26 mai 2011

Problemă

E posibil ca un tâlhar expert în spargeri de subconstient să mi se fi strecutat prin ureche în timp ce-mi legam şireturile. A dat iama şi mi-a furat toate amintirile uitate cu care îmi mai făceam şi eu, din când în când, câte un vis. De mult n-am mai visat clar. Adorm nepregătită şi ceva se întâmplă de nu mai pot să văd nimic cu ochii închişi.
Fără griji n-am rămas, oameni văd zilnic, frici am, la filme mă uit. O să-mi ia ceva timp până o să reuşesc să-mi realimentez subconştientul cu întâmplări renegate. Dar cum speranţa e ultima care moare, mă amăgesc şi eu cu gândul că tâlharul ar putea avea mustrări de conştiinţă şi într-o noapte, înainte de culcare, se va prezenta la capul patului meu cu tot ce-mi aparţine. Până atunci o să dorm cu dorul şi o să pierd vremea cu un somn plictisitor.
Am rămas fără vise şi fără Vise Octale de care mi-e dor. Vise Octale, dacă citeşti aceste rânduri, aş vrea să-ţi spun că lipseşti şi se vede.
Mai jos găsiţi imagini din subconştientul meu, după spargere.

CNV000021
locul cu oglinzi

2 comentarii:

Dragos spunea...

Tu fara vise clare - eu doar in cosmaruri imi petrec gandurile cand adorm, cosmaruri chiar lucide :<

Oh well..dar o rugaminte am, imaginea atasata, se poate sa o primesc mare, de asezat ca wallpaper care sa-mi aduca aminte de visarile mele trecute macar

o Alice spunea...

Ah, îmi pare rău. Sper să ţi se limpezească somnul. Trimit, trimit. Dă-mi o adresă într-un comentariu. N-am s-o public. :)