Bum bum tum

M-am îndopat cu multe caise deshidratate şi acum am o energie care îmi aduce aminte de grozavul weekend pe care l-am avut şi îmi vine să ţopăi ca o căpriţă fericită, dar trebuie să stau potolită pe scaun, într-un loc în care sunt peste tot semne care indică accesul interzis al căpriţelor fericite. Aşa că mă abţin şi destăinui.

Vineri am mers să-i ascult pe A Hawk and a Hacksaw pentru că eram curioasă şi simţeam că o tropetă mi-ar prinde bine la ureche şi la suflet. M-a prins de nu m-am mai putut desprinde tot weekendul. Am ascultat cu atenţie, i-am admirat, am ţinut ritmul cu palma pe picior, aşa ca un ştrengar şi am râs de plăcere. Lumea stătea pe la mese, dar se vedea de la şapte poşte că vrea să danseze şi că se străduieşte mult să se abţină. Au reuşit încăpăţânaţii, dar eu am dansat. Am mers acolo în faţă am dansat alături de o ţigăncuşă spectaculoasă, care i-a vrăjit pe cântăreţi. Fata, în mare parte cu vioară, m-a dat pe spate cu un instrument tropeto-vioară, care suna ca balamalele unei uşi vechi dintr-o casă cu fantome. Tipul de la acordeon m-a dat pe spate cu mustaţa lui întoarsă şi cu ciocatele gălbui. Tropetistul era serios şi priceput la toate. Cel cu bătaia în tobe şi tobiţe, era sincer şi bucuros! După concert am discutat cu pisica localului şi am încheiat bine.
Problema e că, duminică, am fost la Shift, unde, să vezi şi să nu crezi: erau şi ei! Au mâncat, s-au odihnit şi au început să facă o cântare pe lângă mese. M-am bucurat din nou, mândră m-am ridicat şi veselă am dansat. La final, am mâncat un castron de supă de ciuperci şi am încheiat bine.