15 ianuarie 2008

O cu totul altă perspectivă



Trebuiau să poarte un nume


Eminescu n-a existat.


A existat numai o ţară frumoasă

La o margine de mare

Unde valurile fac noduri albe.

Cu o barbă nepieptănată de crai.

Şi nişte ape ca nişte copaci curgători

În care luna îşi avea cuibar rotit.


Şi, mai ales, au existat nişte oameni simpli

Pe care-i cheamă: Mircea cel Bătrân, Ştefan ce Mare,

Cărora le plăcea să spună

Seara în jurul focului poezii-

"Mioriţa" şi "Luceafărul" şi "Scrisoarea a III-a"


Dar fiindcă auzeau mereu

Lătrând la stâna lor câinii,

Plecau să se bată cu tătarii

Şi cu avarii şi cu hunii şi cu leşii

Şi cu turcii.


(...)


Au mai existat şi nişte codrii adânci

Şi un tânăr care vorbea cu ei,

Întrebându-i ce tot se leagănă fără vânt_


Acest tânăr cu ochi mari,

Cât istoria noastră,

Trecea bătut de gânduri

Din cartea cirilică în cartea vieţii,

Tot numărând plopii luminii, ai dreptăţii, ai iubirii,

Care îi ieseau mereu fără soţ.


Au mai existat şi nişte tei,

Şi cei doi îndrăgostiţi

Care ştiau să le troienească toată floarea

Într-un sărut.


Şi nişte păsări ori nişte nouri

Care tot colindau pe deasupra lor

Ca lungi şi mişcătoare şesuri.


Şi pentru că toate acestea

Trebuiau sa poarte un nume,

Un singur nume

Li s-a spus

Eminescu.
Marin Sorescu



Un comentariu:

phAne spunea...

Nu multi fac asta ... tributurile sunt cu rostul lor , oriunde ... nu tre sa uiti cine te-a invatat sa scrii ...sa canti ... sa te exprimi. Asta cred ca a facut si MS ... foarte frumos din partea lui.