30 martie 2010

Ce să vă mai povestesc?

În bucătăria soţilor Pintilie se gătea tot timpul. Erau recunoscuţi în tot cartierul pentru minunatele bucate pe care le preparau uneori chiar şi în miez de noapte. Soţul, o maimuţă bosumflată, nu se lauda niciodată cu talentul lui gastronomic. Întotdeauna spunea că e ajutor de bucătar. Soţia, o maimută cochetă şi plinuţă, îşi iubea pasiunea la fel de mult cât îşi iubea maimuţoiul bosumflat. Nu se apuca niciodată de gătit, până nu îşi lega şorţul cu dungi colorate şi până nu îşi pupa soţul pe frunte.

Vecinii se plângeau mereu de pofte. Într-un timp, ursoaica Olga se trezea cu poftă de ciulama. Povestindu-i rândunicii, Olga a aflat că ratonul Mitică se culcase mai de mult cu poftă de clătite. Şi ce crezi? A pălit-o pofta de clătite. De când soţii Pintilie s-au mutat în cartier, vecinii vorbesc numai despre mâncare. Au încercat să se abţină. Au încercat să vorbească despre altceva. Au dicutat despre vreme, dar norii pufoşi le aduceau aminte de mirosul de orez cu lapte. Au discutat despre politică, dar au început să se certe şi s-au împăcat cu gândul la o sarma în foi de viţă. Au vorbit despre planuri de viitor, dar problema care-i măcina era meniul de mâine.

Într-o dimineaţă, soţul Pintilie s-a trezit mai bosumflat ca niciodată. De când a deschis ochii şi până a ajuns la baie, a oftat de 5 ori. S-a privit în oglindă şi si-a dat seama că are o nară mai mică şi una mai mare. L-a cuprins un sentiment ciudat. Parcă îi era frică, parcă îi era dor. Soţia Pintilie a mirosit de-ndată că dragul ei morocănos nu e în apele lui. Fără să-l întrebe nimic, şi-a pus şorţul cu dungi colorate si buzunar în partea dreaptă, a pupat fruntea încuntată şi a trecut la treabă.

Din bucătăria soţilor Pintilie au început să iasă cele mai frumoase mirosuri din istoria cartierului. Vecinii au simţit o poftă extraordinară. Ieşeau pe rând din case, ademeniţi de mireasmă. Au vorbit, s-au întrebat, au bănuit şi au tot mirosit. Nimeni nu-şi dădea seama ce găteşte doamna Pintilie! Le era poftă şi nu stiau de ce le e poftă!

Din grămada de curioşi, a ieşit în faţă un gândac cu aripile de un verde fosforescent. A bătut cu pumnul în piept şi s-a făcut linişte. După două trei bâzâieli, cu toţii au înţeles că acest gândac cu aripi stridente va fi eroul lor. Oiţele au început să-şi învârtă emoţionate cârlionţii pe degete, ursoaica Olga îşi ţinea mâna la inimă, iar găinile ţopăiau de pe un picior pe altul. Gândacul zbura spre fereastra bucătăriei!

În faţa maimuţoiului îndurerat a apărut soţia lui. Avea într-o mână o tăviţă, într-alta un pahar cu apă rece şi pe nas o urmă de făină. Pe tăviţă erau aşezate zece brioşe cu banane. A stat tot timpul lângă el. De la prima muşcătură până la ultima înghiţitură. La final i-a întins paharul. Soţul a băut cu poftă şi a răsuflat uşurat. Şi-a luat maimuţa în braţe şi a început să plângă ca un tont.

După ce a privit toată scena, gândacul cu aripi stridente a simţit ceva ce nu mai simţise până acum. N-a mai stat pe gânduri şi a zburat direct acasă, lăsându-i pe toti curioşii cu gurile căscate. Din acea zi, gândacul n-a mai bâzâit niciodată. Se spune ca ar fi aflat care este sensul vieţii.

Tot cartierul a adormit scăldat în poftă.

A doua zi, soţii Pintilie erau departe de bucătărie. Au plecat fără să anunţe, fără ca măcar să lase o scrisoare. Nimeni nu a mai auzit de ei nici până în ziua de azi.

2 comentarii:

goe spunea...

chiar am avut niste vecini Pintilie, nu prea gateau,mai mult se certau:)) sa fie dragostea sensul vietii?

Alice Mihalache spunea...

Nu stiu daca e dragostea. Daca am afla si noi s-ar putea sa nu mai putem vorbi niciodata! :))