Din atâtea primăveri, am ales un pic de iarnă

Am tot ţinut-o sus şi tare cum că m-am săturat de iarnă, că nu mă mai interesează soarta oamenilor de zăpadă şi că singurul lucru rece la care mă mai pot gândi e o îngheţată în soare, dar sâmbătă am făcut o boacănă şi m-am întâlnit cu Ada ca să-mi dea o minigentuţă care arată aşa:

Când o fi să fie vară, plănuiesc s-o iau cu mine la plajă, s-o umplu cu scoici! Una peste alta, Ada face genţi surpriză, pe care îţi vine să le porţi chiar dacă n-ai nimic de cărat după tine. Le deschizi, îţi bagi nasul în ele şi te bucuri de flori, ceşcuţe de ceai, frunze, peşti, libelule sau o gaşcă de buline colorate. Aici puteţi vedea cum, la Constanţa, primăvara iese din genţile Adei.

Vă invit să vedeţi

Să vă povestesc cum a fost astă vară când am văzut Efterklang. Astă vară, eram plecată de acasă şi ascultam muzică multă şi frumoasă şi mai puţin frumoasă, dar în mare parte extraordinară. Eram lovită în aripă de atâta muzică! Mi-am dat seama de asta când aţipeam în autobuz, în drum spre aeroport şi auzeam din mintea mea muzică nouă, amestecată care suna grozav. Eram aşa buimacă, încât în pauzele dintre aţipeli îmi plănuiam să ţin minte ce aud şi când ajung acasă să mă fac compozitor. Dar am uitat ce era în capul meu.

Am văzut Efterklang în ultima după-amiază. Era un soare mare şi călduţ, lumea nu se înghesuia deloc. Eram acolo în faţa scenei şi toţi erau un zâmbet şi-un calm firesc. A fost aşa o atmosferă sinceră, că rânjesc şi acum când îmi amintesc. Dacă vă spun că solistul s-a uitat în ochii fiecărui picat din public, nu o să mă credeţi, dar eu tot o să vă spun. Ne lua aşa pe rând. Cânta, s-a uitat la mine şi mi-a zâmbit, s-a uitat şi la Marius şi apoi la cei de pe lângă noi şi tot aşa. Zâmbea, ne mulţumea şi se bucura de noi la fel de tare cum ne bucuram şi noi de ei. Bassistul avea mustaţă şi îşi asortase perfect vestimentaţia cu bassul. Îi lipsea un dinte şi era atât de mândru, încât rânjea neîncetat şi ne privea satisfăcut. Era seful nostru! Efterklang au fost unul dintre cele mai bune momente ale mele. Nimic din ce s-a întâmplat acolo nu a fost degeaba. Totul a decurs perfect, iar de atâta plăcere şi emoţie, solistului i-a crescut pe parcursul concertului o inimioară pe spate! Am pus şi poza ca să nu spuneţi că vă vând gogoşi!

Mi-am adus aminte de asta, pentru că am aflat ieri de la Tibi că la Cărtureşti o să ruleze mâine de la 19:00 un film despre ei şi despre o insulă (mai multe aici). V-am povestit ca să vă conving că ar fi frumos să-l vedeţi şi ca să mă umflu în pene că am avut ocazia să-i ascult live! Ha!

Baltă de lapte

O fată spunea azi unui telefon în autobuz că ea nu suportă să stea supărată. Când am coborât, mă gândeam că nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap să bag supărarea în oala cu lucruri insuportabile şi am călcat într-o baltă de lapte. În jur era o zarvă de n-aveai cum să nu te miri. O gaşcă de şcolari se agita. Unu ţipa, altul aşeza o cutie cu lapte lângă roata autobuzului, un altul ţinea de un fel de 6, dar nimeni nu se ascundea. Restul făcea gălăgie şi mărea suspansul.

Toţi trecătorii s-au oprit. Şi eu m-am oprit şi aşteptam cu sufletul la gură să plece autobozul. Şi a plecat până la urmă! Roata s-a învârtit, cutia a pocnit şi laptele a sărit! Toată lumea râdea în hohote, numai copiii exagereau ţinându-se de burtă, doar aşa ca să ne arate că ei se pricep mai bine la râs. Mai aveau cutii cu lapte, probabil de la şcoală, aşa că distracţia a continuat.

Nici măcar nu era soare.

Abia aştept

Kingdom - Parachute Pulse
Băgaţi de seamă! Să fie 28 martie, să ne mobilizăm, să intrăm cu mic cu mare pe Asiluum.com, să-l întoarcem cu susul în jos şi să dăm jos împărăţia din pod!

Parachute Pulse - Morning Clutter by Asiluum

Am fost din nou la grădiniţă

Eu sunt o fată sănătoasă. Mănânc portocale, beau ceaiuri, molfăi cereale cu iaurt şi beau limonadă preparată de sora mea mai mare şi mai pricepută. Multă vreme am fost aşa de sănătoasă, încât am şi uitat cum e să strănuţi, să stai mereu cu şerveţelul la nas şi mai ales, am uitat unde e termometrul. Nu ştiu cum s-a întâmplat să mă răpună aşa o gripă, dar nu a fost tocmai bine pentru că afară era soare şi eu nu realizam de acolo din pat, iar acum e întunecat, frig şi realizez de nu mai pot.

Un singur lucru mă face să nu urăsc pe deplin răceala asta. La prima febră m-am dus la grădiniţă. N-a fost nevoie decât să mă tolănesc în pat şi să nu mă mai pot concentra la nimic din ce vedeam. Aveam febră, începuse să miroasă ca la grădiniţă şi nu voiam să dorm. Mi-am pus plapuma în cap şi-am început să smiorcăi, aşa cum făceam în patuţul din camera aia imensă plină cu pătuţuri în care copiii dormeau fără probleme, iar Alice cu probleme. Niciodată nu voiam să dorm şi adormeam întotdeauna obosită de atâta plâns şi smiorcăială.

Aşa s-a întâmplat şi acum. M-am trezit mai bine, fără febră şi bucuroasă că am delirat.

Despre mine este vorba, da

Azi e ziua mea. M-am trezit cu guturai, cu un tort în frigider şi cu un motan în braţe. Am visat mult. Mă bate gândul că aş fi un soi de nemuritoare, dar n-am prea multe aşteptări.

Aşa începe

Încărcătură

Într-o lume mare, despre care se spune că e mică, trăieşte un pitic. Ca să nu se simtă atât de mic şi de pierdut, şi-a făcut lumea lui din fel de fel de obiecte adunate în timp. Niciodată n-a ştiut să strângă ce trebuie. Nu strânge bani, nu colecţioneză timbre, monede vechi sau şerveţele, nu a avut niciodată un ierbar. Nu se pricepe nici măcar la strâns oameni în braţe. Îi prinde aşa anapoda şi nu ştie cât să strângă, îi îmbrăţişeză incomod, iar apoi se simte ciudat şi roşeşte scurt, din cap până-n picioare.

În schimb, se pricepe să pună la păstrare tot ce s-a întâmplat. Are rucsacul plin cu pietre, scoici, bilete şi fotografii, iar atunci când poposeşte pe câte o bordură, le scoate pe rând şi trăieşte a doua oară. Cât despre lucrurile pe care nu le poate băga în rucsac, a făcut un pact cu urmele de avion de pe cer, cu vântul, cu apa, cu aromele, cu locurile prin care a umblat şi cu toţi necunoscuţii, să facă bine să-i amintească.

Mai vine câte o vreme când rucsacul e greu şi îi dă bătăi de cap. Atunci, merge cu ochii bine închişi, îşi bagă degetele în urechi şi îşi ţine respiraţia când miroase a trecut. Dacă merge să-şi cumpere o pâine, o ia pe drumuri ocolitoare pe unde nu a mai fost vreodată, jurându-şi că de acum încolo, când va mai fi fericit, se va plimba mai puţin.