17 februarie 2010

Crenguţe încordate

Întotdeauna am admirat oamenii care pot să apuce lucruri cu degetele de la picioare. Nu mi-a ieşit niciodată. M-am străduit, m-am concentrat, am cerut sfaturi, dar tot degeaba. Mi se pun cârcei, n-am răbdare, mă enervez şi renunţ. E greu...

În schimb, sunt specialistă în lovituri. Dau cu degetele de la picioare în tot ce prind. În margini de mobilă, în picioare de scaun, în borduri, în praguri sau tot felul de chestii aruncate în mijlocul drumului. Nu mă bucură deloc. Nu mă simt împlinită. E o abilitate de care aş putea să mă lipsesc oricând.

Odată m-am accidentat atât de tare încât degetul mic de la piciorul drept a ajuns la aceeaşi dimensiune cu degetele mari (la un loc) de la ambele picioare. Am avut parte de o durere cumplită. Chiar şi aşa, am plecat la şcoală cu piciorul rănit. Mi-a plăcut că am şchiopătat toată ziua. Nu pot să-mi explic de ce, dar am o teribilă plăcere când şchiopătez în faţa oamenilor. Mă simt privită, compătimită şi foarte interesantă. Toată lumea vrea să afle ce ai păţit, cum s-a întâmplat şi mai ales cât de tare te doare. În ziua aia am fost cea mai mişto împiedicată din liceu.

Oricum, o să-mi antrenez intens degetele. Vreau să ajung cel puţin o expertă. Trebuie să pot prinde cu ele până şi boabe de orez. TREBUIE!

3 comentarii:

Renderthing spunea...

maxim am spus!

Anonim spunea...

you`re one of a kind...finest kind that is..

day-dreamer spunea...

Eu pot, eu sunt magician. Pot şi mi-s mandră de treaba asta! :D