18 ianuarie 2008

Nu e momentul


În sfârşit.Uite că au apărut câteva raze de soare în oraş. În casă e lumină chiar dacă nu ţin veioza aprinsă. Afară e lumină chiar dacă sunt câţiva nori subţiri pe cer. Prognoza meteo pentru urmatoarele zile nu miroase deloc a primăvară aşa că trebuie să profit de ocazie.
Scot repede haina mai subţire, pun ceva mai gros pe dedesubt, îmi aranjez părul, îmi iau la revedere de la căciulă şi ies grăbită din casă.
E bine afară. Feţele pe care le văd par mult mai relaxate. „Îmi era atât de dor să vă văd barba, buzele, nasul...Profitaţi de ocazie şi nu le mai ţineţi în fular”. Zâmbesc şi ma gandesc la asta. Cu toate ca nu scot nici un sunet am impresia că urlu. Lumină, voie bună şi iniţiativă din plin. De când cu marea zăpadă m-am cam obişnuit să merg pe stradă şi nu pe trotuar. Dar de când cu soarele, zăpada parcă nu mai e. Iar de când cu zăpada care nu prea mai e, maşinile sunt multe din nou. Puţin supărată, încep să ma comport ca un adevărat pieton. Se pare că voia bună nu mai e la fel de bună ca înainte. Mă feresc de fiecare picătura de apă care se scurge de pe streşinile caselor. E imposibil să fac asta la nesfârşit mai ales ca nu prea îmi iese.
Mă enervez din ce în ce mai tare şi îmi iau tălpaşiţa înapoi spre casă. E cinci şi jumatate, lumină nu mai e, iar haina mea nu mai face faţă. „Băgaţi-vă nasul, gura şi barba la loc! V-am minţit. Mai e mult pană la primăvara”

2 comentarii:

phAne spunea...

Auziti ... nu va suparati ca va-ntreb. Nu va este frig ? Veti raci sigur daca mai umblati asa subtire imbracata!

shaka spunea...

i luv deh ending @-)