Trebuiau să poarte un nume
Eminescu n-a existat.
A existat numai o ţară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Cu o barbă nepieptănată de crai.
Şi nişte ape ca nişte copaci curgători
În care luna îşi avea cuibar rotit.
Şi, mai ales, au existat nişte oameni simpli
Pe care-i cheamă: Mircea cel Bătrân, Ştefan ce Mare,
Cărora le plăcea să spună
Seara în jurul focului poezii-
"Mioriţa" şi "Luceafărul" şi "Scrisoarea a III-a"
Dar fiindcă auzeau mereu
Lătrând la stâna lor câinii,
Plecau să se bată cu tătarii
Şi cu avarii şi cu hunii şi cu leşii
Şi cu turcii.
(...)
Au mai existat şi nişte codrii adânci
Şi un tânăr care vorbea cu ei,
Întrebându-i ce tot se leagănă fără vânt_
Acest tânăr cu ochi mari,
Cât istoria noastră,
Trecea bătut de gânduri
Din cartea cirilică în cartea vieţii,
Tot numărând plopii luminii, ai dreptăţii, ai iubirii,
Care îi ieseau mereu fără soţ.
Au mai existat şi nişte tei,
Şi cei doi îndrăgostiţi
Care ştiau să le troienească toată floarea
Într-un sărut.
Şi nişte păsări ori nişte nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi şi mişcătoare şesuri.
Şi pentru că toate acestea
Trebuiau sa poarte un nume,
Un singur nume
Li s-a spus
Eminescu.
Marin Sorescu
Un comentariu:
Nu multi fac asta ... tributurile sunt cu rostul lor , oriunde ... nu tre sa uiti cine te-a invatat sa scrii ...sa canti ... sa te exprimi. Asta cred ca a facut si MS ... foarte frumos din partea lui.
Trimiteți un comentariu