Am primit cadou o melodie

În dar a fost şi exact în momentul ăsta îi dau play pentru a treia oară!

Şi pentru că mi-am adus aminte de muzica de weekendul ăsta, vreau să declar că am fost la festivalul Balkanica unde am ţopăit cu nisip în pantofi şi am realizat încă o dată că fanfara înseamnă totul pentru mine. Mi-am mai dat seama că iubesc Beirut, dar cu tot repectul, singurul lor defect e că nu sunt ţigani.
Cel mai impresionant a fost momentul în care, la final de melodie, spectatorii aruncau în sus copiii pe care îi ţineau în braţe, iar cei ce nu aveau copii se aruncau pe ei ca dintr-un arc de pix! Am întânit şi un corean care avea un caiet cu visuri care aşteptau să fie îndeplinite. L-am scris şi eu pe al meu acolo şi m-a asigurat că o să devină realitate.
Foarte frumos a fost.

Am şi eu un plan

Am planuri mari şi vreau să mă duc cu ele până la capătul pământului, acolo unde ce nu e bine făcut sau făcut doar de ochii lumii cade în hăul în care trăieşte lumea fără ochi. Voi munci cu chef şi cu drag. O să-mi pun sufletul în solniţe şi o să presar câte puţin pe fiecare zi de lucru şi atunci ziua de lucru va prinde gust de weekend. Şi o să mă întind seara în pat obosită de atâta reuşită şi o să-mi spun că sunt cel mai reuşit om cu cele mai reuşite planuri. Şi când o să ajung la capătul pământului, cu planurile duse la capăt, o să urc cu ele pe dealul dorinţelor împlinite, unde cresc covrigi calzi în pom, iarba e verde tot timpul şi oamenii au feţe de dorinţe îndeplinite.        

Nu mai ştiu să povestesc

Am observat câte ceva. Când vine toamna bate vântul ăl din ce în ce mai rece. E aşa pornit că face numai rele. De exemplu, oricât te-ai încăpăţâna să mănânci îngheţaţă pe răcoare, vântul vine cu putere şi îţi bagă părul prin ea. Am mai văzut cum oamenii responsabili de măturatul frunzelor fac treaba în zadar. Strâng frunzele grămezi grămăjoare şi vântul vine val vârtej si ţuşti cu frunzele pe peste tot. Iar cel mai trist amănunt tomnatic poate fi observat la căderea ghindelor. Foarte puţine ghinde ajung la pământ cu căciuliţa pusă. De cele mai multe ori, din cauza impactului, le zboară căciuliţa cu fulgi cu tot. Măcar fulgii de le-ar mai fi rămas pentru că vântul ăl din ce în ce mai rece va bate din ce în ce mai mult şi ghindele vor trece prin cele mai teribile gripe.

Se repetă cât îmi place

Nu sparg porcul până în ajun

Sunt atât de încordată încât atunci când dorm visez că iau parte la concursuri în care participanţii se caţără în cactuşi imenşi. Mă caţăr şi eu şi mă doare dar parca nu simt nimic. Şi ajung în vârf teafără şi cei de jos aplaudă dar mie mi-e frică şi râd. În fiecare seară spun că o să adorm înainte de miezul nopţii şi acum e 12, si ieri a fost, alaltaieri la fel. Măcar dacă ar ploua. Şi mă mai enervează că nu ştiu niciodată care e diferenţa dintre o muscătură de ţânţar şi una de păianjen. Toate se umflă, se înroşesc şi mă mănâncă la fel. N-am ştiut niciodată să umplu doldora o puşculiţă, iar luna asta am improvizat una şi acum nu mai am bani şi calculez cam câţi covrigi calzi cu susan aş putea să-mi cumpăr cu ce am în puşculiţă. Dar n-o să dau iama, iar dacă s-o fac, nu o să mai pot de ruşine şi o să scriu aici şi când veţi vedea să-mi  amintiţi cât sunt de neserioasă şi rea cu mine.

Parcă aş fi

Se făcea că stăteam calmă într-o apă calmă şi cerul era aproape întunecat dar eu vedeam ca să cum ar fi fost miezul zilei. Deodată a venit în zbor o bufniţă cu faţă de bunică bună şi s-a aşezat pe apă în faţa noastră. Nu plutea ca o raţă sau ca un pescăruş. Stătea pe apă ca pe o creangă. Ne-a analizat şi l-a întrebat dacă vede ce ochi frumoşi am. Eu mă ruşinasem şi parcă-mi venea să spun că exagereaza. S-a întors spre mine, gesticula cu o aripă şi îmi analiza ochii foarte preocupată. Mi-a spus la sfârsit de vis că parcă aş fi de-a lor.