Se afișează postările cu eticheta dimineata buna. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dimineata buna. Afișați toate postările

03 decembrie 2010

Mic dejun

Bucharest diary news mi-a dat de veste că în Bucureşti există oameni care mănâncă minunăţii în zori de zi. Aşa am ajuns pe Mic dejun de Bucureşti şi tot aşa am ajuns să mă trezesc mai devreme, să-mi aranjez în farfurie micile mele bunătăţuri şi să mă bucur de un început de zi mai special.

Mulţumesc pentru poftă!

13 octombrie 2009

Senzaţii pe cinste

Ce frumos e atunci când faci o baie caldă, pui pe tine pijamale proaspăt spălate, schimbi aşternutul şi te ascunzi sub plapumă. Te foieşti puţin până îţi dai seama cum trebuie să stea mâna dreaptă, unde-i e locul piciorului stâng şi care e cea mai potrivită bucată din pernă pentru capul tău.

Adormi repede. Aluneci uşurel într-un somn lung de seară până dimineaţă. Nu tresari deloc. Nu ţi se face sete, n-ai nevoie la baie, nu te bâzâie nicio gânganie. Visezi că zbori, că poţi alerga, că eşti în locuri pe care nu le-ai mai văzut niciodată, lângă oamenii tăi preferaţi. Totul e exact aşa cum îţi place, dar cum nu te-ai gândit niciodată că o să fie. Şi dormi. Se termină un vis frumos, începe un altul simplu, se termină unul din care n-ai prea înţeles mare lucru şi imediat începe unul mai frumos decît primul. Şi dormi aşa cum ar trebui să dormi în fiecare noapte.

Te trezeşti fără ceas. Părul stă perfect. Tenul e perfect. Nici nu-ţi trece prin cap să-ţi mâzgăleşti faţa cu vreun mâzgălitor de faţă. Eşti atât de odihnit încât, dacă ai mai bea şi o cană de ceai verde, ai putea merge pe bicicletă de la Bucureşti până la Bruxelles fără să te opreşti din pedalat. Ce frumos e atunci când te trezeşti aşa.

15 septembrie 2009

Alice e pe BadorGood

Şi o melodie pe cinste pentru oameni pe cinste!

Beirut - St Apollonia