05 ianuarie 2011

Nelalocul lor

Nu sunt eu cine ştie ce. Nu sunt eu mare scofală. Nu sunt eu cireaşa de pe tort sau vreo zi însorită de sâmbătă, dar zilele astea am fost tare complimentată. Poate exagerez când spun "tare"... Am fost complimentată de două ori.

Totul a început într-o după-amiază. Făceam paşi mici pe trotuarul îngheţat, să nu care cumva să alunec. Îmi era un pic teamă. Cu câteva zile în urmă am alunecat şi m-am sprijinit cu mâna într-o sticlă de plastic. N-am vrut, dar s-a nimerit să fie acolo. A alucat şi ea cu tot cu mână, aşa că am mai alunecat şi eu o dată şi m-am prăvălit de tot. Dar asta nu face parte din povestirea complimentelor. Aşadar, când totul a început în acea după-amiază, în faţa mea, la o distanţă considerabilă, un boschetar îmi cerea bani. Îmi spunea că vrea pâine, că vrea mâncare. Îmi zicea să-mi fie milă, să-i dau bani pentru... mâncare. Cu cât mă apropiam mai mult de el, cu atât cererile erau mai puţine. Când am ajuns lângă el nu mi-a mai cerut nimic. Mi-a spus: "Te iubesc!". Eu nu am avut nimic de zis.

Totul a continuat azi după-amiază, când mă întorceam zgribulită acasă. Nu-mi mai era teamă de gheaţă, pentru că Nuştiucine a avut grijă să dea cu nisip pe trotuar. Dar îmi era frig. Eram ascunsă în haine, aveam glugă pe cap şi fularul pe toată faţa. Cu toate astea, paznicul de la poata cimitirului mi-a spus că sunt foarte frumoasă. Eu nu am avut nimic de zis.

5 comentarii:

DoarEu spunea...

sa fie anul complimentelor de la oameni de CALITATE. Desi, consider ca acestea - descrise - arata frumusetea sufletului tau.

Diana spunea...

chiar esti frumoasa .

Alice Mihalache spunea...

Ah, mulţumesc. Eu nu cred ca e nimic profund. E doar foarte amuzant. :))

unGreu spunea...

de la muncitori nimic?! :)

Alice Mihalache spunea...

De la muncitori în fiecare dimineaţă. Trec pe lângă un depozit de materiale de construcţii şi ne cunoaştem deja. :))