Pleacă! Ba nu...Stai!

Timpul trece repede când vreau să stea în loc. Timpul trece greu când vreau să fugă. Tot ce vreau să ţină o veşnicie ţine puţin. Ce e de nesuportat ţine cât poţi duce (sau nu poţi duce).

Mă gândesc că vreau să se termine odată ziua asta şi ieri mă gândeam ca vreau să am o viată lungă şi frumoasă. Nici nu-mi dau seama când a trecut săptămâna dar ştiu cât de mult am aşteptat să vine weekedul. Timpul se lungeşte, ticăie, se fărâmă, se dilată, aleargă, ţopăie şi oftează.

În momentul ăsta nu vreau decât să vină vara. Ce fac cu timpul care mi-a rămas până atunci?

La multi ani Betty!

O sora am. Una mai mare decât mine. Azi face nici mai mult, nici mai puţin de 25 de ani. Un sfert de secol. Ea spune că sună prea mult dacă zic aşa, dar eu spun că-i tânără şi frumoasă. A avut timp în 25 de ani să crească aşa cum a trebuit. A fost un copil grăsun. Tata ne povesteşte de fiecare data când are ocazia cât de dolofană era şi cum îl întreba lumea pe stradă ce îi dă să mănânce de e aşa de grasă. Între timp a mai crescut (în înalţime) un pic şi a ajuns la şcoala. N-a putut să ia coroniţă decât în clasa I. La liceu s-a transformat în adolescenta aia populară de la care mai furam din când în cand câte o bluză sau ceva de îmbrăcat. Mergeam mândra la şcoală şi îmi lăudau toţi colegii noua achiziţie. Numai eu ştiu marele sacrificiu pe care il făceam pentru asta. Ajungeam acasă pregătită pentru binecunoscutul scandal. La fiecare sfârşit de semestru, soră-mea se întorcea seara de la liceu, iar noi o aşteptam acasă cu sufletul la gură. Ne lua o piatră de pe inimă când o auzeam cum spune fericită "Am trecut la mate!". Nimeni nu se aştepta ca ea, eleva care s-a luptat cu matematica, să ajungă s-o îndrăgească atât de mult încât să termine (cu bursa in fiecare an) Facultatea de Constructii. Ce să mai? O nebunie.

Soră-mea e mişto tare. Îmi place să spun că suntem diferite atunci cand mă gândesc la greşelile pe care le-a facut. Nu sunt multe, aşa că semănăm. Uneori cand spun ceva, sau cand gesticulez într-un fel am sentimentul că ea a făcut-o. Mă bucur când se întâmplă asta. Mă bucur că am crescut împreună, că mă cicălea când eram mici, că eu eram de vină pentru prostiile pe care le făcea uneori. Ma bucur la fel de mult ca atunci când ne-au cumpărat păriţii paturi separate. Marele pas spre fericirea noastră! M-am bucurat şi atunci cand s-a mutat de acasă pentru că în sfârşit aveam camera mea. Veselia asta a durat doar câteva săptamani. De atunci îmi tot doresc să vină înapoi, să ne certăm pe calculator sau să urlăm una la alta atunci când este cazul.

Timpul trece şi ne prinde câteodată la un ceai povestind despre cele care au trecut. Ne uităm una la alta şi parcă nu s-a schimbat nimic. Eu tot "Elvis" am rămas, iar aluniţa ei de sub ochi e tot acolo. Râdem cu poftă dând cu palma în masă exact ca înainte. Ne îndemnăm una pe alta să spele vasele ca pe vremuri. Ne certăm, ne supărăm, dar ne trece la fel de repede ca acum ceva ani. Beatrice şi Alice.

La mulţi ani Suri!

Sfârşit de vineri cu teatru

Ieri era vineri. Mai aveam o oră de stat la muncă şi tot o ora până să înceapă weekendul. Leta(nu Nico) avea doua bilete în plus la teatru aşa că am fost invitată. Şi ce tare mă bucur că am fost invitată.

Am văzut la Act “Cui i-e frica de Virginia Woolf” şi am avut parte de un început de weekend glorios. Am privit o noapte din viata unui cuplu ciudat, haios, iritat, glumeţ, nervos, întortochiat dar îngrozitor de interesant. George si Martha. A fost pentru ei o noapte lungă iar pentru mine o ora şi ceva de teatru bun.

Pauline Croze - Baiser d'adieu

Desene

Pentru că Mosul a venit şi pe la ei cu daruri, Miruna, Lucia, Spoe şi Alice au fost tare fericiţi. Atât de fericiţi încât s-au pus pe desenat chiar în noaptea de Crăciun. Fiecare a încercat să fie cât se poate de original. Înmânaţi cu imaginaţie, cuprinşi de o seriozitate de nedescris şi ameţiţi de vinul roşu fiert au reuşit să scoată tot ce au avut mai bun sau mai rău din ei. Voila!

A fost nevoie însă de o selecţie. Pentru o aruncare de ochi in detaliu click pe poza:)