20 ianuarie 2010

Magnetofonul surpiză

Tata a făcut rost de un magnetofon. Are o bandă, veche de 26 de ani, pe care tot ţinea să o ascultăm cu toţii. Azi a făcut pe dracu'n patru şi a adus, de la nu stiu cine, un magnetofon vechi de cand lumea şi pământul.

A stat ceva timp până şi-a adus aminte cum se meştereşte maşinăria aia plină de praf, iar la un moment dat a făcut-o să meargă. Ba se auzea o muzică ciudată, ba o vorbăraie neînţeleasă, ba nişte sunete înfundate. A stat jumătate de oră şi a tot derulat. Play, stop, vâââj, play, stop, vâââââj! La un moment dat s-a făcut linişte. Am ascultat atenţi ce se auzea. Eram vocea soră-mii la numai 2 luni. Plângea, scâncea şi râdea aşa cum râd copii ăia mici din reclamele la Pampers. După soră-mea am urmat eu. Aveam 8 luni şi plângeam, zic eu, mult elegant decât ea. A fost un moment îngrozitor de emoţionant. Nu ştiam dacă să plâng sau să râd isteric. N-am făcut nici una, nici alta. Am înghiţit în sec şi m-am uitat la ai mei. Erau şi ei la fel de emoţionaţi.

Surpriza a fost pentru toată lumea, dar în special pentru Beatrice. Azi e ziua ei. La mulţi ani soră mai mare şi mai tare.

2 comentarii:

day-dreamer spunea...

Părinţi inspiraţi. Astfel ne putem aminti că am fost cu toţii, la un moment dat, vorbitori de... scâncete. Şi parcă ne aduce cu picioarele pe pământ. Să-ţi trăiască sora mai mare şi mai tare. :)

Alice Mihalache spunea...

Multumesc mult! :)