Am făcut altceva mai drăguţ

Înainte să fie sărbătoare mă gândeam că ar fi frumos să-mi petrec ziua de Paşte în tren. Mă vedeam în compartiment cu câţiva străini cu care ar fi trebuit să port conversaţii din complezenţă, să ciocnim ouă roşii şi poate, dacă ne împrieteneam mai mult, să jucăm şi un tabinet. Mă încânta pe mine imaginea asta. Cu trenul nu vreau să ajung nicăieri, dar de luat vreau să-l iau.

Nenea

Mustaţa este importanţă pentru mine. Nu pentru că n-o pot avea niciodată, pentru că e la modă sau pentru că uneori zâmbesc pe sub mustăţi imaginare, ci pentru că mi-a fost dat să văd, aproape zilnic, o super mustaţă! Tatăl meu este o mustaţă, iar pentru că eu am crezut întotdeauna asta, în puţinele dăţi când tata rămânea fără mustaţă îi spuneam "nenea" până îi creştea la loc sub nas.

N-am o singură dorinţă

Cel mai mult îmi plac magnoliile pentru că stau prin curţile oamenilor, înfloresc o dată şi bine, de mă dau de trei ori peste cap. Sunt aşa mândre şi sigure, la fel de rozalii ca pielea primăvara, nestată sub soare. Şi nici că apucă să le prindă soalere, că au şi fugit. Apar, se încălzesc un pic şi au uşchit-o. Se arată exact înainte să înverzească totul, odată cu celelalte flori, de pe alte crengi, ale altor copaci, dar ea, magnolia, este cea mai mare şi ce mai tare.
Mă emoţionează şi îmi sunt dragi toate, iar atunci când o să fiu mare, o să-mi plantez şi eu cel puţin cinci magnolii în curtea căsuţei mele din poveste şi, în fiecare an, când o veni vremea lor, o să îmi iau concediu şi o stau cu ele până trec.
Anul ăsta, pentru prima oară, mi-am agăţaţ mărţisorul de creanga unei magnolii înflorite, m-am gândit la ce-mi doresc, dar mi-a fost greu şi m-am pierdut. N-am fost prea concretă.

Bum bum tum

M-am îndopat cu multe caise deshidratate şi acum am o energie care îmi aduce aminte de grozavul weekend pe care l-am avut şi îmi vine să ţopăi ca o căpriţă fericită, dar trebuie să stau potolită pe scaun, într-un loc în care sunt peste tot semne care indică accesul interzis al căpriţelor fericite. Aşa că mă abţin şi destăinui.

Vineri am mers să-i ascult pe A Hawk and a Hacksaw pentru că eram curioasă şi simţeam că o tropetă mi-ar prinde bine la ureche şi la suflet. M-a prins de nu m-am mai putut desprinde tot weekendul. Am ascultat cu atenţie, i-am admirat, am ţinut ritmul cu palma pe picior, aşa ca un ştrengar şi am râs de plăcere. Lumea stătea pe la mese, dar se vedea de la şapte poşte că vrea să danseze şi că se străduieşte mult să se abţină. Au reuşit încăpăţânaţii, dar eu am dansat. Am mers acolo în faţă am dansat alături de o ţigăncuşă spectaculoasă, care i-a vrăjit pe cântăreţi. Fata, în mare parte cu vioară, m-a dat pe spate cu un instrument tropeto-vioară, care suna ca balamalele unei uşi vechi dintr-o casă cu fantome. Tipul de la acordeon m-a dat pe spate cu mustaţa lui întoarsă şi cu ciocatele gălbui. Tropetistul era serios şi priceput la toate. Cel cu bătaia în tobe şi tobiţe, era sincer şi bucuros! După concert am discutat cu pisica localului şi am încheiat bine.
Problema e că, duminică, am fost la Shift, unde, să vezi şi să nu crezi: erau şi ei! Au mâncat, s-au odihnit şi au început să facă o cântare pe lângă mese. M-am bucurat din nou, mândră m-am ridicat şi veselă am dansat. La final, am mâncat un castron de supă de ciuperci şi am încheiat bine.

În drum spre plajă

Cum ar fi
Ca într-o zi, din mare
Să răsară o caracatiţă
În loc de soare?
Nicio rază, nici o sclipire
Doar spaima tentaculelor
în orice privire.
Fără lumină şi căldură,
Nimeni n-ar scoate o vorbă
din gură.
Cu nasul şi picioarele îngheţate,
Toţi am admira un animal
Cu mâini cât şapte
animale patrupede la un loc.
Până la urmă
Te-ai gândi că ai noroc.
Cine în lume ar fi ghicit
Că i se va da o zi ca asta
de trăit?

M-a cam pozat Tibi

N-am ştiut, dar mi-a plăcut. www.tiberiu-crisan.ro