Dorinţă lungă cât o zi de post

Frigul porneşte, în cazul meu, de la gât şi se opreşte abia atunci când reuşesc să adorm sub o pătură călduroasă. Fără fular vremea rece nu mai poate fi un paradis, aşa că mi-am ales ca obiect preferat fularul. Cu cât e mai lat, mai lung şi mai moale are mai multe şanse să fie al meu. Caut de ceva ani un magazin cu fulare pentru girafe dar nu e de găsit. Tot zic să mă apuc de tricotat şi rămân cu lauda pentru că e mai usor să nu te ţii de îndeplinit dorinţe.
Oricum, atunci când o să mă apuc de tricotat o să-mi fac un fular lung cât casa, pentru casă şi unul lung cât mine pentru plimbări fără griji. O să tricotez câte un fular pentru fiecare căţel cu ochii de aceeaşi culoare cu nasul, câte o hăinuţă pentru barele reci din tramvaie şi autobuze, pentru băncile din parc, pentru săniuţe şi botoşi pentru pisici. Aş mai tricota şi căciuli cu ciucurei pentru fiecare bec de stradă. Noaptea, străzile vor fi luminate pe jumătate iar locuitorii extratereştii vor crede că am plecat în vacanţă. Ca să se menţină la temperatura casei, aş mai face câte o haină pentru fiecare fruct în parte pentru atunci când le plimb în geantă şi le mănânc în aer liber. Fructele reci dau dureri de dinţi şi chiar dacă n-ar face asta, tot le-aş triocota o haină pentru că, nu mai e de mult un secret, le iubesc.
Mohairul nu mi se pare din poveste pentru că poartă un nume nepotrivit. Mai degrabă l-aş vedea într-o poveste cu mâncăruri codimentate.