Cu poftă şi rime presărate

Când mi-e poftă aş mânca ciocolată, îngheţată verde cu fistic. Bomboane tăvălite prin cacao şi caramele cu cremă acrişoară la mijloc. Un mango mare, copt şi o banană tăiată felii feliuţe şi pusă alături de o cremă de cicolată într-o clătită caldă, pătată şi frumos aşezată pe o farfurie ornată cu îngheţaţă asortată.
Un chec făcut cu ouă de ţară şi un pahar cu lapte rece de la frigiderul plin cu cele mai alese bucate. Mă gândesc la tarte colorate cu fructe decorate. Boabe de struguri zomoşi şi felii de mandarine pe tot felul de tartine. Un bol plin ochi cu căpşuni proaspăt spălate şi două trei linguri de miere peste ele ca să îndulcesc un pic plăcerea.
Ce grea e durerea când n-ai nimic din ce-ţi doreşti la îndemână. Puţină smântână pe un papanaş aproape golaş doar pe o parte învelit cu dulceaţă de cireşe amere. Mă doare! Un pic de sare se pune în orice prăjitură şi în orice plăcintă cu mere şi scorţişoară cu miros de-odinioară. Îmi vine apă-n gură şi aş vrea un gem de prună într-un cornuleţ fraged, abia scos din cuptor. O să mor aşa că mă opresc.
Încă una şi o tulesc. Atenţie mare: jumătate de pepene galben umplut cu îngheţaţă şi fructe de tot felul, plus un strat de frişcă făcută în casă de o pricepută bucătăreasă.

Problemă

E posibil ca un tâlhar expert în spargeri de subconstient să mi se fi strecutat prin ureche în timp ce-mi legam şireturile. A dat iama şi mi-a furat toate amintirile uitate cu care îmi mai făceam şi eu, din când în când, câte un vis. De mult n-am mai visat clar. Adorm nepregătită şi ceva se întâmplă de nu mai pot să văd nimic cu ochii închişi.
Fără griji n-am rămas, oameni văd zilnic, frici am, la filme mă uit. O să-mi ia ceva timp până o să reuşesc să-mi realimentez subconştientul cu întâmplări renegate. Dar cum speranţa e ultima care moare, mă amăgesc şi eu cu gândul că tâlharul ar putea avea mustrări de conştiinţă şi într-o noapte, înainte de culcare, se va prezenta la capul patului meu cu tot ce-mi aparţine. Până atunci o să dorm cu dorul şi o să pierd vremea cu un somn plictisitor.
Am rămas fără vise şi fără Vise Octale de care mi-e dor. Vise Octale, dacă citeşti aceste rânduri, aş vrea să-ţi spun că lipseşti şi se vede.
Mai jos găsiţi imagini din subconştientul meu, după spargere.

Grija de dimineaţă trece repede

M-am foit şi m-am consumat în dimineaţa asta. Umbla vorba-n lume cum că un nas de pământ uriaş şi furios de peste mări şi tări a fost atins de răceală. Dacă nu se însănătoşea rapid, risca să-mi anuleze două ore de frică petrecute în cer. Am fost avertizată înainte să primesc vestea. Era vorba despre un virus care doboară nasul, oricât de mare ar fi el, şi-l face să scoată flăcări şi fum pe-o nară de supărare. Am fost calculată, m-am consumat cu măsură şi am avut de unde să mă bucur pentru victorie. E totul in regulă acum, răceala a trecut, frica o să vină, o să zbor mâncând nori ca să-mi fac drum fără turbulenţe. Singura problemă e că am fost foc şi pară. Cu focul am rezolvat-o, dar am rămas cu o poftă.

În poze se găsesc mâini încurajatoare care se văd chiar din avion şi mă liniştesc când fâlfâie.

În general, curăţenie generală

Titel, un păianjen care îşi face din fiecare colţ pe care îl găseşte o nouă casă, a intrat în cartea recordurilor ca cel mai mare gospodar pentru că reuşeşte să întreţină, în acelaşi timp, un număr mare de case. Umblă ca un bezmetic, duce în spinare un ghiozdan plin cu soluţii, într-o mână o cârpă cu care lustruieşte până şi cel mai subţire fir de pânză şi în cealaltă o sticlă cu apă, pentru că în ciuda faptului că nu-şi mai vede capul de atâta muncă, nu uită niciodată să se hidrateze. Cu picioarele care îi rămân libere rupe câte două perechi de încălţări pe săptămână de la atâta alergătură.
Pâna acum, Titel a avut cinci neveste care l-au părăsit, cu părere de rău, pe motiv că nu pot ţine ritmul şi că şmotruitul nu este cel mai important lucru în viaţă lor. Prima soţie, cea mai cochetă, spunea că s-a săturat să-şi care tot timpul fardurile când la o casă, când la alta. A doua avea probleme cu somnul pentru că atunci când se obişnuia să doarmă într-un pat, se mutau în altul cu lenjerie nouă, dintr-o altă casă, proaspăt curăţată. A treia avea insomnii şi nu putea să schimbe o vorbă cu el pe timp de noapte pentru că adormea imediat, iar a patra voia să-l ajute, dar păianjenul o certa tot timpul că nu face treabă bună. A cincea l-a lăsat pentru că Titel avea un uşor strabism la doi din cei patru ochi cu care o privea rareori.
Titel nu a suferit niciodată pentru că, stim cu toţii, atunci când faci curăţenie uiţi de drama iubirilor neîmpărtăşite.

Câteodată e despre Alice

Mi-a adus aminte Ana Pauper cât sunt eu de fericită că numele meu e cântat de mulţi băieţi talentaţi şi cât de tare mă încântă că există şansa ca atunci când cunoscuţii aud o melodie despre o Alice să se gândească la mine. Cel mai tare mi-a plăcut o melodie în care se povestea că Alice are darul metamorfozei şi e atât de mare încât urmăreşte râurile cu degetul pe Terra. Mi-a plăcut pentru că e cât se poate de adevărată.
La fel de adevărată e şi întâmplarea asta. Prin clasa a IX-a cunoşteam nişte băieţi cântăreţi care făceau cover-uri şi fetele se îndrăgosteau pe loc. M-am dus şi eu cu a mea Mirună să cântăm melodii pe care le cunoşte un întreg mapamond. Era îngheşuială mare, nu-mi plăcea, dar mi-a tresărit inima de bucurie când aud că Robi, cântăreţul, anunţă o următoare cântare pentru Alice. Am ţipat de fericire şi am început să aplaud. Miruna lângă mine zâmbea emoţionată. Dar bucuria noastră a primit o palmă după ceafă de la o gaşcă de pe lângă. Erau mai mulţi, mai gălăgioşi şi aveau între ei o Alice mult mai cunoscută. Pentru ea era melodia. Am fredonat ca toanta „Who The Fuck Is Alice?” şi am plecat acasă.
Oricum, nu mai sunt supărată.

Am alergat după pufi

Când am ajuns acasă m-a alergat Puf.

Cu răutăţi în loc de flăcări

Dimineaţa, tramvaiul 36 e plin de dragoni bătrâni, cu cearcăne şi guturai. Azi am călătorit cu 36. Singurul om din tramvai era vatmanul care a dat muzica tare, şi-a tras perdeluţa cât să nu vadă, nici măcar cu coada ochiului, ce se întâmplă în maşinăria pe care o trage după el. Şi m-am trezit eu să urc: Un intrus în cuibul lor de dragoni morocănoşi.
La început au fost mai puţini, dar cu fiecare staţie marcată, urcau grămezi grămăjoare. Duceau cu ei plase murdare, saci cu legume, respirau greu şi se prindeau de bare ca şi cum n-ar mai putea. Dar puteau! Se agitau, tuşeau cu gurile neacoperite de-mi venea să-mi tai nasul, să nu mai am cu ce respira pentru că oricum nu aveam ce respira. Au impresia că aerul care intră o să-i curenteze, sau ceva, pentru că strigau disperaţi spre dragonii de lângă geam: "E curent! E curent!".
Sunt cei mai în putere dragoni pe care i-am văzut, dar se vaită că nu-i aşa. Au nişte frunţi încruntate şi e bine să te dai din calea lor. Nici nu cred ca mi-au observat vizita de preocupaţi ce erau. Au şi ei câteva plăceri în viaţă: să se certe, să te dea la o parte, să ofteze şi să fie prăpăstioşi.
Nu pot să spun că toţi sunt la fel pentru că am văzut eu de câteva ori, pe la case mai mari, dragoni bătrâni care zâmbeau aşa frumos că-ţi venea să-i pui să-ţi povestească despre cât e de frumoasă viaţa, dar nu aveam cum pentru că nu le cunoşteam limba.

Din una în alta