17 august 2011

E şi asta o treabă posibilă

Ca să alung frigul şi ploaia din călătorie am mers la magazinul vrăjit, pe lângă care mirosea a zahăr ars, ca să-mi cumpăr o haină de vrăjitor. Am purtat-o de când am ajuns până când am plecat şi nu a funcţionat. Abia când am ajuns acasă am citit pe eticheta din interior că e bună la orice, numai la alungat ploi nu.
In rest, vrăjitorii cu carul. De fiecare dată când mâncam o bomboană de ciocolată era Crăciun. Scoicile săreau de pe valul de la mal direct în palmă. Cu umbrela s-a putut zbura, cu gândul ba... la lucruri rele. Zâmbete primeai atât de des încât nu aveai timp să te încrunţi. Ba chiar am întâlnit o doamnă care avea dinţii la fel cu ai mei, precum ferăstraul, şi ne-am zâmbit frumos una alteia cu acelaşi gând. Unde mai pui că am intrat cu un urs într-un magazin cu urşi agăţaţi în cuie pe pereţi, aşezaţi pe rafturi, pe pervaz, pe mese şi pe podea. Pepepepepepe. Căţeii stăteau la ferestre, globurile pentru brad s-au transformat în castraveţi, hituri de vară aveau versuri fără rimă, scoici creşteau pe trotuar, clopotele băteau din sfert în sfert de oră, micul dejun era pe placul tuturor, mango se putea decoji fără cuţit, iar oraşul era de două ori pe timp de noapte: oraş în apă şi oraş de-adevăratelea. Şi câte şi mai câte.
Acum aştept cu sufletul la gură castanele, vântul şi ploaia ca să mă apuc din nou de vrăjitorii.

4 comentarii:

DOAR NOI spunea...

Ce frumoooos! Bine ai revenit the witch! :)

o Alice spunea...

Abracadabra bine v-am regăsit! :D

DOAR NOI spunea...

Eu am o bagheta magica. Punem de o vrajiotrie? Sa zicem: toti oamenii din Bucuresti sa zambeasca.

:))

o Alice spunea...

Tring! O toamnă întreagă. Se face! :))