Boală incurabilă

Sunt obosită, mă doare capul, şi ameţesc un pic. Este momentul să dramatizez! Aşa că mai am un pas şi intru în panică. Mut piciorul drept, îl aşez calmă lângă cel stâng, inspir, expir şi dau drumul uşor la palpitaţii. Poate că atunci când am spus “ dramatizez” nu am nimerit cuvântul potrivit. De data asta sigur am să-l ochesc. Spun …“ inventez”! Spun bine. Nici bine n-am început să mă panichez că mintea mea a început să muncească din greu. Mă uit la mâini, le văd cum tremură, alerg spre oglindă şi vad anemie, lipsă de calciu sau hepatită. Mă întreb dacă nu care cumva sunt cam galbenă la faţa. Nici măcar n-am ajuns la semnul întrebării că îmi e greaţă. "Mi-e greaţă! Ce doamne iartă-mă fac acum? Dacă ar fi un început de ulcer ar trebui sa mă doară măcar un pic stomacul.. Stai! Stai un pic!...Mă doare. Se simte ceva acolo în stomac. Hai. Hai te rog… Să-l ia naiba de ulcer! Nu pot să mă conving că-l am. Ce să fie? "Mă tot plimb repezită prin camera asta şi mi-e rău de nu mai pot. Prin toată zarva din capul meu se strecoară o ciocolată. "Da chiar aş mânca o ciocolată. Mi-e poftă de o ciocolată. Poftă! Ăsta e raspunsul. Am greţuri, mi-e poftă, ameţesc…Doamne Sfinte cu ce o să-l cresc?! "Plimbarea asta haotică prin cameră devine fugă. Inima oboseşte şi ea. Palpitaţiile mă fură de lângă sarcină şi mă duc la probleme cardiovasculare. Număr ţigările pe care le-am fumat zilele astea. Am băut şi o cafea acum două zile. Mi-e rău...mie chiar mi-e rau.
(Nu ştiu niciodata cum reuşesc să mă calmez dar ştiu sigur că atunci când o fac sunt sănătoasă şi lucidă. Foarte mulţi prieteni n-am dar ăia care sunt, ştiu sigur că sunt buni. Vă mulţumesc şi aştept palma după ceafă de fiecare dată când e nevoie.)