Sete să-mi fie

Când văd ceva plutind în apa pe care o servesc, nu mă pot opri din băut. Încerc să beau uşor, cât să ţin mai la urma în pahar scama, firimitura sau firul de praf (niciodată musca, lighioana sau altă minivietate). De puţine ori se întâmplă să reuşesc, aşa că înghit toate ciudăţeniile ca o balenă somnoroasă şi căscată. Nu-i aşa de rău. Puţin suspans la început, apoi gata. Şi asta e învăţătură de minte pentru mine şi pentru cine vrea să creadă. Tot ce-i greu de înghiţit se ia cu un pahar de apă. Vremuri, oameni fonfăniţi, situaţii împiedicate, doctorii şi tot ce va mai veni.   

Trei trimiteri

Am primit un borcan de dulceaţă fără zahăr. Făcut din cireşe în casă, întins pe unt întins pe pâine, umple bucătăria de veselie şi stomacul de plăcere. Pe trepte, alături de furnici eram şi, hop, din ghiozdan în ghiozdan a sărit borcanul.
Altădată, dar tot săptămâna ce-a trecut, am desfăcut grăbită o îngheţată la cornet. Şi-am început s-o despăturesc, aşa ca pe-o mumie. Cu cât dădeam mai mult hârtia jos, cu atât apărea mai multă îngheţată şi nici urmă de cornet. M-au cam păcălit cei de la fabrica de îngheţată.
Am primit şi o veste mare şi bună ca o zi fără post. M-am bucurat aşa mult că am băut vreo două beri aduse din castelul reginei Cireaşă. Şi uite cum am făcut a doua trimitere la cireaşe. Ba chiar am făcut poze unui pumn de cireşe, ca să fie fără soţ.