18 februarie 2008

Jumătatea de oră de la Vidraru









Duminica asta m-am trezit ca în fiecare dimineaţă de duminică. Era 12 ceasul şi stiam sigur că următoarele ore vor fi extrem de sâcâitoare. Aveam puţine variante pentru timpul meu liber de duminică. Cu siguranţă ele erau mult mai multe dar nu puteam să accept decât mult prea puţine. Televizorul, privitul în gol, musafirii părinţilor, o carte sau messul. De la 12 până pe la două am zăcut nespălată în casă într-o stare din care nu prea aveam chef să ies curând.
Fie că am vrut, fie că nu uite că am iesit. În 10 minute m-am îmbrăcat şi în două ceasuri am ajuns la Vidraru. Eu, Spoe, Betty şi Cătălin. Am bătut atâta drum pentru o jumătate de oră de peisaj cum nu mai văzusem de ceva timp, pentru un aer greu şi rece dar curat cum nu se poate, pentru lumina din vârful muntelui de departe, pentru câteva poze, pentru Lady Energy (kitchoasă cum nu îţi poţi închipui) şi pentru febra musculară de acum de la atâtea scări urcate.
Jumătatea de oră ne-a fost de ajuns să îngheţăm bine, aşa că ne-am întors acasă.
Duminica asta a fost atât de ok încât m-a facut să uit că a fost duminică.


3 comentarii:

Beatrice spunea...

un loc in care uiti ca existi;)

Maddie spunea...

dupa cum ai zis tu : el este o comoara.
si iti mai zic si aici... sa nu care cumva sa ii faci harta ;))

meeshoo_dub spunea...

buey...cam in aceeasi perioada m-a batut gandul sa dau si eu o tura prin brasov...din pacate lenea m-a rapus :)