E greu să te ridici de pe scaun

A trecut aproape un an de când am văzut un arici în Sălăjan. Mă tot ţin să scriu despre asta şi nu prea ştiu cum s-o spun, aşa că o s-o povestesc fix cum a fost.
Am ieşit de la metrou si pe marginea trotuarului, pe partea cu grădină, mergea un arici gras. De fel, n-am văzut prea mulţi arici, dar chiar cred că ăsta era un pic grăsun. Poate pentru că locuieşte la oraş şi e sedentar. Toată ziua la birou, cu ochii aţintiţi în monitor şi cu acele înfipte în scaun îi e de două ori mai greu să se ridice decât ne este nouă. Decât să se smulgă din scaun, mai bine renunţă la pauzele dese şi indicate.
Mergea greoi, un pic grăbit fără să pară că se grăbeşte. Era încordat dar purta haine relaxate. Cu cât mă apropiam mai mult, cu atât grăbea pasul şi mergea din ce în ce mai săltat. A făcut uşor stânga şi a mers pe partea cealalta a bordurii. Când am ajuns în dreptul lui s-a oprit ca şi cum şi-a adus aminte de ceva. Nu s-a uitat la mine, dar mă vedea cu coada ochiului şi se făcea că fie de-aş fi fost sau nu lângă el, ar fi fost acelaşi lucru.
L-am lăsat acolo. A fost aventura lui şi nu a putut să-i facă faţă. La fel mi se întâmplă şi mie. Când vreau să schimb ceva în viaţă, încep cu drumul. Scap de rutină, dar mi-e frică de trecători, mai ales de cei care vin din urmă.
De dimineaţă ziua a sunat aşa şi nu m-am supărat chiar de-i un pic moale.

Poftim bucurie!

Claudia a trimis vestea cea mare. A fost o bucurie într-un moment în care era nevoie de bucurie. Nu mă aşteptam. Dar e aşa o mândrie să ocupi un colţişor într-o revistă că nici nu ştiu să vă spun mai exact cum mă simt. Ura!

După masă cu vin roşu

În ceai am găsit crenguţa cu spini de mai jos. Un ceai bun, adus de peste nici o mare şi doar de peste o ţară. L-am primit într-o cutiuţă cu palat şi multe doamne cochete şi domni cu pălării care trec prin faţa lui. La o primă vedere cutia nu pare a fi periculoasă, dar am văzut eu în filme că otrava se presară peste cele mai gustuase mâncăruri şi băuturi.
Multă vreme am crezut că eu nu am de ce să fiu nesuferită. Nu-mi închipuiam cum ar putea cineva să spună despre mine că sunt aşa şi pe dincolo. Cum era de aşteptat, m-am înşelat dar nu atât de tare cât să cred că ceaiul a ajuns unde trebuie. Sunt aproape sigură că spinii de pe crenguţă erau vrăjiţi şi dresaţi să înţepe buzele unei prinţese care şi-a făcut o droaie de duşmani pentru că "tot ce zboară se mănâncă" era vorba care o descria cel mai bine. Şi a înghiţit de câteva ori, din greşeală, câţiva porumbei. Apoi de pofă încă doi trei. Apoi din obişnuinţă pe toti cei care nimereau la geamul ei.
Atunci porumbelul cel bătrân s-a sesizat şi a făcut investigaţii. Prinţesa are pe tavă în fiecare dimineaţă ceai şi biscuiţi cu cremă roz. Pune biscuiţii la pervaz, aşteaptă pofticioşii zburători şi îi înhaţă în faţa trecătorilor care nu observă mare lucru, fiind atenţi numai la pălăriile, rochiţele şi pantofii lustruiţi, părul aranjat şi mustăţile lor la dungă.
Aşadar, porumbelul cel bătrân a rupt crenguţa de trandafir chiar din grădina palatului, a dus-o la un vraci priceput şi a împachetat ceaiul la cel mai cunoscut magazin de cadouri din oraş. Apoi a facut o mare greşeală pe care a lasat-o pe seama bătrâneţii. A greşit adresa de pe colet!

Instrumente şi reparaţii

Uneori mi-ar plăcea să fiu super practică şi pasionată de reparat calculatoare, radio-uri, baterii de baie, ceasuri şi balamale de mobilă. Când se strică una, se strică toate. Dacă începe să scârţâie o balama, de-odată începe să scârţâie toată casa. Se sparge o ţeavă în bloc, se mai sparg încă trei, patru după ea.
Şi dacă ar fi să fiu super pricepută, aş avea un brâu plin cu şurubelniţe, chei franceze, o bormaşină de buzunar, un set imbus (preferatele mele), piuliţe şi un ciocan. Pe cel din urmă l-aş mai folosi din când în când şi la spart nuci şi migdale.
În primul rând mi-aş repara pedala de la bicicletă care scârţâie de doi ani. M-am obisnuit de mult cu ea şi când sunt bine dispusa pedalez în ritmul melodiei care îmi cântă în cap, iar pedala cântă cu mine. Chiar şi aşa tot m-aş ocupa de ea. În al doilea rând mi-aş repara ceasul pe care nu îl mai pot întoarce şi a rămas la programul de vară. Aş umbla apoi şi la genunchii mei care pocnesc de fiecare dată când mă aplec. Aş rezolva şi problema prăjitorului de pâine pe care trebuie să-l proptesc cu o lingură de lemn ca să functioneze. Când aş avea de reparat o stricăciune măreaţă de casă, aş avea grijă să bat şi să înşurubez melodios. Poc, poc, vruuum, poc, poc, vruuum, poooc! Cu bormaşina de buzunar mi-aş muta minunăţiile agăţate de pereţi de cel putin două ori pe lună, ca să nu mă mai obişnuiesc cu ele şi să uit că există. Aş putea să îmi las câteva cuie libere şi rezistente ca să-mi agăt acolo, pe timp de noapte, pentru un somn liniştit, gândurile mai grele decât capul.
A, şi cu ciocanul aş mai face pe judecătorul uneori. Dar nu aş uita să aşez câte o nucă pe masă înainte de fiecare lovitură.

Gâşte cu mărgele

Am purtat cămaşa cu gâşte. Pe cât arată ele de mândre, pe atât de mândră am arătat şi eu. Şi-au pus la gât mărgele aşa că eu m-am abţinut ca să nu fim prea împopoţonate. Mi-am petrecut jumătate din zi, cu pauze, cu barba în piept ca să le privesc. Ba chiar am ameţit la un moment dat. Am primit complimente, am fost împreună la concert şi ne-am plimbat cu tramvaiul. A fost foarte bine.

Dorinţă lungă cât o zi de post

Frigul porneşte, în cazul meu, de la gât şi se opreşte abia atunci când reuşesc să adorm sub o pătură călduroasă. Fără fular vremea rece nu mai poate fi un paradis, aşa că mi-am ales ca obiect preferat fularul. Cu cât e mai lat, mai lung şi mai moale are mai multe şanse să fie al meu. Caut de ceva ani un magazin cu fulare pentru girafe dar nu e de găsit. Tot zic să mă apuc de tricotat şi rămân cu lauda pentru că e mai usor să nu te ţii de îndeplinit dorinţe.
Oricum, atunci când o să mă apuc de tricotat o să-mi fac un fular lung cât casa, pentru casă şi unul lung cât mine pentru plimbări fără griji. O să tricotez câte un fular pentru fiecare căţel cu ochii de aceeaşi culoare cu nasul, câte o hăinuţă pentru barele reci din tramvaie şi autobuze, pentru băncile din parc, pentru săniuţe şi botoşi pentru pisici. Aş mai tricota şi căciuli cu ciucurei pentru fiecare bec de stradă. Noaptea, străzile vor fi luminate pe jumătate iar locuitorii extratereştii vor crede că am plecat în vacanţă. Ca să se menţină la temperatura casei, aş mai face câte o haină pentru fiecare fruct în parte pentru atunci când le plimb în geantă şi le mănânc în aer liber. Fructele reci dau dureri de dinţi şi chiar dacă n-ar face asta, tot le-aş triocota o haină pentru că, nu mai e de mult un secret, le iubesc.
Mohairul nu mi se pare din poveste pentru că poartă un nume nepotrivit. Mai degrabă l-aş vedea într-o poveste cu mâncăruri codimentate.

Recomandări

Asta e obsesia mea şi mă fălesc cu ea. M-am îndrăgostit de băiatul ăsta cu voce de balenă şi de câteva zile nu-mi mai trebuie altceva pentru urechi. Recomand din inimă!

Mi-am luat şi o eşarfă înflorată şi colorată din cap până în picioare, numai bună de purtat acum cât e cerul gri. Cu ea la gât mă simt ca un ajutor şi îmi vine să dau oricui o vorbă bună, o bomboană sau ce mai găsesc prin buzunar. Ieri aveam eşarfa la gât şi o pungă de stafide în buzunar. Nu exista combinaţie mai bună ca asta! Recomand din inimă!
Şi mai am o bucurie. Am scos din vreme haina groasă din dulap şi mă bucur de toamnă fără să mă plâng de tremurici. Recomand din inima!

Apă în gură

Sâmbătă în zori târzii am băut vitamine. Duminică am făcut acelaşi lucru. Un pahar mare şi plin cu suc acrisor plus două linguri de miere. După aşa tratament ai spune că am avut o energie soră cu titirezul dar a fost pe dos. Energiile vin de la planete, oameni şi gânduri, nu din fructe rotunde şi colorate.