Şi păsările sunt foarte mişto

Dacă în martie înotam, în iulie zbor.

Iar am început să visez

Se făcea că luam un taxi dintr-o intersecţie aglomerată. I-am spus taximetristului să mă ducă la Miru, în Floreasca. A zis ok şi am pornit. A luat-o pe un drum ciudat pe care nu-l cunoşteam. Eram în câmp deschis şi i-am cerut explicaţii. Mi-a zis să stau liniştită fiindcă o luam pe o scurtătură. La un moment dat, maşina s-a stricat. Era o dacie veche, neîngrijtă. Ne-am dat jos. Taximetristul era bătrân şi slinos. A început să mă pipăie, iar eu am început să-l bat. L-am bătut până a leşinat. Apoi l-am luat, m-am dus acasă şi l-am băgat într-o portocală. Am scos din sertar câteva ace şi am început să le bag în portocală. Se auzeau ţipete, iar portocala a început să se mărească, să crape. Buimac, rănit şi plin de bube, taximetristul a ieşit din capcană. Se citea pe faţa lui că regreta cele întâmplate.

Nu ştiu ce s-a întâmplat cu el, pentru că m-am trezit. Dar ştiu sigur că am făcut ceea ce trebuia.

Să mâncăm minunea

Pepenii sunt minunaţi. Nimic nu mă poate bucura mai tare decât mă bucură pepenii în perioada asta. Pepene dimineaţa, o felie înainte de culcare, o bucată înainte de plimbare, pepene când mă plictisesc, pepene când nu mă plictisesc, pepene cu cei dragi, pepene în linişte, pepene la iarbă verde, pepene acum, pepene oricând.

Pepenii sunt atât de mişto încât nici măcar o furtună din câte au fost până acum nu a reuşit să-i clintească. Pepenii stau neclintiţi şi îngrămădiţi în pieţe, la colţ de stradă, pe câmp sau prin supermarket. Singurul pepene neclintit pe care l-am văzut până acum se rostogolea într-un autobuz. Era învelit într-o pungă şi a luat-o la goană când şoferul a pus frână. Unii călători priveau, alţii încercau să-l oprească, dar de dolofan ce era a fost aproape imposibil de oprit. Bătrânul care şi-a scăpat pepenele din ochi a ratat staţia la care trebuia să coboare, dar nu părea deloc deranjat. Cum ai putea să te superi pe o bunătate de pepene?

Să ne concentrăm pe aceste fructe gigant! Să mâncăm pepeni! Să ne bucurăm de ei, pentru că un lucru e clar: nu tot anul avem parte de asemena minuni.

Le căutăm cu lumânarea

Câte stele cad, atâtea dorinţe. Câte gene pe obraz, atâtea dorinţe. Câte bunătăţuri mâncate pentru prima oară pe anul ăsta, atâtea dorinţe. Câte vise, atâtea dorinţe. Câţi pufi ieşiţi în cale, atâtea dorinţe. Câte mărţisoare legate de crenguţe înflorite, atâtea dorinţe. La fiecare început de an, un pachet de dorinţe. Şi tot aştepţi să fii împlinit.

Nu ştiu cum se face că nu uit nimic

Îmi amintesc foarte bine că exact acum un an a fost pentru prima oara când am mâncat nucă de cocos. Am găurit-o cu o şurubelniţă. Am scos prin gaură sucul, l-am băut şi apoi am spart-o cu ciocanul. N-a fost uşor, dar a meritat efortul. Am mâncat cât am putut, iar apoi am băgat-o la frigirer.

De atâta osteneală am adormit. Era foarte cald afară. În casă era întuneric şi răcoare. În timpul ăsta, o pisică neagră a intrat pe geam şi a început să se plimbe din cameră în cameră. A venit, a alungat somnul şi a uşchit-o afară, tot pe geam.

Tot azi, am realizat că de fiecare dată când merg la Braşov cerul e la fel de frumos.

De anul trecut, pe vremea asta, până azi eu nu am mai spart, nu am mai găurit şi nu am mai mâncat deloc nuca de cocos.

S-a zis cu debusolarea

Când mergi pe stradă şi vrei să nu te mai gândeşti la lucrurile la care te gândeşti şi mai mult atunci când nu vrei să te mai gândeşti la ele, trebuie doar să fii atent la tot ce trece pe lângă tine. Aşa am facut! Am văzut multe şi am observat destule.

Cel mai tare m-a impresionat o doamnă care împingea un cărucior de bebe. În căruciorul ei era un alt cărucior de bebe, doar că de jucărie. În căruciorul de bebe stătea ţeapăn un bebe, tot de jucărie. În schimb, nici un copil real în jur! Când mă gândesc la imaginea asta, nu mă mai simt deloc specială pentru faptul că am mers sub umbrelă alături de o pâine.

Dar mă simt specială pentru că la mine pe birou a apărut din senin o busolă. E o busolă breloc. Scrie pe ea că e rezistentă la apă. Mă linişteşte gândul că o să fie aproape imposibil să mă rătăcesc până şi în cel mai lăbărţat şi mai adânc ocean. Totul e în regulă. O să mă folosesc de ea în orice situaţie. De azi înainte o să fiu propriul meu indicator. "Alice, fă prima spre est şi ocoleşte prosteala asta de oftat! Mergi usor spre vest şi vezi că te aşteaptă acolo câteva motive de bucurie. Alice, arată-le gândurilor care nu ţi se potrivesc drumul spre sud! Ţine-o drept spre nord, pentru că întotdeauna e bine să urci! "

Ieri eram debusolată. Acum ştiu că nordul e nord, sudul sud, vestul vest si estul răsărit.

De încurajare

stuff no one told me

Încă o ploaie şi încă o ploaie

Fix când asfaltul a început să facă pistrui, o doamnă roşie în obraji a ieşit în calea mea. Stătea în ploaie cu mâinile pline de umbrele închise. Le vindea. Am cumpărat una, am deschis-o şi mi-am văzut de drum. La fiecare pas pe care il făceam, umbrela scârţâia ca un şoricel. Acolo sub umbrelă, ploaia se auzea ca un radio care se străduieşte să prindă postul la care a început talk show-ul şoriceilor. Chiţ, chiţ, fâş, fâş, chiţ, fâş.

Am cumpărat şi o pâine. A început să plouă şi mai tare. Am mers aşa cu pâinea sub umbrelă. A fost frumos pentru că nu mi s-a mai întâmpat niciodată să merg alături de o pâine sub umbrelă. Îmi imaginam cum fiecare om care m-a văzut s-a dus acasă şi a povestit familiei, prietenilor cum că au văzut o fată şi o pâine mergând sub aceeaşi umbrelă.

Dar chiar şi aşa, cu şoricei, umbrele deschise, pâini uscate şi oameni atenţi, nu pot să trec peste faptul că e vară şi nu e soare.

Rămâi cu bine cireşar

Pentru că iunie mi-a dat cireşe, soare, tunete, avânt să sar un hop, început de vară, greieri, curaj, apa la moară, limonadă şi voie bună, eu îi dedic o melodie!

Ghici ciupercă

O ghicitoare înspăimântoare...
S-o iau ca pe-o ameninţare?

"Speranţa şi Alice, două femei
Sunt omorâte-n parc, pe nişte-alei.
Ghiciţi nu cine-nfăptuit-a crima
Ci care dintre ele moare prima!"