25 octombrie 2009

A treia oară

Prima oară când am zburat cu avionul am fost tare emoţionată. Curioasă, speriată şi fericită, m-am îmbărbătat cât am putut de mult. Cu fiecare pas pe care îl făceam spre avion, îmi aminteam din ce în ce mai bine toate documentarele cu şi despre accidente aviatice. Mi-am spus că nu o să mă uit pe geam. Avionul a decolat. Tot zborul am stat linistita cu ochii pe geam. Am aterizat şi am spus că-mi place, dar că nu mai vreau a doua oară.

A doua oară când am zburat cu avionul nu prea m-am gândit la ce se întâmplă. Nu-mi era nici frică, nu eram nici entuziasmată şi nici nu aveam vreo presimţire că o să mă prăbuşesc. Chiar şi asa, cu o zi înainte de zbor, m-am resemnat cu gândul că dacă ar fi să mor... Asta e. Nu m-am prăbuşit şi asta a fost.

Peste aproximativ o lună o să zbor din nou. De data asta nu sunt nici liniştită, nici indiferentă, nici emoţionată, nici curioasă, nici nimic. De data asta mi-e al naibii de frică. Pentru un om cu mintea limpede al treilea zbor ar trebui să fie o nimica toată, dar pentru un om bântuit de frici e o mare teroare. Am la dispozitie câteva săptămâni ori să mă îmbărbătez, ori să mă resemnez, ori să urc în avion cu forţa.

2 comentarii:

day-dreamer spunea...

Înainte de prima mea experienţă de acest fel (şi singura, de altfel) s-au întâmplat tot felul de tragedii. După ce că oricum eram speriată de bombe, a trebuit ca planetele să se alinieze în aşa fel încât eu să tremur până în ziua cea mare. N-am păţit nimic, după cum se vede, însă parc-aş vrea să rămân cu picioarele pe pământ...

Alice Mihalache spunea...

Da... Si eu ma simt mult mai linistita aici, pe pamant. :) Am sentimentul ca pot controla mult mai bine ce se intampla cu mine.