Am sărbătorit anul acesta ziua naţională a ţarii în care trăiesc, departe de oraşul în care trăiesc. 1 Decemrie nu este un prilej de sărbătoare doar pentu faptul că România a mai împlinit un an. Prima zi din luna decembrie este şi prima zi din iarnă , cum este de asemenea ziua care dă startul atmosferei sărbătorilor de iarnă. Plecată din Bucureşti cu noaptea in cap, m-am trezit în câteva ore în mijlocul unui orăşel vechi, cu zăpadă pe acoperişurile caselor, cu linişte si oameni ale căror feţe nu sunt deloc schimonosite. Zâmbind mi-am spus „ Îmi place Sighisoara”.
Am avut la dispoziţie o zi întreagă să mă pregătesc pentru ceea ce nici eu nu stiam că se va întampla. Picioarele s-au plimbat prin zăpadă, mâinile foloseau în continuu aparatul de fotografiat, nasul mi-a umplut plămânii cu aer proaspăt si rece, iar ochii imi stăteau holbaţi în stânga şi în dreapta. Începuse să se întunece şi tot nu mă săturam de privit. Urechile mele, care pâna acum erau odihnite de la atâta linişte, au prins de departe un colind. Am luat-o pe o straduţă pâna ce am dat de inexplicabil. Inexplicabilul arăta cam aşa: un părculeţ cu zăpadă împrăştiată prin el, un brad împodobit stângaci, copii imbrăcaţi colorat alergând si râzând de mama focului, şi două boxe îvelite cu celofan din care se auzeau colindele lui Ştefan Hruşcă. Nu m-am gândit niciodată că doar cu atât poţi să dăruieşti aproape oricui sentimentul acela de Crăciun după care alergăm în fiecare iarnă. Parcul, copiii, bradul, colindele, zăpada, frigul, liniştea, aerul, mâna calda care ma ţinea de mâna mea rece, mi-au dăruit cel mai frumos cadou de sărbători. E inexplicabil...
Sincer vă spun...e frumos la Sighişoara.
Am avut la dispoziţie o zi întreagă să mă pregătesc pentru ceea ce nici eu nu stiam că se va întampla. Picioarele s-au plimbat prin zăpadă, mâinile foloseau în continuu aparatul de fotografiat, nasul mi-a umplut plămânii cu aer proaspăt si rece, iar ochii imi stăteau holbaţi în stânga şi în dreapta. Începuse să se întunece şi tot nu mă săturam de privit. Urechile mele, care pâna acum erau odihnite de la atâta linişte, au prins de departe un colind. Am luat-o pe o straduţă pâna ce am dat de inexplicabil. Inexplicabilul arăta cam aşa: un părculeţ cu zăpadă împrăştiată prin el, un brad împodobit stângaci, copii imbrăcaţi colorat alergând si râzând de mama focului, şi două boxe îvelite cu celofan din care se auzeau colindele lui Ştefan Hruşcă. Nu m-am gândit niciodată că doar cu atât poţi să dăruieşti aproape oricui sentimentul acela de Crăciun după care alergăm în fiecare iarnă. Parcul, copiii, bradul, colindele, zăpada, frigul, liniştea, aerul, mâna calda care ma ţinea de mâna mea rece, mi-au dăruit cel mai frumos cadou de sărbători. E inexplicabil...
Sincer vă spun...e frumos la Sighişoara.
Un comentariu:
cui nu ii place in Sighi :)
Trimiteți un comentariu