o Alice cu Elice

Să vă spun pe nume

2012-02-29T18:13:00.003+02:00

Oamenii sunt aşa cum le spune numele. Se poartă exact aşa cum îi cheamă. Eu am faţă de Alice. Simt că sunt Alice din cap până în picioare. E puţin ciudat să scriu despre nume şi să nu pot da nume. Se întâmplă ca toţi oamenii pe care îi cheamă în acelaşi fel să-mi placă şi să mi se pară frumoşi. Pe de altă parte, toţi oamenii care-mi sunt mai puţini simpatici sunt oameni cu nume mieunate, enervante sau mândre.
Am mai observat că oamenii care-mi plac şi se numesc aşa cum nu-mi place au porecle grozave care le vin mai ceva ca o mănuşă din aia de doctor. Oamenii cu porecle sunt cei care nu se potrivesc cu numele pe care îl poartă.
Odată am cunoscut o fată pe nume Crenguţa. Era slabă şi osoasă. Vorbea pe nas şi se mişca lent, dar era răutăcioasă şi nu prea puteai şti ce e în mintea ei. Îmi place Mara, dar nu am cunoscut niciodată una. Mi-o închipui ca pe o fată de treabă, frumoasă, care râde cu toţi dinţii. Victor şi Vlad mi se par cei mai bun din clasă, dar fără să fie tocilari. Sebastian e un băiat cu părul dat pe spate, parfumat, care se admiră în vitrine când merge la promenade. Olga e plinuţă şi agitată. Margareta e o fată frumoasă care nu se aranjează foarte mult, dar de care sunt îndrăgostiţi toţi băieţii din liceu. Rareş e un băiat care alege baschet în loc de fotbal.
Mi-ar plăcea să fac un dicţionar de nume care să nu supere pe nimeni şi care să ajute mamele puse în situaţia asta teribil de grea. Bineînţeles că pentru fiecare nume în parte vor exista şi excepţii care există nescrise deja.

Mustăcioşi de nerănit

2012-02-24T15:27:00.002+02:00

Nu primesc flori de fel. Nu ştiu de ce. Poate că nu inspir asta. Sunt genul ăla de fată care nu are şerveţele în geantă, nu-şi face unghiile şi nu primeşte flori. Am pus omuleţii de jos să se dueleze pentru a-mi oferi o floare. Nu am acceptat. I-am lăsat aşa până li s-au ofilit florile din braţe. M-am răzbunat pe doi bărbaţi fără suflet şi cu inimă din plastic, de nerănit şi de netopit. Şi nu mă gândesc la asta pentru că e azi Dragobetele, pentru că 1 martie e pe aproape şi pentru că la o săptămână din prima zi de primăvară o să fie ziua mea. Nici gând. În orice caz, îmi plac florile la ghiveci.

Poveste

2012-02-21T19:42:00.000+02:00

Eram odată eu şi nu-mi eram de ajuns.

După placul cui o vrea

2012-02-14T12:42:00.003+02:00

Socotită că aparţine genului nostalgic, era de aşteptat să o apuce ca din oală dorul arzător. Mintea îi era limpede, dar când să-şi tragă şoseta pe picior, o emoţie destul de puternică i-a secerat toate planurile. Cum e posibil să termine ce-i de terminat, să se lupte cu zăpada, să răspundă la bună ziua, să decidă care-i va fi prânzul sau să prindă vreun autobuz? Timpul stă în loc, un picor stă într-o şosetă şi gândul într-o singură parte.
Se spune că dacă începi ziua cu stângul sunt mari şanse să-ţi uiţi cheile acasă, să-ţi pice căciula într-o mocirlă, să-ţi frigi limba cu ceva fierbinte sau, ca în cazul de faţă, să-ţi fie dor. Şi dacă-i aşa, pentru ce s-o ia din loc? Ar trebui să poţi înlocui ziua proasta cu o poruncă mai blândă: cine se trezeşte de dimineaţă şi păşeşte cu stângul râde ca tontul de unul singur pe stradă. Sau cine se trezeşte de dimineaţă şi păşeşte cu stângul, are chef de orice şi de oricine, trebuie să mânânce o tartă gigant, trebuie să se ducă în pijamale la serviciu şi să fure un măr de la aprozar.
Dar în zilele noastre nu-i cu putinţă să faci ce vrei tu, aşa că şi-a pus şi cealaltă şosetă şi a plecat cu dor cu tot într-o zi stângă cu surprize neplăcute.

Pulover fermecat şi foarte puţin colorat

2012-02-10T14:59:00.000+02:00

Am un pulover de iarnă cu fulgi. Parcă-i picat din Islanda. Aşa îmi place mie să cred. Am văzut în filme că puloverele islandezilor sunt parcă mai călduroase, mai colorate şi mai de calitate. Al meu e dintr-un material care nu-i lână şi are doar două culori nu prea colorate.
În orice caz, l-am purtat zilele trecute şi m-am simţit excelent. Mă plimbam pe holurile blocului meu de muncă şi parcă alta îmi era datoria. Zici că eram la cabana mea de la poala unui munte mai mic suit pe un munte mai mare. Mă simţeam responsabilă pentru atmosfera şi confortul celor veniţi. Am băut multe ceaiuri calde cu care m-am plimbat de colo colo zâmbind tuturor ca o mătuşă grijulie şi aproape enervantă. Îmi venea să bag lemne pe foc, să dau zăpada cu lopata, să spun poveşti despre urşi înfometaţi şi zăpezi care au acoperit case şi să croşetez câte un fular pentru fiecare coleg în parte. Mă vedeam ieşind cu sania trasă de cai. Mă simţeam atât de călită încât aş fi ieşit numai în pulover afară chiar dacă toate apele erau îngheţate. Mă simţeam fiica cea mică şi bună iernii.
Dar când colo treaba mea era să plimb degetele pe o tastatură.

Hopa ţopa

2012-02-04T18:17:00.001+02:00

Mama o ascultă în fiecare sâmbătă pe Urania. Mi se pare incredibil cum reţine horoscopul fiecărui membru al familiei. Vine apoi şi ne avertizează. Alice ai grijă să nu vorbeşti prea mult şi prost marţi. Betty, am auzit la horoscop că ai o nemulţumire interioară. Cezare, toate bune!
Trec şi eu de la una la alta, dar trebuie să spun ce am văzut azi. Sunt Daciile alea cu ochii rotunzi. Eh, vântul a viscolit zăpada numai dintr-o parte şi le-a făcut în loc de ochi două semiluni frumoase. Am zis că fac poză. O să fac mâine. De obicei deţinătorii de Dacii sunt grijulii şi s-ar putea să nu mai găsesc. Oricum, nu mint. Acum îmi dau seama că nu am trecut de la una la alta. Luna-i soră cu horoscopul.
Repezit să fii, noroc să ai.

Pastel

2012-01-25T20:55:00.001+02:00

Când mă uit pe geam mă gândesc la Alecsandri şi mă simt îndatorată să mărturisesc şi eu o metaforă, două. Nu prea am de unde să le scot. Am pus o ceapă şi un cartof la fiert. Am rupt două bucăţi de brocoli ca să pun de-o supă, dar arătau ca doi copăcei la sfârşit de primăvară. Mai tare îmi vine să scriu un pastel despre păsări fericite, pământ cald şi oameni care nu merg cu capul la cutie.
Azi stăteam cu spatele la vânt în staţia de autobuz şi a venit la mine un câine ud, cu blana în şuviţe îngheţate. L-am mângâiat pe cap şi pe unde era gheaţă s-a făcut apă şi tare îl mai dojeneam. Dar el a sărit apoi gardul în grădina de lângă şi a început să se tăvălească fericit prin zăpadă.
Şi vântul m-a împins ca pe-o oarecare şi acum urlă ca un lup în sălbăticie la geamul meu. Dacă nu se potoleşte, ies la el şi îi spun să se ducă în pădure şi să urle la poarta mamei sale!

Stele dârdâite

2012-01-22T21:24:00.002+02:00

Zece grade înapoi şi câteva ore înainte. De mult voiam să-i arăt cum se vede cerul de acolo. Să se stingă toate becurile şi să bâjbâim până ni se trage cortina de pe ochi. Cu cât te uiti mai mult, cu atât sunt mai multe şi mai îngrămădite. Mie îmi place să mă concentrez bine la cele mai din spate. Prima poză e cu scaun la cap. A doua e din mână şi stelele au tremurat de frig.

Caut o fată cu capul gol

2012-01-04T16:05:00.004+02:00

A fost o aventură să umblu în ultimele ore din 2011 pe străzi. Eram în misiune şi simţeam că trebuie să fac o faptă bună. Simţeam pisici ascunse prin subsoluri, vedeam câini alergând şi aveam inima cât o inimă de furnică. Adică foarte mică, nu în formă de tub. Am citit despre furnici că au inima în formă de tub, iar atunci când sărbătoresc Ziua Îndrăgostiţilor îşi dăruiesc paie roşii de catifea, ţevi micuţe din diamant pe care le poarta ca pandantiv şi mănâncă ciocolată în formă de kurtos kalacs.
Dar altceva voiam să spun. Îmi era frică şi mergeam pe stradă la final de 2011. Pe mijlocul străzii Maşina de Pâine treceau maşini grăbite peste o căciulă pierdută. Obişnuiesc să salvez ce găsesc pe stradă şi e destul de greu pentru că odată ce ai ridicat de jos un obiect pierdut devine responsabilitatea ta. Am salvat la viaţa mea reni pitici, o mănuşă, haine de păpuşi, cărţi de joc, nuci, un cap de bibelou şi mai multe. Am luat căciula din mijlocul străzii. Nu părea pierdută de mult, atâta doar că avea ciucurele turtit de roţi. Când am ajuns la lumină mi-am dat seama că e la fel cu cea pe care o aveam în cap, numai că altă culoare. Sunt sigură că nu se întâmplă oricui asta. Am mai găsit eu odată o pălărie, dar am înlocuit proprietarul ei cu un pom.
De data asta mi-ar plăcea să fie atât de mare coincidenţa încât să apară o fată cu capul gol şi să-mi spună că la sfârşit de 2011, mergea grăbită şi speriată de bombe pe Maşina de pâine şi şi-a pierdut căciula.
Am dat-o la spălat. Revin cu poze.
Am revenit.

La mulţi ani! :)

2011-12-31T18:39:00.001+02:00

Caracatiţele de pe cer au viaţă scurtă

2011-12-29T01:21:00.001+02:00

În seara asta am petrecut revelionul de două ori. O dată într-o intersecţie şi încă o dată în faţa blocului. N-a fost aşa o mare bucurie, dar nu-i nimic. De revelion întotdeauna bucuria e mică, dar ne place nouă să exageram şi să aruncăm cu bombe colorate în cer. Măcar ne mai ridicăm capul din pământ şi ne mai sticlesc ochii la caracatiţe colorate .
Când ţi-e cel mai drag de un om te bucuri când îl vezi, chiar dacă nu l-ai mai văzut de când ai întors ultima oară capul spre stânga. Nu-i nevoie să bubuie în cer într-o caracatiţă colorată ca să îţi atragă atenţia că-i timpul să te bucuri. Îţi vine să chiui numai ce-l vezi. Nu exagerez.

Am primit scrisoare de la Moş

2011-12-24T00:33:00.001+02:00

Pasaj: "Ştiu de asemenea că îţi place mult ciocolata şi ceaiul, DAR cum nu ai fost foarte cuminte am decis să le combin şi să primeşti anul ăsta o ciocolată cu gust de ceai verde! Spiriduşii japonezi au fost promţi şi au creat fix ce le-am cerut, fără să comenteze prea mult."

Moş Crăciun

Consecutiv despre cimitire. Paralelă

2011-12-21T18:49:00.001+02:00

Două dealuri verzi. Unul de-o parte a drumului, celalat de cealată parte. Îl alegeam pe acelaşi tot timpul. Via, cireşul, nucul şi-apoi peste tot numai iarbă uscată. De departe era verde, dar de aproape înţepa talpa goală. În vârf vântul bătea tare de tot. Îl auzeam numai pe el dacă mă uitam în urmă. Când duceam capul într-o parte nu-l mai auzeam aşa de bine. Eu credeam că se cade să fie pe dos. E nevoie de un specialist care să-mi explice fenomenul.
Flori, copaci, bucăţi de umbră şi poveşti găseai numai la cimitir. Alegeam dealul ăla chiar dacă era cimitirul acolo. Mi-e frică doar de cimitirele de oraş. Sunt la fel de decolorate ca blocurile vechi de pe Ştefan cel Mare. Au cruciile de beton şi găzduiesc oameni loviţi de maşini şi de boli incurabile. Pe deal mormintele erau numai pământ şi cruciile lemn. Trei copii veniţi la bunici. Mergeam acolo şi ne lăudam cu mormintele străbunicilor care au murit de bătrâneţe.
Alergam tipând până în vale la nuc. Ne zgâlţâiam vocea şi râsul. Asudam precum caii. La nuc povesteam cum e viaţa la oraş şi ne plângeam că ne e poftă de ciocolată şi Cola.

Un ren cu stea, dar fără stea în frunte

2011-12-21T13:19:00.001+02:00

Ziua n-are cum să nu fie excelentă când găseşti pe birou, la prima oră, un ren în chiloţi cu steluţă. E desenat special pentru mine de Anastasia. Anastasia este un copil din ăla grozav de care mi-ar plăcea şi mie să am.
E un cadou pe cinste! Mulţumesc!

Reînvierea zombielor

2011-12-20T11:35:00.002+02:00

Blocul în care locuiesc e peste drum de cimitirul Reînvierea. Abia când am crescut am realizat de-a binelea ce înseamnă numele "Reînvierea". Sunt norocoasă că stau la parter. Dacă stai mai sus de trei, poţi să vezi tot ce se întâmplă acolo. Nu am auzit nicio poveste înfiorătoare, dar e foarte probabil ca cei de deasupra să fie ameninţaţi şi să nu aibă voie să spună o vorbă despre ce văd. Singurii oameni despre care am auzit că au înviat sunt zombie, strigoii, Iisus şi cei pe care i-a înviat Iisus. Cum Iisus nu mai e, în cimitirul Reînvierea îşi fac de cap toţi monstrii.
Pentru ca groaza să fie completă, şcoala mea stătea lipită de acelaşi cimitir. La ora de sport trebuia să fie unul care sărea gardul în cimitir ca să recupereze mingea. Băieţii erau mai curajoşi, dar cine ştie ce era în sufletul lor. Odată am sărit şi eu. Era una din zilele în care simţeam că-s cea mai tare din parcare. Am făcut-o şi gata. Nu s-a întâmplat nimic, dar toată ziua m-am gandit la ce ar fi putut să se întâmple.
Şi mai e Strada Reînvierii. Când e iarnă acolo bate vântul cel mai rece. Când e vară acolo e cea mai mare caniculă. Pe marginea trotuarului stau câţiva plopi care fac câteva dungi de umbră. Pe acolo mergeam cu mama la piaţă. Vara plecam cu noaptea în cap ca să nu ne prindă toropeala, dar la întorcere n-o ratam. Eram ostenite, încărcate ca doi măgăruşi şi îi spuneam tot timpul: "Hai să ne oprim un pic!" Şi ne opream lângă plop, unde era dunga, ne văitam un pic şi-o luam din loc rapid. Nu eram în siguranţă.
Tot în cimitirul Reînvierea se întâmplă din când în când, ziua-n amiaza mare, o stranie cântare. Unul se jeleşte, altul cu vioara, cu acordeoanul şi cu trompeta alţi doi.
Dacă ar fi fost să fiu regizor, aş fi făcut primul film balcanic cu zombie. L-aş fi numit "Reînvierea zombielor" şi ar fi fost unul din ăla în care zombie reînvie chiar şi după ce au fost loviţi în cap.

Trei saci în somn

2011-12-15T12:21:00.000+02:00

Am visat trei saci plini cu găini vii. Erau toate maro şi cloncăneau. Nu erau înghesuite şi nu păreau chinuite, dar îşi doreau să iasă. Sacii erau dintr-un plastic transparent, bine legaţi şi nu ştiu cum de ajunseseră lângă mine pentru că visul a început aşa cu trei saci plini cu găini gălăgioase. Simţeam că sunt ai mei. Nu m-am văzut. Poate eram o vulpe şireată.

Pandalii de sezon

2011-12-12T13:25:00.001+02:00

Ce cană frumoasă mi-am luaaat! Beau din ea Crăciun şi voie bună. M-a pocnit starea! Mi-aş umple buzunarele cu clopoţei şi aş bădăgăni într-o veselie pe străzi. Nu că mă laud, dar chiar sunt cea mai bună colindătoare din oraş şi o să vă arăt, numai să aveţi puţină răbdare. De mică eram atât de pricepută, încât, de la 1 decembrie, soră-mea mă punea să-i cânt înainte să adoarmă toate colindele pe care le ştiam. Nu-i place să-i aduc aminte pentru că acum e mare şi nu se cuvine.
Mai mult decât atât, mi-am luat două căciuli cu ciucuri mari cât doi arici maturi. Am luat şi ghete cu un număr mai mare ca să le pot încălţa cu o şosetă groasă. Aseară m-am simţit minunat. Am mâncat supă caldă într-un loc prietenos, apoi am ieşit în frig şi nu-mi era frig. Înainte de asta am fost la cinematecă şi am văzut un film în care oamenii erau super deştepti şi puteau să micşoreze oameni atât de mult încât îi vedeai numai cu lupa. A fost filmul cu cea mai tare misiune care m-a ţinut într-un suspans de aproape că uitam să respir. Mă simt ca şi cum am scris în jurnalul din clasa a şasea.
Parachute Pulse a împachetat un cadou şi ni l-a lăsat pe net. La o prima vedere, pare că e acelaşi cadou pentru toată lumea, dar după ascultare nu mai e deloc aşa.

Cana e pictată de Ada şi dacă vă place foarte mult şi vă mai vine să vă beţi ceaiul din cănile pe care le aveţi, găsiţi pe Lebaneseblonde.

Castane babane cu frică de Doamne Doamne

2011-12-07T15:27:00.005+02:00

Pentru prima oară am copt şi eu castane. Fiind din fire speriată de bombe, îmi era frică să nu care cumva să explodeze ca în poveştile de groază citite pe internet. M-am informat ca să mă ţin departe de nenorocire şi am hotărât că sunt castane cu frică de Dumnezeu. Singura metodă prin care nu explodează este o cruce crestată pe burta lor înainte de a le băga în cuptor. Numai aşa nu-şi pot face de cap!
După ce m-am asigurat că nu-i loc de pericol, am descoperit unul dintre cele mai comice lucruri care există pe lumea asta! O mănuşă de bucătărie care încearcă să prindă castane neastâmpărate în tigaie. Am făcut şi câteva poze ca să surprind momentul. Castanele ameninţate fugeau dintr-o parte în alta, iar mănuşa pusă într-o situaţie ridicolă le înghesuia cu greu într-un colţ şi le muta în farfurie. Cel mai comic e că stângacea mănusă era purtată de cele mai descurcăreţe mâini pe care le-am întâlnit.

Listă cu dorinţe îndeplinite

2011-12-07T13:41:00.001+02:00

Aş vrea să ştiţi ce am primit:
- Muzică de ţinut într-o piruetă şi o ţopăială continuă
- Căşti noi pentru promenade cu soundtrack!
- Zahăr în formă de biscuiţi speciali şi dependenţi de compania unui ceai
- Ciocolată în formă de telefon şi maşinuţă
- O pereche de mănuşi cu un singur deget care mă fac să arăt ca un om lego. Cu ele sunt numai bună de ţinut în mână o altă mână, o bară, un pahar fără picior, DEX-ul sau o rachetă de tenis.
- O turtă dulce cu chip de Moş Crăciun vienez venit direct din piaţa în care Crăciunul e luat la bani mărunţi
Şi atât.

E greu să te ridici de pe scaun

2011-11-29T12:14:00.002+02:00

A trecut aproape un an de când am văzut un arici în Sălăjan. Mă tot ţin să scriu despre asta şi nu prea ştiu cum s-o spun, aşa că o s-o povestesc fix cum a fost.
Am ieşit de la metrou si pe marginea trotuarului, pe partea cu grădină, mergea un arici gras. De fel, n-am văzut prea mulţi arici, dar chiar cred că ăsta era un pic grăsun. Poate pentru că locuieşte la oraş şi e sedentar. Toată ziua la birou, cu ochii aţintiţi în monitor şi cu acele înfipte în scaun îi e de două ori mai greu să se ridice decât ne este nouă. Decât să se smulgă din scaun, mai bine renunţă la pauzele dese şi indicate.
Mergea greoi, un pic grăbit fără să pară că se grăbeşte. Era încordat dar purta haine relaxate. Cu cât mă apropiam mai mult, cu atât grăbea pasul şi mergea din ce în ce mai săltat. A făcut uşor stânga şi a mers pe partea cealalta a bordurii. Când am ajuns în dreptul lui s-a oprit ca şi cum şi-a adus aminte de ceva. Nu s-a uitat la mine, dar mă vedea cu coada ochiului şi se făcea că fie de-aş fi fost sau nu lângă el, ar fi fost acelaşi lucru.
L-am lăsat acolo. A fost aventura lui şi nu a putut să-i facă faţă. La fel mi se întâmplă şi mie. Când vreau să schimb ceva în viaţă, încep cu drumul. Scap de rutină, dar mi-e frică de trecători, mai ales de cei care vin din urmă.
De dimineaţă ziua a sunat aşa şi nu m-am supărat chiar de-i un pic moale.

Poftim bucurie!

2011-11-25T14:33:00.001+02:00

Claudia a trimis vestea cea mare. A fost o bucurie într-un moment în care era nevoie de bucurie. Nu mă aşteptam. Dar e aşa o mândrie să ocupi un colţişor într-o revistă că nici nu ştiu să vă spun mai exact cum mă simt. Ura!

După masă cu vin roşu

2011-11-20T18:48:00.002+02:00

În ceai am găsit crenguţa cu spini de mai jos. Un ceai bun, adus de peste nici o mare şi doar de peste o ţară. L-am primit într-o cutiuţă cu palat şi multe doamne cochete şi domni cu pălării care trec prin faţa lui. La o primă vedere cutia nu pare a fi periculoasă, dar am văzut eu în filme că otrava se presară peste cele mai gustuase mâncăruri şi băuturi.
Multă vreme am crezut că eu nu am de ce să fiu nesuferită. Nu-mi închipuiam cum ar putea cineva să spună despre mine că sunt aşa şi pe dincolo. Cum era de aşteptat, m-am înşelat dar nu atât de tare cât să cred că ceaiul a ajuns unde trebuie. Sunt aproape sigură că spinii de pe crenguţă erau vrăjiţi şi dresaţi să înţepe buzele unei prinţese care şi-a făcut o droaie de duşmani pentru că "tot ce zboară se mănâncă" era vorba care o descria cel mai bine. Şi a înghiţit de câteva ori, din greşeală, câţiva porumbei. Apoi de pofă încă doi trei. Apoi din obişnuinţă pe toti cei care nimereau la geamul ei.
Atunci porumbelul cel bătrân s-a sesizat şi a făcut investigaţii. Prinţesa are pe tavă în fiecare dimineaţă ceai şi biscuiţi cu cremă roz. Pune biscuiţii la pervaz, aşteaptă pofticioşii zburători şi îi înhaţă în faţa trecătorilor care nu observă mare lucru, fiind atenţi numai la pălăriile, rochiţele şi pantofii lustruiţi, părul aranjat şi mustăţile lor la dungă.
Aşadar, porumbelul cel bătrân a rupt crenguţa de trandafir chiar din grădina palatului, a dus-o la un vraci priceput şi a împachetat ceaiul la cel mai cunoscut magazin de cadouri din oraş. Apoi a facut o mare greşeală pe care a lasat-o pe seama bătrâneţii. A greşit adresa de pe colet!

Instrumente şi reparaţii

2011-11-17T19:27:00.003+02:00

Uneori mi-ar plăcea să fiu super practică şi pasionată de reparat calculatoare, radio-uri, baterii de baie, ceasuri şi balamale de mobilă. Când se strică una, se strică toate. Dacă începe să scârţâie o balama, de-odată începe să scârţâie toată casa. Se sparge o ţeavă în bloc, se mai sparg încă trei, patru după ea.
Şi dacă ar fi să fiu super pricepută, aş avea un brâu plin cu şurubelniţe, chei franceze, o bormaşină de buzunar, un set imbus (preferatele mele), piuliţe şi un ciocan. Pe cel din urmă l-aş mai folosi din când în când şi la spart nuci şi migdale.
În primul rând mi-aş repara pedala de la bicicletă care scârţâie de doi ani. M-am obisnuit de mult cu ea şi când sunt bine dispusa pedalez în ritmul melodiei care îmi cântă în cap, iar pedala cântă cu mine. Chiar şi aşa tot m-aş ocupa de ea. În al doilea rând mi-aş repara ceasul pe care nu îl mai pot întoarce şi a rămas la programul de vară. Aş umbla apoi şi la genunchii mei care pocnesc de fiecare dată când mă aplec. Aş rezolva şi problema prăjitorului de pâine pe care trebuie să-l proptesc cu o lingură de lemn ca să functioneze. Când aş avea de reparat o stricăciune măreaţă de casă, aş avea grijă să bat şi să înşurubez melodios. Poc, poc, vruuum, poc, poc, vruuum, poooc! Cu bormaşina de buzunar mi-aş muta minunăţiile agăţate de pereţi de cel putin două ori pe lună, ca să nu mă mai obişnuiesc cu ele şi să uit că există. Aş putea să îmi las câteva cuie libere şi rezistente ca să-mi agăt acolo, pe timp de noapte, pentru un somn liniştit, gândurile mai grele decât capul.
A, şi cu ciocanul aş mai face pe judecătorul uneori. Dar nu aş uita să aşez câte o nucă pe masă înainte de fiecare lovitură.

Gâşte cu mărgele

2011-11-16T20:44:00.000+02:00

Am purtat cămaşa cu gâşte. Pe cât arată ele de mândre, pe atât de mândră am arătat şi eu. Şi-au pus la gât mărgele aşa că eu m-am abţinut ca să nu fim prea împopoţonate. Mi-am petrecut jumătate din zi, cu pauze, cu barba în piept ca să le privesc. Ba chiar am ameţit la un moment dat. Am primit complimente, am fost împreună la concert şi ne-am plimbat cu tramvaiul. A fost foarte bine.

Dorinţă lungă cât o zi de post

2011-11-09T22:35:00.000+02:00

Frigul porneşte, în cazul meu, de la gât şi se opreşte abia atunci când reuşesc să adorm sub o pătură călduroasă. Fără fular vremea rece nu mai poate fi un paradis, aşa că mi-am ales ca obiect preferat fularul. Cu cât e mai lat, mai lung şi mai moale are mai multe şanse să fie al meu. Caut de ceva ani un magazin cu fulare pentru girafe dar nu e de găsit. Tot zic să mă apuc de tricotat şi rămân cu lauda pentru că e mai usor să nu te ţii de îndeplinit dorinţe.
Oricum, atunci când o să mă apuc de tricotat o să-mi fac un fular lung cât casa, pentru casă şi unul lung cât mine pentru plimbări fără griji. O să tricotez câte un fular pentru fiecare căţel cu ochii de aceeaşi culoare cu nasul, câte o hăinuţă pentru barele reci din tramvaie şi autobuze, pentru băncile din parc, pentru săniuţe şi botoşi pentru pisici. Aş mai tricota şi căciuli cu ciucurei pentru fiecare bec de stradă. Noaptea, străzile vor fi luminate pe jumătate iar locuitorii extratereştii vor crede că am plecat în vacanţă. Ca să se menţină la temperatura casei, aş mai face câte o haină pentru fiecare fruct în parte pentru atunci când le plimb în geantă şi le mănânc în aer liber. Fructele reci dau dureri de dinţi şi chiar dacă n-ar face asta, tot le-aş triocota o haină pentru că, nu mai e de mult un secret, le iubesc.
Mohairul nu mi se pare din poveste pentru că poartă un nume nepotrivit. Mai degrabă l-aş vedea într-o poveste cu mâncăruri codimentate.

Recomandări

2011-11-07T16:56:00.000+02:00

Asta e obsesia mea şi mă fălesc cu ea. M-am îndrăgostit de băiatul ăsta cu voce de balenă şi de câteva zile nu-mi mai trebuie altceva pentru urechi. Recomand din inimă!

Mi-am luat şi o eşarfă înflorată şi colorată din cap până în picioare, numai bună de purtat acum cât e cerul gri. Cu ea la gât mă simt ca un ajutor şi îmi vine să dau oricui o vorbă bună, o bomboană sau ce mai găsesc prin buzunar. Ieri aveam eşarfa la gât şi o pungă de stafide în buzunar. Nu exista combinaţie mai bună ca asta! Recomand din inimă!
Şi mai am o bucurie. Am scos din vreme haina groasă din dulap şi mă bucur de toamnă fără să mă plâng de tremurici. Recomand din inima!

Apă în gură

2011-11-06T14:12:00.000+02:00

Sâmbătă în zori târzii am băut vitamine. Duminică am făcut acelaşi lucru. Un pahar mare şi plin cu suc acrisor plus două linguri de miere. După aşa tratament ai spune că am avut o energie soră cu titirezul dar a fost pe dos. Energiile vin de la planete, oameni şi gânduri, nu din fructe rotunde şi colorate.

Luna din bucătărie

2011-10-25T01:25:00.002+03:00

Părinţii mei au o grădină nouă cu pomi tineri. Au doi trei ani şi nu pot rosti decât un fruct, maximum trei.
Mărul a făcut un măr. L-am împărţit în patru şi ne-am dat cu părerea. Am tras linie, am hotărât că e aromat, gustos şi că are coaja cam tare. Părul nu a zis nimic toamna asta. Nucul şi caisul s-au descurcat mai bine, dar tot timizi şi rezervaţi.
Gutuiul a făcut şi el o gutuie. E sănătoasă tun, galbenă de mândrie şi potrivită ca mărime. Mama a rupt-o aşa cu codiţă şi frunză ca să fie la fel de frumoasă ca în pozele din Abecedar. E de câteva zile în casă şi nu se îndură unul s-o mănânce. Trebuie să facem din nou reuniunea de familie pentru degustare. Până una alta stă mândră între mere ca luna între stele.

Blocul meu e bântuit (nu am un bloc)

2011-10-19T22:12:00.003+03:00

Cea mai mare pierdere din zilele cu raceală este mirosul. N-am miros, n-am poftă, n-am drag, n-am vlagă. Cum să simt că toamna-i toamnă când anotimpurile au miros? Cum să simt că am ajuns acasă când casa miroase ca acasă şi eu nu am miros? Cum să-mi mai fie la fel poftă când toată mâncarea are acelaşi gust care nu aduce deloc cu ce am mâncat până acum? Unde mai pui că nu pot respira pe nas şi mestec cu gura deschisă precum un cal ostenit. Am pierdut până şi mirosul oamenilor care pentru mine e un fel de văz, de auz, de mers, de pipăit chiar.
Când eram mică urcam cu liftul la prietena mea de la 7 şi îmi dădeam seama imediat care a fost vecinul care a circulat ultima oară cu el. Îmi cunoşteam toţi vecinii. Ştiam fiecare nume de familie, ştiam care are şi care nu are copii şi dacă deţin sau nu animale de companie. Când mă găseau în faţa blocului, vizitatorii mă întrebau dacă ştiu la ce apartament stă familia cutare sau cutare. Calculam repejor şi îmi imaginam cum sunt aşezate uşile, îmi luam ca reper un număr cunoscut de apartament, plecam de la el şi ajungeam la răspuns.
Acum nu-mi mai cunosc vecinii. Sunt noi. Unii îşi ţin nasul pe sus, alţii bagă prea tare capul în pământ că nu apuc niciodată să-i privesc. Le dau bună ziua, dar nu-i un bun "bună ziua". Nu ajunge unde trebuie. Rămâne prin scările de bloc ca o fantomă şi în ultimii ani bântuie o sumedenie de astfel de fantome pe scara blocului.
Odată, dar nu de mult, am fost la dentist, tot în scara blocului. Eram singură în sala de aşteptare şi a apărut un vecin pe care nu-l cunosc. De fapt, îl cunosc, numai că am irosit prea mulţi falşi "bună ziua" pe el ca să pot spune că-l ştiu. L-am salutat, m-a salutat fără să mă privească, şi-a înfipt privirea în televizor şi aşa a rămas. Am făcut o glumiţă pe seama ălora la care era atât de atent şi nu mi-a răspus.
Uite, la dentist aş vrea să merg acum fără miros!

Două revelaţii de seară

2011-10-14T11:34:00.000+03:00

Seara revelaţiilor a fost aseară. În autobuz m-am speriat un pic pentru că m-am gândit cum nu mă pot întoarce în staţia care a trecut. M-am speriat şi mai tare când m-am gândit că nu am idee cum o să fie la staţia următoare şi speriată, în autobuzul dintre staţii mi-am zis că aşa-i viaţa. M-am potolit şi sunt bucuroasă că am înţeles treaba asta aparent prostească. Apoi au mai trecut câteva ore în care am avut o energie bună cu care făceam magii când într-o parte, când în alta. Şi în faţa unei oglinzi mai mari decât mine m-am privit cu totul şi m-am văzut atât de mare pe cât îmi doream să fiu când eram mică.

De abia acum începe

2011-10-09T03:13:00.000+03:00

Casa mea

2011-10-05T15:40:00.001+03:00

Casa mea e atât de întunecată încât plantele trăiesc cu greu chiar şi la pervazul geamului. Casa mea e atât de întunecată încât de fiecare dată când mă trezesc am impresia că e înnorat. Casa mea e atât de întunecată încât pozele se fac doar cu bliţ. Casa mea e atât de întunecată încât se pot adăposti în ea toţi monştrii făuritori de coşmaruri, fără se se pitească pe sub paturi sau prin dulapuri. Casa mea e atât de întunecată încât fiecare deget de picior care a trecut prin ea s-a lovit de un colţ de mobilă. Casa mea e atât de întunecată pentru că soarele ajunge în ea doar dacă se uită în oglinda vecinului de vis a vis. În casa mea se consumă multă lumină. Casa mea e atât de întunecată încât primăvara nu se poate trăi în ea pentru că-ţi taie orice pornire fericită. Vara, în casa mea pot face clătite fără probleme. Vara se poate sta degajat, fără dureri de oase, brobonele de transpiraţie pe nas sau aer rece fals. Casa mea e atât de întunecată încât mi-e drag să stau în ea numai noaptea.

Salut, măi octombrie!

2011-10-03T13:45:00.001+03:00

Am primit cadou o melodie

2011-09-28T14:50:00.002+03:00

În dar a fost şi exact în momentul ăsta îi dau play pentru a treia oară!

Şi pentru că mi-am adus aminte de muzica de weekendul ăsta, vreau să declar că am fost la festivalul Balkanica unde am ţopăit cu nisip în pantofi şi am realizat încă o dată că fanfara înseamnă totul pentru mine. Mi-am mai dat seama că iubesc Beirut, dar cu tot repectul, singurul lor defect e că nu sunt ţigani.
Cel mai impresionant a fost momentul în care, la final de melodie, spectatorii aruncau în sus copiii pe care îi ţineau în braţe, iar cei ce nu aveau copii se aruncau pe ei ca dintr-un arc de pix! Am întânit şi un corean care avea un caiet cu visuri care aşteptau să fie îndeplinite. L-am scris şi eu pe al meu acolo şi m-a asigurat că o să devină realitate.
Foarte frumos a fost.

Am şi eu un plan

2011-09-27T12:31:00.000+03:00

Am planuri mari şi vreau să mă duc cu ele până la capătul pământului, acolo unde ce nu e bine făcut sau făcut doar de ochii lumii cade în hăul în care trăieşte lumea fără ochi. Voi munci cu chef şi cu drag. O să-mi pun sufletul în solniţe şi o să presar câte puţin pe fiecare zi de lucru şi atunci ziua de lucru va prinde gust de weekend. Şi o să mă întind seara în pat obosită de atâta reuşită şi o să-mi spun că sunt cel mai reuşit om cu cele mai reuşite planuri. Şi când o să ajung la capătul pământului, cu planurile duse la capăt, o să urc cu ele pe dealul dorinţelor împlinite, unde cresc covrigi calzi în pom, iarba e verde tot timpul şi oamenii au feţe de dorinţe îndeplinite.

Nu mai ştiu să povestesc

2011-09-23T17:58:00.000+03:00

Am observat câte ceva. Când vine toamna bate vântul ăl din ce în ce mai rece. E aşa pornit că face numai rele. De exemplu, oricât te-ai încăpăţâna să mănânci îngheţaţă pe răcoare, vântul vine cu putere şi îţi bagă părul prin ea. Am mai văzut cum oamenii responsabili de măturatul frunzelor fac treaba în zadar. Strâng frunzele grămezi grămăjoare şi vântul vine val vârtej si ţuşti cu frunzele pe peste tot. Iar cel mai trist amănunt tomnatic poate fi observat la căderea ghindelor. Foarte puţine ghinde ajung la pământ cu căciuliţa pusă. De cele mai multe ori, din cauza impactului, le zboară căciuliţa cu fulgi cu tot. Măcar fulgii de le-ar mai fi rămas pentru că vântul ăl din ce în ce mai rece va bate din ce în ce mai mult şi ghindele vor trece prin cele mai teribile gripe.

Se repetă cât îmi place

2011-09-15T00:39:00.001+03:00

Nu sparg porcul până în ajun

2011-09-15T00:20:00.001+03:00

Sunt atât de încordată încât atunci când dorm visez că iau parte la concursuri în care participanţii se caţără în cactuşi imenşi. Mă caţăr şi eu şi mă doare dar parca nu simt nimic. Şi ajung în vârf teafără şi cei de jos aplaudă dar mie mi-e frică şi râd. În fiecare seară spun că o să adorm înainte de miezul nopţii şi acum e 12, si ieri a fost, alaltaieri la fel. Măcar dacă ar ploua. Şi mă mai enervează că nu ştiu niciodată care e diferenţa dintre o muscătură de ţânţar şi una de păianjen. Toate se umflă, se înroşesc şi mă mănâncă la fel. N-am ştiut niciodată să umplu doldora o puşculiţă, iar luna asta am improvizat una şi acum nu mai am bani şi calculez cam câţi covrigi calzi cu susan aş putea să-mi cumpăr cu ce am în puşculiţă. Dar n-o să dau iama, iar dacă s-o fac, nu o să mai pot de ruşine şi o să scriu aici şi când veţi vedea să-mi amintiţi cât sunt de neserioasă şi rea cu mine.

Parcă aş fi

2011-09-05T10:21:00.001+03:00

Se făcea că stăteam calmă într-o apă calmă şi cerul era aproape întunecat dar eu vedeam ca să cum ar fi fost miezul zilei. Deodată a venit în zbor o bufniţă cu faţă de bunică bună şi s-a aşezat pe apă în faţa noastră. Nu plutea ca o raţă sau ca un pescăruş. Stătea pe apă ca pe o creangă. Ne-a analizat şi l-a întrebat dacă vede ce ochi frumoşi am. Eu mă ruşinasem şi parcă-mi venea să spun că exagereaza. S-a întors spre mine, gesticula cu o aripă şi îmi analiza ochii foarte preocupată. Mi-a spus la sfârsit de vis că parcă aş fi de-a lor.

La opt şi jumătate e întuneric

2011-08-31T11:32:00.001+03:00

Azi exagerăm şi tragem rimele de păr

2011-08-30T15:05:00.004+03:00

N-am spus niciodată
Cât sunt de sensibilă.
Şi nici n-am să spun
Pentru că este aproape
imposibilă
Sensibilitatea mea.

Dacă n-ai să crezi
O să suspin
Iar dacă o să râzi
Va fi chin
Pentru mine.

Dacă-i faimă, e spaimă
Dacă-i frică, e inima cât o furnică.
Dacă-i somn, tre' să fie însoţit.
Iar dacă-i fericire stau ca pe ace
pentru că zboară cum ai clipit
sau cât ai zice peşte.

Poate vi se pare un pic înşelătoare
Minciună gogonată şi exagerată
Dar sunt o lipitoare
şi am nevoie mare
de oameni lipicioşi, aşa ca mine.

Nu cu miere şi dulceţuri
Nu cu aracet şi alte lipiciuri.
Nici cu magneţi adevăraţi
Ci cu unii inventaţi
de noi.

Şi nu oblig pe nimeni, nu vă ambalaţi!
Dacă vă place bine, dacă nu
O să plâng până vă săturaţi.
Sunt sensibiă şi aşa se cuvine
Ca lumea să de sfârşeaşcă dacă nu e bine
pentru mine.

Cu drag,
Ăl mai sensibil buric al Pământului!

Râsu plânsu

2011-08-29T18:06:00.003+03:00

După ce plângi până oboseşti adormi cel mai bine. Ca să fie şi mai bine e musai să plângi din motive nu prea seriose. De fapt, e bine să începi de la un motiv neserios. Când se întunecă dai tare (fără să vrei) cu degetul mic de la picior în marginea patului, te tăvăleşti ţipând, îţi dau lacrimile, încerci să duci piciorul la gură ca să pupi, să treacă, vezi că nu poţi, te enervezi şi plângi mai rău pentru că nu eşti mai elastică şi pentru că atunci când erai mică n-ai făcut dansuri moderne cu toate că dansezi teribil de bine. Altfel ar fi fost viaţa acum. Plângi cu sughiţuri, îţi stergi lacrimile cu mâneca şi pui o melodie tristă ca să plângi mai tare. Dacă tot ai început, măcar să ştii o treabă. O pui pe aia care îţi aduce aminte că altădată erai şi mai tristă şi plângi că ai fost tristă şi apoi urmează una pe care o ascultai când erai fericită şi plângi că odată ai fost fericită şi acum stai şi plângi singură în casă. Şi da, unde mai pui că eşti şi singură acasă şi n-ai un umăr de care să te rezemi. Şi până la urmă vine cineva dar te simţi prost că plângi ca toanta şi te bagi în baie ca să poţi fi singură şi apoi plângi că n-ai şi tu un loc în care să plângi liniştită. Şi ieşi umflată de plâns şi te grăbeşti în cameră, închizi uşa, te bagi în pat, mai plângi un pic şi adormi ca un prunc. A doua zi e bine.
Şi acum o melodie cu nume grozav.

Un weekend cât două...

2011-08-19T17:59:00.001+03:00

...vă doresc!
Mugison cântă una nouă, eu mă duc cu picioarele goale în iarbă.

E şi asta o treabă posibilă

2011-08-17T18:03:00.004+03:00

Ca să alung frigul şi ploaia din călătorie am mers la magazinul vrăjit, pe lângă care mirosea a zahăr ars, ca să-mi cumpăr o haină de vrăjitor. Am purtat-o de când am ajuns până când am plecat şi nu a funcţionat. Abia când am ajuns acasă am citit pe eticheta din interior că e bună la orice, numai la alungat ploi nu.
In rest, vrăjitorii cu carul. De fiecare dată când mâncam o bomboană de ciocolată era Crăciun. Scoicile săreau de pe valul de la mal direct în palmă. Cu umbrela s-a putut zbura, cu gândul ba... la lucruri rele. Zâmbete primeai atât de des încât nu aveai timp să te încrunţi. Ba chiar am întâlnit o doamnă care avea dinţii la fel cu ai mei, precum ferăstraul, şi ne-am zâmbit frumos una alteia cu acelaşi gând. Unde mai pui că am intrat cu un urs într-un magazin cu urşi agăţaţi în cuie pe pereţi, aşezaţi pe rafturi, pe pervaz, pe mese şi pe podea. Pepepepepepe. Căţeii stăteau la ferestre, globurile pentru brad s-au transformat în castraveţi, hituri de vară aveau versuri fără rimă, scoici creşteau pe trotuar, clopotele băteau din sfert în sfert de oră, micul dejun era pe placul tuturor, mango se putea decoji fără cuţit, iar oraşul era de două ori pe timp de noapte: oraş în apă şi oraş de-adevăratelea. Şi câte şi mai câte.
Acum aştept cu sufletul la gură castanele, vântul şi ploaia ca să mă apuc din nou de vrăjitorii.

Vacanţă

2011-08-10T01:35:00.006+03:00

Plec în călătorie. Sunt plină de emoţii şi de tot felul de griji. N-o să stau mult timp departe, dar îmi place să las totul în ordine. Trebuie să-mi văd oamenii dragi, să le spun că plec şi că am emoţii. Am băut şi o cafea pentru că oricum nu ştiu să dorm înainte de vacanţă.
Cel mai mult îmi place să mă pregătesc trupeşte. Nu ştiu unde e adevărul în povestea asta, dar de fiecare dată când plec îmi pregătesc corpul din cap până în picioare. Nu mă preocupă unghiile, dar înainte de vacanţă le colorez. Nu-mi fac măşti, dar acum îmi vine să-mi pun toate legumele din frigider pe faţă. Vreau să fiu ţais în faţa oamenilor care nu mă cunosc şi nu mă observă. Îmi aleg cele mai dragi haine, le bag în bagaj, iar cu o zi înainte de călătorie port cu mândrie cele mai urâte haine.
Singurul moment în care am un pachet de şerveţele în geantă e atunci când sunt în vacanţă. Cumpăr înainte de plecare şerveţele şi gumă de mestecat. Iau tot timpul un carneţel în care scriu note de călătorie. Când începe să fie prea mult de notat mă opresc şi nu-mi pare rău.
Abia aştept să îmi iau hartă.

O greşeală bună

2011-08-08T23:29:00.006+03:00

Doi oameni deosebiţi. Nu-i cunosc, nu se cunosc între ei dar e posibil, ca la un moment dat, să audă unul de altul. Amândoi au sunat pentru o rezervaţie la restaurant. La alte ore, în alte zile, în locuri diferite, au hotărât ca restaurantele lor preferate să fie ocrotite.
Nimeni nu are voie să mute nimic. Toate tacâmurile rămân la locul lor, serveţele nu se rup, pliciul pentru muşte este strict interzis, iar caşcavalul de la bucătărie se împarte frăţeşte cu şoriceii din duşumea. În surdină se aude muzică de greiere. Pe feliile de pâine care rămân nemâncate se cresc cu grijă flori de mucegai. Telefoanele mobile sunt cei mai mari duşmani, iar la internet n-ai voie să te gândeşti nici măcat o clipă. La rezervaţia din restaurant contează ce-i în preajmă şi nimic mai mult. Timpul se măsoară în paşi de furnică şi trece mărunt. Ceaiul se nu e niciodată prea fierbinte, mâncarea niciodată prea grea iar atmosfera nu apasă.
Aşa-i la rezervaţie. Nimic nu e greşit dacă nu-i schimbi câteva litere.

1 leu cu greu

2011-07-19T16:03:00.004+03:00

Întind o mână, dau un leu
Şi aştept să-mi revină
O splendidă grădină
cu o casă lângă ea.
Şi pe masă
O cească de cafea.

Un leu pentru o barcă mare,
lăsată sub soare,
În mijlocul apei ce leagă
Locuri în care
Visez să mă dau mare
Că am fost.

Un leu dau şi de-odată
îmi umplu casa toată
cu copii.
Şi fără nicio grijă îi cresc
Frumos, cum se cuvine.
Îmi convine!
Pentru c-am dat leul,
Le-am luat şi bicicletă.
Nu umblă cu troleul.

Cu-n leu aş rezolva rapid
Aproape orice treabă
Dar ce să fac dacă primesc
Doar un covrig
În grabă?

N-am cuvinte

2011-07-08T16:20:00.007+03:00

Când călătorec cu fereastra după mine, n-am timp de vorbă. Nu sunt plecată nicăieri, dar mă simt ca şi cum locurile ar călători pentru mine prin faţa geamului meu. Nu stau, doar că nu mai am ce să spun.

Fără poc şi au

2011-06-21T14:56:00.013+03:00

Se întâmplă rar, dar se întâmplă să ţi se blocheze mintea. Zdrang, şi s-a oprit. E cam la fel ca atunci când o cascada nu mai curge, sau când marea nu se mai mişcă. Nu imposibil, ci linişte. Şi-apoi faci tot felul de chestii negândite pe care nu ai avut curaj să le faci şi de care era nevoie cu vârf şi îndesat. N-ai frică, n-ai planuri, n-ai decât mintea oprită. În momentele astea există şi dezavantaje, binenţeles. Arunci linguriţe la gunoi, muşti din pix crezând că-i biscuitul din cealaltă mână şi te scarpini la ochi imediat după ce te-ai dat cu tuş. Când reporneşte, îţi dai seama că ai avut aşa o oprire că ai ajuns până la planete şi le-ai aranjat altfel. Şi trebuie să te descurci când se încurcă treaba.

Stop s-au înnoit

2011-06-14T11:22:00.004+03:00

29 august va fi o zi mare. Cu sau fără răbdare, până apare albumul ne bucurăm de ce avem. Îmi vine să mă deplasez numai în mersul ştrengarului. O săptămână cu energie bună să aveţi!

Beirut - East Harlem by Revolver USA
Beirut Goshen by Sovaié

Deşteptarea

2011-06-08T16:27:00.003+03:00

Acolo unde am fost, iepurii aveau ochii cât nasturii unui palton şi locuiau pe lânga staţii de metrou. Vrăbiile stăteau la bloc şi erau toată ziua plecate de acasă. Am văzut o singură pisică desenată pe o clădire albastră. Adevăratele pisici nu stateau nici măcar la pervazul ferestrei ceea ce mă face să cred că acolo nu ai voie sa fii stăpân de pisică până nu cumperi un fotoliu comod, îmbrăcat în tapiţerie asortată cu personalitatea felinei, pentru bunăstarea şi somnul ei liniştit.
Micul dejun era atât de bun, că-ţi venea să dormi mai repede şi să te trezeşti mai devreme. Am fost aşa de bucuroasă ca am băut două căni de cafea, am mâncat o îngheţată, o tartă mare cu căpşuni şi alte grozăvenii. Un băiat cânta la pian în mijlocul drumului, copacii făceau pe umbrelele iar în catedrală lumea stătea la răcoare cu ochii închişi. Pământul era desenat pe o clădire în mare parte albastră, iar România nu era prezentă. Era şi o stradă umbrită de cea mai mândră armată de castani pe care am întâlnit-o. Mi-am promis că odată o să mă găsească toamna acolo şi o să fie ca niciodată.
M-am simţit excelent, m-am dat în leagăn şi clopotele băteau. Mi-am scos la soare, pentru prima oară în vară, picioarele albe ca păstârnacii şi nu mi-am aranjat deloc părul. Îmi place în vacanţă de nu mai pot!
Azi trebuie să cumpăr un ceaş deşteptător, iar până în august o să mă deştept zi de zi.

Mâine zbor

2011-06-02T13:40:00.004+03:00

Mâine n-o să am bagaj de cală, o să beau beri bune şi o să zburd ca o capriţă până rămân fără energie. Tot mâine o să mă bucur, o să dorm puţin şi o să văd Dredg! Până una alta o să mă uit cum plouă.
În imaginile de jos găsim cerul într-o stare mai bună:

Pe săptămâna viitoare

2011-06-01T09:58:00.008+03:00

Miruna se joacă de-a oamenii mari. Bea cafele, lucrează de dimineaţă până noaptea, scrie la calculator şi se ceartă cu telefonul mobil plimbându-se pe holuri. Închide toate luminile din casă şi doarme singură într-un pat în care încap lejer patru oameni în toată firea. Zboară cu avionul, umblă prin străini. Şi-a luat rolul mult prea în serios şi nu mai are timp să râdă cu lacrimi şi să se uite cu mine până noaptea târziu la emisiuni cu Fuego. Chiar şi aşa Miruna trebuie sărbătorită azi. La mulţi ani, Miru! La mulţi ani tuturor copiilor serioşi şi neserioşi!
Mai jos am surprins-o pe Miruna în timp ce a uitat de joaca:

Cu poftă şi rime presărate

2011-05-31T16:23:00.002+03:00

Când mi-e poftă aş mânca ciocolată, îngheţată verde cu fistic. Bomboane tăvălite prin cacao şi caramele cu cremă acrişoară la mijloc. Un mango mare, copt şi o banană tăiată felii feliuţe şi pusă alături de o cremă de cicolată într-o clătită caldă, pătată şi frumos aşezată pe o farfurie ornată cu îngheţaţă asortată.
Un chec făcut cu ouă de ţară şi un pahar cu lapte rece de la frigiderul plin cu cele mai alese bucate. Mă gândesc la tarte colorate cu fructe decorate. Boabe de struguri zomoşi şi felii de mandarine pe tot felul de tartine. Un bol plin ochi cu căpşuni proaspăt spălate şi două trei linguri de miere peste ele ca să îndulcesc un pic plăcerea.
Ce grea e durerea când n-ai nimic din ce-ţi doreşti la îndemână. Puţină smântână pe un papanaş aproape golaş doar pe o parte învelit cu dulceaţă de cireşe amere. Mă doare! Un pic de sare se pune în orice prăjitură şi în orice plăcintă cu mere şi scorţişoară cu miros de-odinioară. Îmi vine apă-n gură şi aş vrea un gem de prună într-un cornuleţ fraged, abia scos din cuptor. O să mor aşa că mă opresc.
Încă una şi o tulesc. Atenţie mare: jumătate de pepene galben umplut cu îngheţaţă şi fructe de tot felul, plus un strat de frişcă făcută în casă de o pricepută bucătăreasă.

Problemă

2011-05-26T14:11:00.005+03:00

E posibil ca un tâlhar expert în spargeri de subconstient să mi se fi strecutat prin ureche în timp ce-mi legam şireturile. A dat iama şi mi-a furat toate amintirile uitate cu care îmi mai făceam şi eu, din când în când, câte un vis. De mult n-am mai visat clar. Adorm nepregătită şi ceva se întâmplă de nu mai pot să văd nimic cu ochii închişi.
Fără griji n-am rămas, oameni văd zilnic, frici am, la filme mă uit. O să-mi ia ceva timp până o să reuşesc să-mi realimentez subconştientul cu întâmplări renegate. Dar cum speranţa e ultima care moare, mă amăgesc şi eu cu gândul că tâlharul ar putea avea mustrări de conştiinţă şi într-o noapte, înainte de culcare, se va prezenta la capul patului meu cu tot ce-mi aparţine. Până atunci o să dorm cu dorul şi o să pierd vremea cu un somn plictisitor.
Am rămas fără vise şi fără Vise Octale de care mi-e dor. Vise Octale, dacă citeşti aceste rânduri, aş vrea să-ţi spun că lipseşti şi se vede.
Mai jos găsiţi imagini din subconştientul meu, după spargere.

Grija de dimineaţă trece repede

2011-05-25T16:14:00.009+03:00

M-am foit şi m-am consumat în dimineaţa asta. Umbla vorba-n lume cum că un nas de pământ uriaş şi furios de peste mări şi tări a fost atins de răceală. Dacă nu se însănătoşea rapid, risca să-mi anuleze două ore de frică petrecute în cer. Am fost avertizată înainte să primesc vestea. Era vorba despre un virus care doboară nasul, oricât de mare ar fi el, şi-l face să scoată flăcări şi fum pe-o nară de supărare. Am fost calculată, m-am consumat cu măsură şi am avut de unde să mă bucur pentru victorie. E totul in regulă acum, răceala a trecut, frica o să vină, o să zbor mâncând nori ca să-mi fac drum fără turbulenţe. Singura problemă e că am fost foc şi pară. Cu focul am rezolvat-o, dar am rămas cu o poftă.

În poze se găsesc mâini încurajatoare care se văd chiar din avion şi mă liniştesc când fâlfâie.

În general, curăţenie generală

2011-05-24T13:41:00.003+03:00

Titel, un păianjen care îşi face din fiecare colţ pe care îl găseşte o nouă casă, a intrat în cartea recordurilor ca cel mai mare gospodar pentru că reuşeşte să întreţină, în acelaşi timp, un număr mare de case. Umblă ca un bezmetic, duce în spinare un ghiozdan plin cu soluţii, într-o mână o cârpă cu care lustruieşte până şi cel mai subţire fir de pânză şi în cealaltă o sticlă cu apă, pentru că în ciuda faptului că nu-şi mai vede capul de atâta muncă, nu uită niciodată să se hidrateze. Cu picioarele care îi rămân libere rupe câte două perechi de încălţări pe săptămână de la atâta alergătură.
Pâna acum, Titel a avut cinci neveste care l-au părăsit, cu părere de rău, pe motiv că nu pot ţine ritmul şi că şmotruitul nu este cel mai important lucru în viaţă lor. Prima soţie, cea mai cochetă, spunea că s-a săturat să-şi care tot timpul fardurile când la o casă, când la alta. A doua avea probleme cu somnul pentru că atunci când se obişnuia să doarmă într-un pat, se mutau în altul cu lenjerie nouă, dintr-o altă casă, proaspăt curăţată. A treia avea insomnii şi nu putea să schimbe o vorbă cu el pe timp de noapte pentru că adormea imediat, iar a patra voia să-l ajute, dar păianjenul o certa tot timpul că nu face treabă bună. A cincea l-a lăsat pentru că Titel avea un uşor strabism la doi din cei patru ochi cu care o privea rareori.
Titel nu a suferit niciodată pentru că, stim cu toţii, atunci când faci curăţenie uiţi de drama iubirilor neîmpărtăşite.

Câteodată e despre Alice

2011-05-20T10:47:00.002+03:00

Mi-a adus aminte Ana Pauper cât sunt eu de fericită că numele meu e cântat de mulţi băieţi talentaţi şi cât de tare mă încântă că există şansa ca atunci când cunoscuţii aud o melodie despre o Alice să se gândească la mine. Cel mai tare mi-a plăcut o melodie în care se povestea că Alice are darul metamorfozei şi e atât de mare încât urmăreşte râurile cu degetul pe Terra. Mi-a plăcut pentru că e cât se poate de adevărată.
La fel de adevărată e şi întâmplarea asta. Prin clasa a IX-a cunoşteam nişte băieţi cântăreţi care făceau cover-uri şi fetele se îndrăgosteau pe loc. M-am dus şi eu cu a mea Mirună să cântăm melodii pe care le cunoşte un întreg mapamond. Era îngheşuială mare, nu-mi plăcea, dar mi-a tresărit inima de bucurie când aud că Robi, cântăreţul, anunţă o următoare cântare pentru Alice. Am ţipat de fericire şi am început să aplaud. Miruna lângă mine zâmbea emoţionată. Dar bucuria noastră a primit o palmă după ceafă de la o gaşcă de pe lângă. Erau mai mulţi, mai gălăgioşi şi aveau între ei o Alice mult mai cunoscută. Pentru ea era melodia. Am fredonat ca toanta „Who The Fuck Is Alice?” şi am plecat acasă.
Oricum, nu mai sunt supărată.

Am alergat după pufi

2011-05-17T12:11:00.003+03:00

Când am ajuns acasă m-a alergat Puf.

Cu răutăţi în loc de flăcări

2011-05-12T18:15:00.000+03:00

Dimineaţa, tramvaiul 36 e plin de dragoni bătrâni, cu cearcăne şi guturai. Azi am călătorit cu 36. Singurul om din tramvai era vatmanul care a dat muzica tare, şi-a tras perdeluţa cât să nu vadă, nici măcar cu coada ochiului, ce se întâmplă în maşinăria pe care o trage după el. Şi m-am trezit eu să urc: Un intrus în cuibul lor de dragoni morocănoşi.
La început au fost mai puţini, dar cu fiecare staţie marcată, urcau grămezi grămăjoare. Duceau cu ei plase murdare, saci cu legume, respirau greu şi se prindeau de bare ca şi cum n-ar mai putea. Dar puteau! Se agitau, tuşeau cu gurile neacoperite de-mi venea să-mi tai nasul, să nu mai am cu ce respira pentru că oricum nu aveam ce respira. Au impresia că aerul care intră o să-i curenteze, sau ceva, pentru că strigau disperaţi spre dragonii de lângă geam: "E curent! E curent!".
Sunt cei mai în putere dragoni pe care i-am văzut, dar se vaită că nu-i aşa. Au nişte frunţi încruntate şi e bine să te dai din calea lor. Nici nu cred ca mi-au observat vizita de preocupaţi ce erau. Au şi ei câteva plăceri în viaţă: să se certe, să te dea la o parte, să ofteze şi să fie prăpăstioşi.
Nu pot să spun că toţi sunt la fel pentru că am văzut eu de câteva ori, pe la case mai mari, dragoni bătrâni care zâmbeau aşa frumos că-ţi venea să-i pui să-ţi povestească despre cât e de frumoasă viaţa, dar nu aveam cum pentru că nu le cunoşteam limba.

Din una în alta

2011-05-04T15:43:00.001+03:00

Am făcut altceva mai drăguţ

2011-04-27T17:44:00.003+03:00

Înainte să fie sărbătoare mă gândeam că ar fi frumos să-mi petrec ziua de Paşte în tren. Mă vedeam în compartiment cu câţiva străini cu care ar fi trebuit să port conversaţii din complezenţă, să ciocnim ouă roşii şi poate, dacă ne împrieteneam mai mult, să jucăm şi un tabinet. Mă încânta pe mine imaginea asta. Cu trenul nu vreau să ajung nicăieri, dar de luat vreau să-l iau.

Nenea

2011-04-20T15:38:00.005+03:00

Mustaţa este importanţă pentru mine. Nu pentru că n-o pot avea niciodată, pentru că e la modă sau pentru că uneori zâmbesc pe sub mustăţi imaginare, ci pentru că mi-a fost dat să văd, aproape zilnic, o super mustaţă! Tatăl meu este o mustaţă, iar pentru că eu am crezut întotdeauna asta, în puţinele dăţi când tata rămânea fără mustaţă îi spuneam "nenea" până îi creştea la loc sub nas.

N-am o singură dorinţă

2011-04-15T14:18:00.006+03:00

Cel mai mult îmi plac magnoliile pentru că stau prin curţile oamenilor, înfloresc o dată şi bine, de mă dau de trei ori peste cap. Sunt aşa mândre şi sigure, la fel de rozalii ca pielea primăvara, nestată sub soare. Şi nici că apucă să le prindă soalere, că au şi fugit. Apar, se încălzesc un pic şi au uşchit-o. Se arată exact înainte să înverzească totul, odată cu celelalte flori, de pe alte crengi, ale altor copaci, dar ea, magnolia, este cea mai mare şi ce mai tare.
Mă emoţionează şi îmi sunt dragi toate, iar atunci când o să fiu mare, o să-mi plantez şi eu cel puţin cinci magnolii în curtea căsuţei mele din poveste şi, în fiecare an, când o veni vremea lor, o să îmi iau concediu şi o stau cu ele până trec.
Anul ăsta, pentru prima oară, mi-am agăţaţ mărţisorul de creanga unei magnolii înflorite, m-am gândit la ce-mi doresc, dar mi-a fost greu şi m-am pierdut. N-am fost prea concretă.

Bum bum tum

2011-04-13T13:52:00.008+03:00

M-am îndopat cu multe caise deshidratate şi acum am o energie care îmi aduce aminte de grozavul weekend pe care l-am avut şi îmi vine să ţopăi ca o căpriţă fericită, dar trebuie să stau potolită pe scaun, într-un loc în care sunt peste tot semne care indică accesul interzis al căpriţelor fericite. Aşa că mă abţin şi destăinui.

Vineri am mers să-i ascult pe A Hawk and a Hacksaw pentru că eram curioasă şi simţeam că o tropetă mi-ar prinde bine la ureche şi la suflet. M-a prins de nu m-am mai putut desprinde tot weekendul. Am ascultat cu atenţie, i-am admirat, am ţinut ritmul cu palma pe picior, aşa ca un ştrengar şi am râs de plăcere. Lumea stătea pe la mese, dar se vedea de la şapte poşte că vrea să danseze şi că se străduieşte mult să se abţină. Au reuşit încăpăţânaţii, dar eu am dansat. Am mers acolo în faţă am dansat alături de o ţigăncuşă spectaculoasă, care i-a vrăjit pe cântăreţi. Fata, în mare parte cu vioară, m-a dat pe spate cu un instrument tropeto-vioară, care suna ca balamalele unei uşi vechi dintr-o casă cu fantome. Tipul de la acordeon m-a dat pe spate cu mustaţa lui întoarsă şi cu ciocatele gălbui. Tropetistul era serios şi priceput la toate. Cel cu bătaia în tobe şi tobiţe, era sincer şi bucuros! După concert am discutat cu pisica localului şi am încheiat bine.
Problema e că, duminică, am fost la Shift, unde, să vezi şi să nu crezi: erau şi ei! Au mâncat, s-au odihnit şi au început să facă o cântare pe lângă mese. M-am bucurat din nou, mândră m-am ridicat şi veselă am dansat. La final, am mâncat un castron de supă de ciuperci şi am încheiat bine.

În drum spre plajă

2011-04-06T16:54:00.005+03:00

Cum ar fi
Ca într-o zi, din mare
Să răsară o caracatiţă
În loc de soare?
Nicio rază, nici o sclipire
Doar spaima tentaculelor
în orice privire.
Fără lumină şi căldură,
Nimeni n-ar scoate o vorbă
din gură.
Cu nasul şi picioarele îngheţate,
Toţi am admira un animal
Cu mâini cât şapte
animale patrupede la un loc.
Până la urmă
Te-ai gândi că ai noroc.
Cine în lume ar fi ghicit
Că i se va da o zi ca asta
de trăit?

M-a cam pozat Tibi

2011-04-01T13:48:00.005+03:00

N-am ştiut, dar mi-a plăcut. www.tiberiu-crisan.ro

Din atâtea primăveri, am ales un pic de iarnă

2011-03-28T23:40:00.006+03:00

Am tot ţinut-o sus şi tare cum că m-am săturat de iarnă, că nu mă mai interesează soarta oamenilor de zăpadă şi că singurul lucru rece la care mă mai pot gândi e o îngheţată în soare, dar sâmbătă am făcut o boacănă şi m-am întâlnit cu Ada ca să-mi dea o minigentuţă care arată aşa:

Când o fi să fie vară, plănuiesc s-o iau cu mine la plajă, s-o umplu cu scoici! Una peste alta, Ada face genţi surpriză, pe care îţi vine să le porţi chiar dacă n-ai nimic de cărat după tine. Le deschizi, îţi bagi nasul în ele şi te bucuri de flori, ceşcuţe de ceai, frunze, peşti, libelule sau o gaşcă de buline colorate. Aici puteţi vedea cum, la Constanţa, primăvara iese din genţile Adei.

Vă invit să vedeţi

2011-03-24T12:31:00.005+02:00

Să vă povestesc cum a fost astă vară când am văzut Efterklang. Astă vară, eram plecată de acasă şi ascultam muzică multă şi frumoasă şi mai puţin frumoasă, dar în mare parte extraordinară. Eram lovită în aripă de atâta muzică! Mi-am dat seama de asta când aţipeam în autobuz, în drum spre aeroport şi auzeam din mintea mea muzică nouă, amestecată care suna grozav. Eram aşa buimacă, încât în pauzele dintre aţipeli îmi plănuiam să ţin minte ce aud şi când ajung acasă să mă fac compozitor. Dar am uitat ce era în capul meu.

Am văzut Efterklang în ultima după-amiază. Era un soare mare şi călduţ, lumea nu se înghesuia deloc. Eram acolo în faţa scenei şi toţi erau un zâmbet şi-un calm firesc. A fost aşa o atmosferă sinceră, că rânjesc şi acum când îmi amintesc. Dacă vă spun că solistul s-a uitat în ochii fiecărui picat din public, nu o să mă credeţi, dar eu tot o să vă spun. Ne lua aşa pe rând. Cânta, s-a uitat la mine şi mi-a zâmbit, s-a uitat şi la Marius şi apoi la cei de pe lângă noi şi tot aşa. Zâmbea, ne mulţumea şi se bucura de noi la fel de tare cum ne bucuram şi noi de ei. Bassistul avea mustaţă şi îşi asortase perfect vestimentaţia cu bassul. Îi lipsea un dinte şi era atât de mândru, încât rânjea neîncetat şi ne privea satisfăcut. Era seful nostru! Efterklang au fost unul dintre cele mai bune momente ale mele. Nimic din ce s-a întâmplat acolo nu a fost degeaba. Totul a decurs perfect, iar de atâta plăcere şi emoţie, solistului i-a crescut pe parcursul concertului o inimioară pe spate! Am pus şi poza ca să nu spuneţi că vă vând gogoşi!

Mi-am adus aminte de asta, pentru că am aflat ieri de la Tibi că la Cărtureşti o să ruleze mâine de la 19:00 un film despre ei şi despre o insulă (mai multe aici). V-am povestit ca să vă conving că ar fi frumos să-l vedeţi şi ca să mă umflu în pene că am avut ocazia să-i ascult live! Ha!

Baltă de lapte

2011-03-21T21:55:00.003+02:00

O fată spunea azi unui telefon în autobuz că ea nu suportă să stea supărată. Când am coborât, mă gândeam că nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap să bag supărarea în oala cu lucruri insuportabile şi am călcat într-o baltă de lapte. În jur era o zarvă de n-aveai cum să nu te miri. O gaşcă de şcolari se agita. Unu ţipa, altul aşeza o cutie cu lapte lângă roata autobuzului, un altul ţinea de un fel de 6, dar nimeni nu se ascundea. Restul făcea gălăgie şi mărea suspansul.

Toţi trecătorii s-au oprit. Şi eu m-am oprit şi aşteptam cu sufletul la gură să plece autobozul. Şi a plecat până la urmă! Roata s-a învârtit, cutia a pocnit şi laptele a sărit! Toată lumea râdea în hohote, numai copiii exagereau ţinându-se de burtă, doar aşa ca să ne arate că ei se pricep mai bine la râs. Mai aveau cutii cu lapte, probabil de la şcoală, aşa că distracţia a continuat.

Nici măcar nu era soare.

Abia aştept

2011-03-21T11:16:00.010+02:00

Kingdom - Parachute Pulse
Băgaţi de seamă! Să fie 28 martie, să ne mobilizăm, să intrăm cu mic cu mare pe Asiluum.com, să-l întoarcem cu susul în jos şi să dăm jos împărăţia din pod!

Parachute Pulse - Morning Clutter by Asiluum

Am fost din nou la grădiniţă

2011-03-18T14:09:00.002+02:00

Eu sunt o fată sănătoasă. Mănânc portocale, beau ceaiuri, molfăi cereale cu iaurt şi beau limonadă preparată de sora mea mai mare şi mai pricepută. Multă vreme am fost aşa de sănătoasă, încât am şi uitat cum e să strănuţi, să stai mereu cu şerveţelul la nas şi mai ales, am uitat unde e termometrul. Nu ştiu cum s-a întâmplat să mă răpună aşa o gripă, dar nu a fost tocmai bine pentru că afară era soare şi eu nu realizam de acolo din pat, iar acum e întunecat, frig şi realizez de nu mai pot.

Un singur lucru mă face să nu urăsc pe deplin răceala asta. La prima febră m-am dus la grădiniţă. N-a fost nevoie decât să mă tolănesc în pat şi să nu mă mai pot concentra la nimic din ce vedeam. Aveam febră, începuse să miroasă ca la grădiniţă şi nu voiam să dorm. Mi-am pus plapuma în cap şi-am început să smiorcăi, aşa cum făceam în patuţul din camera aia imensă plină cu pătuţuri în care copiii dormeau fără probleme, iar Alice cu probleme. Niciodată nu voiam să dorm şi adormeam întotdeauna obosită de atâta plâns şi smiorcăială.

Aşa s-a întâmplat şi acum. M-am trezit mai bine, fără febră şi bucuroasă că am delirat.

Despre mine este vorba, da

2011-03-08T08:21:00.004+02:00

Azi e ziua mea. M-am trezit cu guturai, cu un tort în frigider şi cu un motan în braţe. Am visat mult. Mă bate gândul că aş fi un soi de nemuritoare, dar n-am prea multe aşteptări.

Aşa începe

2011-03-04T16:52:00.002+02:00

Încărcătură

2011-03-03T13:22:00.003+02:00

Într-o lume mare, despre care se spune că e mică, trăieşte un pitic. Ca să nu se simtă atât de mic şi de pierdut, şi-a făcut lumea lui din fel de fel de obiecte adunate în timp. Niciodată n-a ştiut să strângă ce trebuie. Nu strânge bani, nu colecţioneză timbre, monede vechi sau şerveţele, nu a avut niciodată un ierbar. Nu se pricepe nici măcar la strâns oameni în braţe. Îi prinde aşa anapoda şi nu ştie cât să strângă, îi îmbrăţişeză incomod, iar apoi se simte ciudat şi roşeşte scurt, din cap până-n picioare.

În schimb, se pricepe să pună la păstrare tot ce s-a întâmplat. Are rucsacul plin cu pietre, scoici, bilete şi fotografii, iar atunci când poposeşte pe câte o bordură, le scoate pe rând şi trăieşte a doua oară. Cât despre lucrurile pe care nu le poate băga în rucsac, a făcut un pact cu urmele de avion de pe cer, cu vântul, cu apa, cu aromele, cu locurile prin care a umblat şi cu toţi necunoscuţii, să facă bine să-i amintească.

Mai vine câte o vreme când rucsacul e greu şi îi dă bătăi de cap. Atunci, merge cu ochii bine închişi, îşi bagă degetele în urechi şi îşi ţine respiraţia când miroase a trecut. Dacă merge să-şi cumpere o pâine, o ia pe drumuri ocolitoare pe unde nu a mai fost vreodată, jurându-şi că de acum încolo, când va mai fi fericit, se va plimba mai puţin.

Vis de peşte

2011-02-28T09:51:00.006+02:00

Acum două nopţi, se făcea că mi-am deschis ghiozdanul, l-am întors cu susul în jos şi am început să deşert ce era în el. Curgeau peşti, mulţi peşti de toate mărimile. Peşti cu mustăţi, peşti pitici şi peşti lucioşi şi vii. Am deşertat până când grămada de peşti mi-a ajuns la brâu.

Vineri nu îmi venea să ascult asta pe motiv că nu e vară şi nu plouă cu tunete şi picături mari. Dimineaţă ningea cu soare şi acum m-am pus pe ascultat. Îmi face poftă de decupat şi tăiat hârtii cu foarfeca. Cu o mână o să ţin foaia, cu cealaltă foarfeca şi o să tai fără grabă, cu gândul nicăieri. Pe locuri, fiţi gata, tai!

Am băgat la ghiozdan

2011-02-25T17:46:00.004+02:00

Azi am mâncat un pic ciudat. De obicei nu mă gândesc la ce mănânc peste zi, dar m-am purtat neobişnuit şi am făcut-o şi pe asta. Aşadar, mi-am început ziua cu un pahar cu apă. Apoi am mâncat o portocala pe care am aşezat-o felii, felioare pe o farfurie, în timp ce apa fiebea pe aragaz. Am băut şi un ceai. Am mâncat jumătatea mai verde a unui mango special. Apoi am băut un ceai verde ca să-mi sting setea, pentru că mai devreme mâncasem o ciocolata pe băţ în formă de fotbalist. Am lăsat timpul să treacă si m-am pus pe mâncat cealaltă jumatatea coaptă a mangoului. Puţin mai târziu, am decojit două oua fierte şi le-am mâncat cu sare şi piper, pretinzând că sunt grozave. Am mai băut un ceai, tot verde şi la un moment dat am ameţit, aşa că am mai mâncat nişte bucăţele de ciocolată amăruie. Am ieşit să iau aer, iar afară am mâncat patru bomboane Skittles, două mov, una verde şi una portocalie. Erau îngheţate pentru că afară e frig şi toată lumea e necăjită din cauza asta. Am băut şi un calciu, iar eu nu beau calciu de fel, dar am fost altfel şi am facut-o şi pe asta. Plănuiesc să mânânc o ciorbă, imediat cum ajung acasă pentru că vreau să ştiu o treabă.

Ideea e că nu mă simt prea bine, dar prea bine poate că e prea mult. E bine, e vineri. Nu mi se întâmplă des să fac urări celor care citesc, dar azi se întâmplă. Să aveţi un weekend miraculos, cei care mă citesc! :) (nici nu pun zâmbilici, dar am hotărât acum să pun)

Un fenomen

2011-02-23T11:40:00.003+02:00

Nu înţeleg nimic, dar simt de nu mai pot.

Minimagiamatinală

2011-02-17T14:50:00.001+02:00

Dimineaţa, imediat cum pleacă somnul, se întâmplă o mini magie deasupra capului meu. Durează puţin puţin puţin de tot. Nici bine nu apucă să mă minuneze, că o tuleşte. Există un magician matinal care îmi presară în urechi, în nas, pe pleoape şi prin păr tot felul de prafuri cu termen de valabilitate de maximum 2 secunde. Praf de "uită tot", praf de început de primăvară, praf cu aromă de mic dejun copios, praf de copt fericire şi uite magia, gata cu magia!

E adevărat că ce-i mult strică, dar ce e prea puţin şi plăcut e atât de enervant încât nu poţi s-o laşi baltă. Îţi vine să te ridici din pat, să te gândeşti la tot ce-i bun şi amuzant, să-ţi faci cel mai copios mic dejun posibil, să urlii la iarnă până se sperie şi fuge. Şi după ce faci toate astea, nu-ţi rămâne decât să stai în soare şi să coci fericire!

E bine să ai o gaură în tricou

2011-02-15T15:48:00.007+02:00

De un an o tot ascult şi nu m-a plictisit deloc. Când sunt singură acasă, cânt cât pot de tare, când sunt la muncă fredonez uşurel, cât să am impresia că nu deranjez pe nimeni, iar când sunt pe stradă, mă bucur enorm de fiecare moment în care nu sunt trecători pe lângă mine şi cânt! Dacă nu am ce să cânt când vreau să cânt, e prima melodie la care mă gândesc şi încep să cânt.

Îmi place fiecare "AaaaaAaaaaAaaa" din a doua jumătate a cântecului şi nu ratez niciunul! Iar pentru asta, Moş Crăciun mi-a adus melodia pe un CD neaşteptat de mult aşteptat. O ascult chiar şi acum! Cânt! Toată lumea să cânte cu mine!!! "AaaaaaaaAaaaAaaaAaaa"!

Câte zile sunt pe lună luna asta?

2011-02-08T17:03:00.002+02:00

Tot stau cu gândul la cât de scurtă e luna asta. Îi caut avantaje şi dezavantaje, pun în balanţă şi verific des calendarul, să văd dacă are 28 sau 29 de zile. Am făcut-o chiar înainte să scriu propoziţia asta şi am aflat, pentru a nu ştiu câta oară luna asta, că februarie are 28 de zile. Imediat după ce o să termin de scris, o să uit şi o să mă uit din nou în calendar, imediat cum mi-am dus aminte că am uitat.

În 28 de zile nu pot face ce pot face în 30, sau în 31 de zile. Mi-au scăzut ocaziile de a amâna de pe-o zi pe alta. Pot număra zilele lunii pe degetele a trei perechi de mâini, fără o pereche de degete. Ce bine că nu se întâmplă ziua de 29. Ar fi rămas pe dinafară un singur deget. Dacă ar fi fost să fie 29, aş fi început numărătoarea de la degetele mari, astfel încât degetul mic să rămână singur. Cei mari nu se descurcă niciodată cu singurătatea. Cei mici, în schimb, fac ce fac şi, de la atâta distracţie, uită de singurătate.

Treaba asta cu zilele lunii mi-a adus aminte de perioada în care trimiteam scrisori. A fost odată o perioadă în care îi scriam Ralucăi. În faţa poştei e o cutie rosie care rânjeşte fără oprire, iar eu îi dădeam dinţii la o parte şi o hrăneam cu plicuri albe, cel puţin o dată pe lună. Într-o zi, am trimis o scrisoare în care mi-am anunţat venirea la Iaşi. Plecam la sfârşit de lună, iar la început de lună următoare aveam să-mi văd prietena. Am tras de timp şi i-am scris încântată şi nerăbdătoare: "Ajung la bunica la ţară pe 31! Ne vedem pe 32!"

N-aş vrea să fiu zână, dar dacă ar fi să fie...

2011-02-02T13:27:00.001+02:00

Dacă ar fi să fiu o zână, mi-ar plăcea ca bagheta mea să fie făcută din făină neagră, seminţe de in şi de floarea soarelui şi mai ales, să fie proaspăt scoasă din cuptor. Probabil toate celelalte zâne s-ar prăpădi de râs când m-ar vedea, dar eu voi şti că bagheta mea e magică şi nimic n-ar mai conta. Oricâte sandişuri aş face din ea, nu s-ar termina! Oricât m-aş plimba cu ea prin frig, nu s-ar răci niciodată, iar timpul poate să treacă mult şi bine, pentru că bagheta mea va fi veşnic proaspătă.

Dacă aş învârti o dată cu bagheta prin aer, o parte din ea s-ar transforma într-un sandviş cu unt, somon afumat, şase picături de lămâie şi o felie de ardei capia. Când aş învârti de două ori cu ea prin aer, o altă parte din ea ar căpăta forma unui sandvish cu brânză fabuloasă, roşii mititele şi o felie subţirică de pastramă de pui. Când aş învârti de trei ori, situaţia ar ieşi de sub control, iar lumea pofticioasă, care nu şi-a luat micul dejun, s-ar trezi cu sandvişul preferat în mână. Mai mult decât atât, norii se vor aşeza pe cer în formă de "Poftă bună", lângă fiecare pofticios va apărea din senin o bancă, iar lângă bancă un copac cu frunze mari şi verzi, iar în copac nişte vrăbiuţe incredibil de pricepute în ale muzicii.

Foarte probabil lumea e a mea

2011-01-31T13:39:00.007+02:00

Iarna asta am parte de două buzunare mari şi late. De când sunt ale mele, am impresia că mai am încă o casă de care trebuie să duc grijă. Cel puţin o dată pe săptămână fac ordine, arunc, sortez şi descopăr lucruri rătăcite. Pe lângă mâini, îndes în ele tot ce-mi trebuie şi ce nu-mi trebuie. În ultima vreme m-am gândit mult la ce-mi doresc de la viaţă, dar nu am rezolvat mare lucru. Simt doar că sunt tot timpul pe punctul de a da lumea peste cap de bucurii, plăceri şi voie bună.

Pentru asta am nevoie de un trompetist şi un toboşar care să mă introducă în discuţii, încăperi sau situaţii. I-aş putea ţine în cele două buzunare, iar de fiecare dată când e nevoie: "Ta ta ta! Bum bum bum! Ta bum ta ta bum! Ea este Alice! Fiţi pregătiţi! În orice clipă ar putea exploda în mii şii mii de super idei! În orice moment e posibil să-şi ia zborul! Fiţi cu ochii pe ea pentru că nici nu ştiţi când bate din palme şi întoarce lumea cu susul în jos. Bum bum ta bum ta ta! Nu rata singura ocazie în care ai putea fi cu picioarele-n nori."

Nu m-ar deranja deloc dacă s-ar întâmpla o asemenea reuşită înainte să fac rost de trubadurii de buzunar.

Ceata lui Ceaţă

2011-01-19T12:03:00.003+02:00

De data asta e după mine

2011-01-17T14:53:00.003+02:00

Când eram la grădiniţă am primit unul dintre cele mai importante roluri de la sfarşit de iarnă şi de la început de viaţă. Mi s-a dat rolul de Primăvară. Aveam o rochiţă verde, flori în cap şi rânjeam emoţionată în faţa părinţilor. Pe lângă mine erau câţiva copii ghiocei, un băiat roşcat şi creţ pe post de Soare tăcut (toată serbarea nu a făcut altceva decât să mă ţină de mână) şi mândra Iarnă îmbrăcată într-o rochie de 1000 de ori mai frumoasă decât a mea.

Nu încape îndoială, eu eram cel mai important personaj pentru că pe mine mă aştepta o lume întregă. Eu eram Primăvara ştirbă şi slăbănoagă, care trebuia să convingă frumoasa Iarnă că e timpul să ne mai scutească de atâţia fulgi. Nu mai ţin minte exact cum au decurs lucrurile. Ştiu doar că eu eram bună şi răbdătoare. Rugam frumos, explicam, veneam cu tot felul de argumente şi îmi mişcam mâinile de Primăvară într-un fel foarte stupid. Părinţii zâmbeau din complezenţă. Iarna era insitentă şi rece. Am convins-o cu greu şi până la urmă, ca în fiecare an, a plecat.

Eu de fapt voiam să spun că ce se întâmplă acum afară este o minciună gogonată. E un fel de simulare pentru bazaconiile din stomac şi pentru gândurile frumoase. Nu e vreme de aşa ceva acum. Iarna pleacă atunci când o gonesc eu. Nu i-am spus să plece.

Poveste fără tâlc

2011-01-13T12:53:00.006+02:00

Zilele se strecurau în trecut. Oricât ar fi încercat să oprească asta, fetiţa fără găuri în urechi şi tot soiul de brizbrizuri nu reuşea. A construit un dop imens pe care l-a pus între noapte şi zi. Dar noaptea venea cu tot cu vise, cu tot cu gânduri sâcâitoare si cu tot cu întuneric, îşi lua avânt şi azvârlea dopul cât colo.

Odată s-a trezit foarte încrezătoare, şi-a pus ochelarii pe nas şi a făcut calcule peste calcule. A umplut un întreg dormitor cu hârtii pline ochi de plusuri, minusuri, cifre şi paranteze. Când teancul de hârtii aproape că i-au ajuns până la gât, a găsit soluţia. Calculele i-au spus unde anume e locul în care timpul se poate opri. Şi-a pus rucsacul în spinare, şi-a acoperit urechile fără cercei cu o căciulă groasă, s-a înfofolit atât cât să mai poată face păşi şi a pornit la drum.

După o călătorie în care a fost nevoită să se dea de trei ori de-a berbeleacul, să se lupte cu un balaur cu un singur cap, dar cu 45 de mâini, să împartă mâncarea cu un leneş înfometat care stătea atârnat cu capul în jos fix pe creanga pe care se hotărâse şi ea să-şi odihnească picioarele, fetiţa a ajuns în locul unde timpul de opreşte. S-a uitat la ceas... Ceasul nu se mai mişca. A făcut un pas la dreapta, iar ceasul a început să ticăie. S-a aşezat din nou în locul cu pricina şi ceasul s-a oprit. Când a făcut un pas la stânga, ceasul ticăia din nou. Apoi a stat locului. Unghiile nu-i mai creşteau, părul avea aceeaşi lungime, vântul nu bătea, nu i se făcea foame, ochii nu clipeau. "Am oprit timpul într-un loc mult prea mic! Mai bine mă întorc acasă." Şi s-a întors.

Nu putea să se odinhească deloc. De fiecare dată când se relaxa un pic, simţea că o trage cineva de codiţe şi întotdeauna când se întorcea nu era nimeni în spatele ei. Viaţa ei devenise o sâcâială continuă. Ţâţâia la fiecare zi care se străcura în trecut. De nervi a început să roadă câte un morcov pe minut, iar în câteva luni pielea i s-a făcut portocalie şi rezistentă. Văzând că nu o poate frige nici cea mai puternică rază de soare, fetiţa fără găuri în urechi şi tot felul de brizbrizuri a vorbit cu macaragiul din oraş să o ridice şi pe ea până la soare.

În codul muncii scrie alb pe negru că niciun macaragiu nu are voie să ridice oamenii până la soare, dar macaragiul de faţă era foarte pofticios, aşa că fetiţa l-a mituit cu o plăcintă de dovleac incredibil de bună. Odată ajunsă la soare, fetiţa i-a spus sorelui să stea pe loc. Soarele i-a spus fetiţei să îşi găsească ceva mai bun de făcut, să nu mai stea cu ochii pe zilele care trec şi vin pentru că asta e pierdere de vreme.

Fetiţa a coborât de pe macara, iar jos o aştepta poliţia. Şi ea şi macaragiul au fost arestaţi şi judecaţi pentru legea pe care au încălcat-o. Macaragiului i s-a interzis să mai mănânce plăcintă de dovleac atât cât o să mai trăiască, iar fetiţei i-au fost făcute găuri în urechi, iar pe post de cercei i-au fost puse două boxe mici care îi aminteau, de fiecare dată când uita, că trebuie să-şi găsească o ocupaţie.

O minunăţie!

2011-01-10T08:49:00.003+02:00

Vai de mine! Eu nu mai pot. După ce că există Efterklang, după ce că nu mai pot de dragul lor şi după ce că nu mă mai pot sătura de muzica asta, acum au mai apărut şi Efterkids! Ori o să zbor, ori o să-mi explodeze capul de bucurie, ori o să mă pun pe alergat de atâta entuziasm!

Adevăr

2011-01-06T14:02:00.003+02:00

E mult mai bine între patru ochi decât între douăzeci de degete.

Nelalocul lor

2011-01-05T14:53:00.004+02:00

Nu sunt eu cine ştie ce. Nu sunt eu mare scofală. Nu sunt eu cireaşa de pe tort sau vreo zi însorită de sâmbătă, dar zilele astea am fost tare complimentată. Poate exagerez când spun "tare"... Am fost complimentată de două ori.

Totul a început într-o după-amiază. Făceam paşi mici pe trotuarul îngheţat, să nu care cumva să alunec. Îmi era un pic teamă. Cu câteva zile în urmă am alunecat şi m-am sprijinit cu mâna într-o sticlă de plastic. N-am vrut, dar s-a nimerit să fie acolo. A alucat şi ea cu tot cu mână, aşa că am mai alunecat şi eu o dată şi m-am prăvălit de tot. Dar asta nu face parte din povestirea complimentelor. Aşadar, când totul a început în acea după-amiază, în faţa mea, la o distanţă considerabilă, un boschetar îmi cerea bani. Îmi spunea că vrea pâine, că vrea mâncare. Îmi zicea să-mi fie milă, să-i dau bani pentru... mâncare. Cu cât mă apropiam mai mult de el, cu atât cererile erau mai puţine. Când am ajuns lângă el nu mi-a mai cerut nimic. Mi-a spus: "Te iubesc!". Eu nu am avut nimic de zis.

Totul a continuat azi după-amiază, când mă întorceam zgribulită acasă. Nu-mi mai era teamă de gheaţă, pentru că Nuştiucine a avut grijă să dea cu nisip pe trotuar. Dar îmi era frig. Eram ascunsă în haine, aveam glugă pe cap şi fularul pe toată faţa. Cu toate astea, paznicul de la poata cimitirului mi-a spus că sunt foarte frumoasă. Eu nu am avut nimic de zis.

Prima realizare pe 2011

2011-01-04T09:45:00.005+02:00

Să se interzică râsul

2011-01-03T12:18:00.005+02:00

Potrivit sondajului de opinie pe care l-am făcut anul trecut, aici pe blog, şi care s-a încheiat când a început cel mai nou an de până acum, oamenii râd cu poftă când nu au voie. Păi dacă e aşa, să se interzică râsul! Anul ăsta toată lumea să râdă pe ascuns, să-şi muşte limba şi să se ţină de nas. Să se înroşească până în vârful urechilor şi să rămână fără aer de atâta râs pe înfundate. Anul ăsta nimeni nu trebuie să râdă de complezenţă, nimeni nu trebuie să râdă fals! Anul ăsta toată lumea trebuie să se simtă ca la şcoală, în timpul celei mai serioase lecţii, cu cele mai serioase motive de râs în preajmă.

Asta e urarea mea pentru 2011: Să râdeţi cu poftă şi cu drag, dar pe ascuns.

Ne mai citim noi şi la anu'

2010-12-30T12:22:00.009+02:00

În speranţa că anul nou mă va prinde cu gura până la urechi şi cu urechile foarte departe de gură, mi-am cumpărat din timp un ceai de sunătoare. Se spune că sunătoarea aduce bucurie fără motiv şi alungă supărarea cu sau fără motiv.

Am băut şi-am tot băut, cu gândul la marea bucurie ce mă va lua, la un momenent dat, prin surprindere. Între timp am găsit, scrisă pe cutia cu sunătoare, explicaţia fericirii inexplicabile ce avea să mă lovească. Ce puneam eu în apa fiartă erau părţi aeriene de sunătoare. Plantele aeriene îţi duc capul în nori şi ţi-l plimbă de nu te vezi. Şi devii un aerian fericit care se bucură de fiecare dată când inpiră.

Se poate ca mâine la 12 noaptea, când petardele vor bubui, eu să ciocnesc un pahar de sunătoare şi să bubui de fericire.

Ce-i în geantă nu-i minciună

2010-12-27T15:00:00.003+02:00

În ghiozdanul meu locuiesc două portocale. Una e mai mică, alta e mai mare, dar nici una nu e deranjată de acest detaliu. Alături de ele (încă mai) trăieşte un kiwi pufos şi copt care merită cu vârf şi îndesat să fie devorat. Tot la mine în ghiozdan stă un mini borcan cu dulceaţă de lămâie învelită în coajă verde. Când am gustat din ea, era cât pe-aci să mă transform în găină, dar m-am abţinut pentru că ar fi fost ruşinos. De asemenea, în buzunarul din faţă ocupă loc cele mai turtite turte dulci din câte s-au văzut. Ce bine e să duc un aşa sătuc în spate.

La sfârşit

2010-12-27T11:51:00.004+02:00

La final se fac liste. Pentru că se termină, trebuie să înceapă. Şi pentru că trebuie să înceapă, e musai să te pregăteşti. Aşa apar listele. Lungi, scurte, cu ce a fost, cu ce va fi, cu ce vrei, cu ce visezi, cu ce nu mai vrei. Mă apuc să fac liste!

Să tot ningă

2010-12-17T10:58:00.005+02:00

A început cel mai liniştit festival din oraş!

Burtoiul fericit

2010-12-15T15:58:00.004+02:00

Îmi plac instalaţiile puse la ferestre sau în vitrine pentru că lumineză de două ori mai mult. Din atâtea beculeţe se fac de două ori mai multe beculeţe. Îmi place să beau vin fiert pentru că miroase bine şi pentru că mă moleşeşte. Dacă beau vin fiert şi devin moleşită, îmi place şi mai mult să mă uit la instalţiile de la ferestre sau vitrine, pentru că-mi pierd privirea şi le văd în ceaţă. Devine totul ca o poză fără focalizre, aşa cum se poartă acum.

Nu-mi place pentru că-mi trăiesc sfârşitul de an cu impresia că un brontozaur urâcios care se hrăneşte cu timp liber mi-a mâncat din zilele de concediu. Mi-ar plăcea să mă dau de trei ori peste cap, să mă transform în timp liber şi să mă mănance şi pe mine. Foarte bucuroasă aş fi să trăiesc acolo în burtoiul lui imens. Acolo timpul se numeşte concediu infinit şi nu se cronometreză, pentru că toată lumea are ceva mai bun de făcut decât să numere până la infinit. O burtă cu cer, parc de distracţii, lacuri, muzică, popcorn, plimbări pe înserat, dans. O burtă fără scaune de birou, bonuri de masă, monitoare, feţe plictisite si pauze de masă. Ce s-o mai tot lungesc... O burtă perfectă.

Aceasta este postarea numărul 100 de anul ăsta. N-am aşteptat-o cu nerăbdare.

Pentru că

2010-12-13T14:50:00.001+02:00

Pe când stătea un fulg să cadă,
Un om se prăvălea grămadă
Peste o baltă îngheţată,
Tocmai pe stradă cocoţată.
O baltă lată.

N-a pus o mână pe asfalt.
Cu toate că era înalt,
A fost de acord să pice lat.
"De ce nu amice?
E un moment propice!"

Apucături

2010-12-09T16:43:00.004+02:00

Mi-am amintit de mâinile bunicii. Tot timpul arse de soare, muncite, cu pielea numai puţin îmbătrânită şi cu degetele nici groase, nici subţiri. Am fost obişnuită s-o văd în vacanţele de vară. Tocmai de asta când merg la ea şi nu e vară, o văd cum se plimbă înfofolită prin ogradă şi am impresia că nu se simte bine.

Mâinile ei sunt foarte bine ghemuite în mintea mea. După ce mergea în grădină să scoată câţiva cartofii de sub pământ, îmi plăcea mult să-i torn apă pe mâini cu cana. Era cea mai necesară şi vizibilă spălare de mâini. Se ducea negreala de pe ele una, două şi puteai să vezi cu ochii transformarea.

Îi ţin minte şi degetele neînfricate. Băga lemne în sobă şi le împingea repede cu degetetele fără să-i fie teamă de foc. Când oalele erau pe foc, bunica ridica fără nicio problemă capacele încinse. Nu se frigea niciodată. Eu o întrebam cum e posibil şi ea îmi spunea că dacă mi-e frică să mă frig înseamnă că mi-e frică de bărbat.

Tot cu degetele ei cosea plăpumi pentru tot satul. Odată, am scărmănat lână pentru plapuma nu ştiu cărei ţaţe de dimineaţă până seara, timp în care bunica mi-a povestit cele mai frumoase, mai grele, mai triste şi mai comice momente pe care şi le-a adus aminte aşa dintr-un senin de demult. A făcut câte o plapumă pentru fiecare nepot, copil, noră si ginere în parte. Cât a cusut-o pe a mea, am stat acolo lângă bunică. Să bagi un ac într-o plapumă plină cu lână nu e uşor deloc, dar bunica nu s-a plâns niciodată. Spunea din când în când că e posibil ca ochelarii să nu-i mai fie buni, dar nu puteam s-o cred, pentru că băga aţa în ac de 100 de ori mai repede decât mine.

Ştiu că fiecare are câte o bunică specială, dar a mea e o poveste pe care aş spune-o oricui.

Vreau să fac rău!

2010-12-07T17:06:00.004+02:00

Sunt foarte supărată! Aş, aş, aş, as, aaaaşi ce supărată sunt! Trebuie să sparg o farfurie! Trebuie să trântesc un televizor de pe un bloc. Trebuie să-mi pun o perucă şi să mă prefac că-mi smulg părul din cap. Trebuie să trântesc tot ce-i pe biroul ăsta şi să urlu ca un dinozaur feroce. Trebuie să sfâşii cu dinţii un jeleu uriaş.

Aş rupe cu braţele mele supărate cartea cu toate numerele de telefon din lume! I-aş da un pumn fix în burtă, cu toată forţa mea, lui Ronald McDonald. Aş ţopăi cât aş putea de mult. Aş fura răzgâiala tuturor copiilor răzgâiaţi de pe mapamond şi m-aş tăvăli pe jos urlând tâmpenii la care nimeni nu s-a gândit până acum. Aş înşfăca în ghiarele mele toţi urâţii care nu-mi dau pace şi i-aş arunca în locul meu. Aş face pogo. Aş stivi sub talpi milioane de covrigei uscaţi. Aş alerga până aş pica lată. Aş azvârli cu ouă într-un parbriz.

Aaaaaaaaaaa! A! O să mă supăr şi mai rău şi atunci... O să mă potolesc.

Mic dejun

2010-12-03T16:25:00.010+02:00

Bucharest diary news mi-a dat de veste că în Bucureşti există oameni care mănâncă minunăţii în zori de zi. Aşa am ajuns pe Mic dejun de Bucureşti şi tot aşa am ajuns să mă trezesc mai devreme, să-mi aranjez în farfurie micile mele bunătăţuri şi să mă bucur de un început de zi mai special.

Mulţumesc pentru poftă!