25 iulie 2010

Să mâncăm minunea

Pepenii sunt minunaţi. Nimic nu mă poate bucura mai tare decât mă bucură pepenii în perioada asta. Pepene dimineaţa, o felie înainte de culcare, o bucată înainte de plimbare, pepene când mă plictisesc, pepene când nu mă plictisesc, pepene cu cei dragi, pepene în linişte, pepene la iarbă verde, pepene acum, pepene oricând.

Pepenii sunt atât de mişto încât nici măcar o furtună din câte au fost până acum nu a reuşit să-i clintească. Pepenii stau neclintiţi şi îngrămădiţi în pieţe, la colţ de stradă, pe câmp sau prin supermarket. Singurul pepene neclintit pe care l-am văzut până acum se rostogolea într-un autobuz. Era învelit într-o pungă şi a luat-o la goană când şoferul a pus frână. Unii călători priveau, alţii încercau să-l oprească, dar de dolofan ce era a fost aproape imposibil de oprit. Bătrânul care şi-a scăpat pepenele din ochi a ratat staţia la care trebuia să coboare, dar nu părea deloc deranjat. Cum ai putea să te superi pe o bunătate de pepene?

Să ne concentrăm pe aceste fructe gigant! Să mâncăm pepeni! Să ne bucurăm de ei, pentru că un lucru e clar: nu tot anul avem parte de asemena minuni.

Niciun comentariu: