţe. Nu l-am observat decât atunci când a început să cânte. Sunetele care ieşeau din instrumentul ăla complicat semănau foarte mult cu cele care ieşeau din căştile mele. Am renunţat la ele(la căşti) şi am ascultat cu atenţie ce avea de spus bătrânul şi mai ales ce avea de spus acordeonul. Nu mi-a luat foarte mult să înteleg. “Sous le ciel de Paris s’envole un chanson. Elle est née d'aujourd'hui dans le coeur d'un garcon”.

Mi-am spus uimită şi plină de entuziasm că bătrânul asta ţigănos nu m-a întrebat la ce mă gândesc ci pur şi simplu a urcat în tramvai şi mi-a spus. I-am dat 1 leu să-mi spună secretul. Nu mi-a zis nimic. Mi-a cântat in continuare gândurile şi starea.

Nu ne plictiseam

Pe o bară Se căca o cioară Cra Cra Cra Drept în gura ta. Ai ieşit!

An Tan Te Dize Mane Pe Dize Mane Compane An Tan Te. Ai ieşit şi tu!

Din oceanul Pacific A ieşit un peşte mic Şi pe coada Lui scria Ieşi afara DUM-NEA-TA. Ai ieşit şi tu!

Un, doi, trei, la perete stai. Stai acolo şi numără până la o sută că noi ne ascundem bine. Pe ăla care n-o fi gata îl iei tu cu lopata şi mănâncă ciocolata. După ce numeri ai foarte mare grijă să nu ne încurci. Spun asta pentru că nu o să-ţi placă să spargi oalele şi să mănânci sarmalele. Dacă treaba va merge bine şi îi vei “scuipa” pe toţi, o să-ti vină rândul să te ascunzi şi tu. E foarte posibil să te ascunzi atât de bine, încât să rămâi ultimul şi să ne auzi pe toţi cum îţi cântăm: „ Stai acolo Usturoi ca stai bine pe butoi”.

Ne săturăm noi de atâta ascuns şi ne băgăm la o leapşa. Pe nume, pe coco, pe ouate sau pe culori? Bine…Deci pe coco. Dar nu te oftica dacă nu ai apucat să te cocoţi pe gard, că imediat ne punem pe cântat “ Oftica Boală grea Sufera Marin de ea”. Ştii foarte bine că toti fugim de asta.

Apropo de fugit. Azi dimineaţă m-a trimis mama la sifoane. Mi-au mai rămas nişte bani şi am cumpărat o acadea de la "Geta". Nici bine nu am desfacut-o că mi-a cazut din mână. Am luat-o de jos, m-au văzut aia de la scara B şi imediat au început să urle " Câine scârbos Mănâncă de pe jos". I-am înjurat şi m-au fugărit până acasă.

Gata cu leapşa. “Frunza” nu jucăm că n-avem cretă s-o desenăm. Mai bine “Ţară ţară vrem ostaşi” (Pe cineeeee?). Hai că eşti în echipă cu Mara. Fugi şi tine-o de mână. Ştiu eu că-ţi place de ea. Aseară la “Flori fete şi băieţi” ai ales-o. Dacă acum te înroşeşi aşa, nu ştiu ce o să faci diseara când o să jucăm în scară “Adevar sau provocare?”. Poate apuc şi eu azi să o pup pe Corina, că aseară m-a chemat tata în casă exact când m-am hotărât să zic „Provocare”.