Plouă în iunie

Citate din agendă

În apele mării trăia o nedumerită caracatiţă cu trei ochi în formă de paralelipiped. Forma şi numarul ochilor erau întradevăr ciudate, dar mai ciudată şi mai bizară era culoarea lor. O culoare simplă care nu se potrivea sub nicio formă cu albastrul apei. Asta o facea pe caracatiţă să nu se simtă în largul ei, din prima clipă în care şi-a dat seama, până în ultima clipă petrecută acolo.

Calamarul morocănos nu-i evita niciodată privirea. O ţinea de vorbă tot timpul şi îi explica vrute şi nevrute. Uneori părea că o ceartă. Trăncănea încruntat şi gesticula nervos. Ea îl asculta şi se bucura că există cineva în toată apa aia care nu ţine cont de culoarea ochilor ei. Odată, calamarul i-a povestit cum stă treaba cu bobinele, iar caracatiţa a înţeles că dacă n-ar exista bobine, viaţa ei ar fi alta. Fără bobine nu s-ar mai putea plimba cu trenul, nu ar mai avea lumină să citească în miez de noapte, nu ar mai putea asculta muzica ei preferată şi nu şi-ar mai putea usca părul cu feonul. A căzut pe gânduri şi nu voia sub nicio formă să se mai ridice. S-a gândit atât de mult, încât a ajuns să se întrebe dacă nu cumva până şi bătăile din pieptul ei depind de o bobină. Nu ştia ce să facă. Să se bucure că există bobine? Să se întristeze că bobinele se mai şi strică? Cu cât încerca să se dumerească, cu atât se nedumerea şi mai tare.

Până la urmă s-a speriat. Zile la rând a stat bosumflată. Calamarul n-a scăpat-o din ochi. A tot urmarit-o şi i-a citit în privire toată supărarea. A vazut în ochiul drept frica, în cel stâng nedumerirea, iar în cel din mijloc tristeţea. Dar când i-a privit pe toti trei, şi-a dat seama că ciudăţenia asta de caracatiţă a fost singura din toată apa aia care i-a ascultat povestea cu bobine.

S-a hotărât s-o iubească. Şi-a luat inima în dinţi, s-a încruntat de două ori mai mult si a apărut în faţa ei aşa din senin. Ca să afle de ce era atât de bosumflată, a invitat-o să se plimbe cu el pe lună. Şi dacă tot vor bate atâta drum, i-a propus să nu se mai întoarcă niciodată în mediul ăla acvatic care nu le prieşte deloc. Să rămână acolo... Pe lună!

Caracatiţa nedumerită a spus da, cu o singură condiţie. Calamarul va trebui să aibă grijă ca nicio bobină să nu se strice cât vor trăi. Calamarul expert în bobine, a promis că totul va fi bine. Şi duşi au fost!

Scărpinici

Ţânţarii ştrengarii mi-au facut-o de data asta! M-au atacat în timp ce dormeam, m-au ciupit în timp ce vorbeam, m-au muşcat prin parcuri şi mi-au oferit pe tavă cele mai savuroase mâncărimi.

Eu nu-i pot ciupi. Nu vreau să le fac rău, dar mă pierd cu firea şi de disperare mai prind câte unul în pumn. Încerc să-i ameţesc cu pastile, dar sunt antrenaţi pentru orice fel de atac. Când vreau să dorm, mă bâzâie. Când aţipesc mă pişcă. De supărare şi de somn, îmi iau perna de sub cap şi arunc cu ea de pe pereţi până pe tavan. E o nebunie curată. Îmi aşez apoi capul pe armă şi încerc să dorm! Reuşesc. Îmi pare rău...

Mă scarpin, mă scarpin, mă scarpin. De părere de rău, de supărare, de gustoasă ce sunt pentru ţânţarii ăştia, mă scarpin!

O rătăcire a Luciei Dumitrescu

Pentru că o pocnit-o focul aventurii, Lucia s-a hotărât să rătăcească. Şi a rătăcit. Nu într-o pădure, nu într-un oraş aglomerat, nici într-o groză de amintiri. Lucia si-a găsit rătăcirea prin “Biblioteca Babel” a lui Jorge Luis Borges.

Cu o expozitie, o carte şi un semn de carte, ori te va lămuri că rătăcirea ei a fost una pe care ţi-o doreşti şi tu, ori te va convinge că e o Lucie cu minte frumosă.


Expozitie "Principiul labirintului" - O ratacire a Luciei Dumitrescu prin “Biblioteca Babel” a lui Jorge Luis Borges.
Vernisajul are loc duminica, 27 iunie 2010, ora 17:00.
Biblioteca Centrala Universitara, “Carol I”, Corp Boema

Hărnicuţe furnicuţe

Trei fraţi pătaţi şi iertaţi

Ostenită de atâta vorbăraie, albinuţa cu cercei portocalii s-a gândit să-şi tragă sufletul dintr-o ceaşcă cu ceai. Trei fraţi pătaţi s-au tot scăldat în apa ei, până au colorat-o in cel mai gustos ceai, căruia nu-i lipsea nimic în afară de o linguriţă cu miere pe care albinuţa a adăugat-o fără să stea prea mult pe gânduri.

A învârtit, a suflat un pic, a sorbit o dată, a sorbit a doua oară, iar a treia oară când a sorbit, două picături de ceai gălbui au sărit din ceaşcă fix pe rochiţa nouă a albinuţei. Nici bine n-a apucat să se supere, că cei trei fraţi pătaţi au şi reacţionat. Un frate sufla, altul tot stergea cu mâneca bluzei pata de pe material, iar al treilea frate ţopăia şi se scuza de mama focului.

Văzând atâta bunăvoinţă şi părere de rău, albinuţa a dat-o la întors. A uitat de supărare şi s-a hotărât să poarte cu mândrie rochiţa cea pătată. Aşa că s-a plimbat până după miezul noptii prin tot oraşul.

Dimineaţă cu lumină din plin

Miercurea după orele 23:00, pofta de îngheţată creşte. Tot miercuri după orele 23:00, toate cele se amestecă, se dau peste cap si fac tot posibilul ca îngheţata să fie imposibil de cumpărat. Dar dacă eşti drăguţ şi luminezi pe timp de noapte, oamenii frumoşi se gândesc la tine. Se gândesc atât de sincer şi serios, încât reuşesc printr-un "hocus-pocus" complicat să transforme un castron cu cireşe negre, într-un miracol care potoleşte până şi cea mai greu de suportat poftă din Univers!

Pe lângă această putere supremă pe care o are, castronul cu cireşe negre stăpâneşte o sumedenie de alte puteri mai mici. El face ca ora 07:30 să fie cea mai interesantă oră din toate cele 24. El readuce cârlionţii în viaţa părului întins de atâta plictiseală, el aduce muşuroiul de furnici în staţia de autobuz şi tot el te duce cu gândul la omizi si frunze verzi, bătute de soare.

O altă minunăţie

Omleta salvatoare

În ziua în care te trezeşti târziu şi greu e tare greu. Te speli pe fugă, bei apă pe fugă, te încalţi pe fugă, pedalezi pe fugă, apeşi butonul de la lift pe fugă, aştepţi pe fugă, gândeşti pe fugă şi rămâi pe fugă. Râzi necontrolat, oftezi des, mănânci trei căpşuni fără să-ţi doreşti neapărat asta, afli că nu vezi bine nici de la distanta, nici de aproape şi apoi te uiţi în gol. Îţi aminteşti lent, îţi vine greu să să te mişti, să râzi, să îţi revii şi vezi bine că nu e cea mai reuşită zi. În drum spre casă observi că te-ai bronzat cu urmă de ceas. Nu te grăbeşti să te superi pentru că nu-i o mare tragedie.

Acasă, patul arată fix ca dimineaţă. Tu arăţi aproape la fel... Poate doar un pic mai ciufulită. Scoţi din frigider roşia cu cea mai ciudată înfăţişare, o ceapă verde şi prietenoasă, cea mai frumoasă ciupercă din punga cu ciuperci şi două ouă venite de la ţară special pentru zilele în care te trezeşti târziu. Prepari o omleta rotundă şi galbenă ca o lună mândră de plină ce e. Mănânci cântând cu gura plină. Te bucuri. Patul te aşteaptă cât o fi. Nu te mai grăbeşti nicăieri.