Vis de peşte

Acum două nopţi, se făcea că mi-am deschis ghiozdanul, l-am întors cu susul în jos şi am început să deşert ce era în el. Curgeau peşti, mulţi peşti de toate mărimile. Peşti cu mustăţi, peşti pitici şi peşti lucioşi şi vii. Am deşertat până când grămada de peşti mi-a ajuns la brâu.

Vineri nu îmi venea să ascult asta pe motiv că nu e vară şi nu plouă cu tunete şi picături mari. Dimineaţă ningea cu soare şi acum m-am pus pe ascultat. Îmi face poftă de decupat şi tăiat hârtii cu foarfeca. Cu o mână o să ţin foaia, cu cealaltă foarfeca şi o să tai fără grabă, cu gândul nicăieri. Pe locuri, fiţi gata, tai!

Am băgat la ghiozdan

Azi am mâncat un pic ciudat. De obicei nu mă gândesc la ce mănânc peste zi, dar m-am purtat neobişnuit şi am făcut-o şi pe asta. Aşadar, mi-am început ziua cu un pahar cu apă. Apoi am mâncat o portocala pe care am aşezat-o felii, felioare pe o farfurie, în timp ce apa fiebea pe aragaz. Am băut şi un ceai. Am mâncat jumătatea mai verde a unui mango special. Apoi am băut un ceai verde ca să-mi sting setea, pentru că mai devreme mâncasem o ciocolata pe băţ în formă de fotbalist. Am lăsat timpul să treacă si m-am pus pe mâncat cealaltă jumatatea coaptă a mangoului. Puţin mai târziu, am decojit două oua fierte şi le-am mâncat cu sare şi piper, pretinzând că sunt grozave. Am mai băut un ceai, tot verde şi la un moment dat am ameţit, aşa că am mai mâncat nişte bucăţele de ciocolată amăruie. Am ieşit să iau aer, iar afară am mâncat patru bomboane Skittles, două mov, una verde şi una portocalie. Erau îngheţate pentru că afară e frig şi toată lumea e necăjită din cauza asta. Am băut şi un calciu, iar eu nu beau calciu de fel, dar am fost altfel şi am facut-o şi pe asta. Plănuiesc să mânânc o ciorbă, imediat cum ajung acasă pentru că vreau să ştiu o treabă.

Ideea e că nu mă simt prea bine, dar prea bine poate că e prea mult. E bine, e vineri. Nu mi se întâmplă des să fac urări celor care citesc, dar azi se întâmplă. Să aveţi un weekend miraculos, cei care mă citesc! :) (nici nu pun zâmbilici, dar am hotărât acum să pun)

Un fenomen

Nu înţeleg nimic, dar simt de nu mai pot.

Minimagiamatinală

Dimineaţa, imediat cum pleacă somnul, se întâmplă o mini magie deasupra capului meu. Durează puţin puţin puţin de tot. Nici bine nu apucă să mă minuneze, că o tuleşte. Există un magician matinal care îmi presară în urechi, în nas, pe pleoape şi prin păr tot felul de prafuri cu termen de valabilitate de maximum 2 secunde. Praf de "uită tot", praf de început de primăvară, praf cu aromă de mic dejun copios, praf de copt fericire şi uite magia, gata cu magia!

E adevărat că ce-i mult strică, dar ce e prea puţin şi plăcut e atât de enervant încât nu poţi s-o laşi baltă. Îţi vine să te ridici din pat, să te gândeşti la tot ce-i bun şi amuzant, să-ţi faci cel mai copios mic dejun posibil, să urlii la iarnă până se sperie şi fuge. Şi după ce faci toate astea, nu-ţi rămâne decât să stai în soare şi să coci fericire!

E bine să ai o gaură în tricou

De un an o tot ascult şi nu m-a plictisit deloc. Când sunt singură acasă, cânt cât pot de tare, când sunt la muncă fredonez uşurel, cât să am impresia că nu deranjez pe nimeni, iar când sunt pe stradă, mă bucur enorm de fiecare moment în care nu sunt trecători pe lângă mine şi cânt! Dacă nu am ce să cânt când vreau să cânt, e prima melodie la care mă gândesc şi încep să cânt.

Îmi place fiecare "AaaaaAaaaaAaaa" din a doua jumătate a cântecului şi nu ratez niciunul! Iar pentru asta, Moş Crăciun mi-a adus melodia pe un CD neaşteptat de mult aşteptat. O ascult chiar şi acum! Cânt! Toată lumea să cânte cu mine!!! "AaaaaaaaAaaaAaaaAaaa"!

Câte zile sunt pe lună luna asta?

Tot stau cu gândul la cât de scurtă e luna asta. Îi caut avantaje şi dezavantaje, pun în balanţă şi verific des calendarul, să văd dacă are 28 sau 29 de zile. Am făcut-o chiar înainte să scriu propoziţia asta şi am aflat, pentru a nu ştiu câta oară luna asta, că februarie are 28 de zile. Imediat după ce o să termin de scris, o să uit şi o să mă uit din nou în calendar, imediat cum mi-am dus aminte că am uitat.

În 28 de zile nu pot face ce pot face în 30, sau în 31 de zile. Mi-au scăzut ocaziile de a amâna de pe-o zi pe alta. Pot număra zilele lunii pe degetele a trei perechi de mâini, fără o pereche de degete. Ce bine că nu se întâmplă ziua de 29. Ar fi rămas pe dinafară un singur deget. Dacă ar fi fost să fie 29, aş fi început numărătoarea de la degetele mari, astfel încât degetul mic să rămână singur. Cei mari nu se descurcă niciodată cu singurătatea. Cei mici, în schimb, fac ce fac şi, de la atâta distracţie, uită de singurătate.

Treaba asta cu zilele lunii mi-a adus aminte de perioada în care trimiteam scrisori. A fost odată o perioadă în care îi scriam Ralucăi. În faţa poştei e o cutie rosie care rânjeşte fără oprire, iar eu îi dădeam dinţii la o parte şi o hrăneam cu plicuri albe, cel puţin o dată pe lună. Într-o zi, am trimis o scrisoare în care mi-am anunţat venirea la Iaşi. Plecam la sfârşit de lună, iar la început de lună următoare aveam să-mi văd prietena. Am tras de timp şi i-am scris încântată şi nerăbdătoare: "Ajung la bunica la ţară pe 31! Ne vedem pe 32!"

N-aş vrea să fiu zână, dar dacă ar fi să fie...

Dacă ar fi să fiu o zână, mi-ar plăcea ca bagheta mea să fie făcută din făină neagră, seminţe de in şi de floarea soarelui şi mai ales, să fie proaspăt scoasă din cuptor. Probabil toate celelalte zâne s-ar prăpădi de râs când m-ar vedea, dar eu voi şti că bagheta mea e magică şi nimic n-ar mai conta. Oricâte sandişuri aş face din ea, nu s-ar termina! Oricât m-aş plimba cu ea prin frig, nu s-ar răci niciodată, iar timpul poate să treacă mult şi bine, pentru că bagheta mea va fi veşnic proaspătă.

Dacă aş învârti o dată cu bagheta prin aer, o parte din ea s-ar transforma într-un sandviş cu unt, somon afumat, şase picături de lămâie şi o felie de ardei capia. Când aş învârti de două ori cu ea prin aer, o altă parte din ea ar căpăta forma unui sandvish cu brânză fabuloasă, roşii mititele şi o felie subţirică de pastramă de pui. Când aş învârti de trei ori, situaţia ar ieşi de sub control, iar lumea pofticioasă, care nu şi-a luat micul dejun, s-ar trezi cu sandvişul preferat în mână. Mai mult decât atât, norii se vor aşeza pe cer în formă de "Poftă bună", lângă fiecare pofticios va apărea din senin o bancă, iar lângă bancă un copac cu frunze mari şi verzi, iar în copac nişte vrăbiuţe incredibil de pricepute în ale muzicii.