Încărcătură

Într-o lume mare, despre care se spune că e mică, trăieşte un pitic. Ca să nu se simtă atât de mic şi de pierdut, şi-a făcut lumea lui din fel de fel de obiecte adunate în timp. Niciodată n-a ştiut să strângă ce trebuie. Nu strânge bani, nu colecţioneză timbre, monede vechi sau şerveţele, nu a avut niciodată un ierbar. Nu se pricepe nici măcar la strâns oameni în braţe. Îi prinde aşa anapoda şi nu ştie cât să strângă, îi îmbrăţişeză incomod, iar apoi se simte ciudat şi roşeşte scurt, din cap până-n picioare.

În schimb, se pricepe să pună la păstrare tot ce s-a întâmplat. Are rucsacul plin cu pietre, scoici, bilete şi fotografii, iar atunci când poposeşte pe câte o bordură, le scoate pe rând şi trăieşte a doua oară. Cât despre lucrurile pe care nu le poate băga în rucsac, a făcut un pact cu urmele de avion de pe cer, cu vântul, cu apa, cu aromele, cu locurile prin care a umblat şi cu toţi necunoscuţii, să facă bine să-i amintească.

Mai vine câte o vreme când rucsacul e greu şi îi dă bătăi de cap. Atunci, merge cu ochii bine închişi, îşi bagă degetele în urechi şi îşi ţine respiraţia când miroase a trecut. Dacă merge să-şi cumpere o pâine, o ia pe drumuri ocolitoare pe unde nu a mai fost vreodată, jurându-şi că de acum încolo, când va mai fi fericit, se va plimba mai puţin.