03 septembrie 2009

Jucăria din sertar

Zilele trecute am căutat în sertarele bibliotecii din sufragerie. Cotrobăiam prin ele la fel cum făceam când eram mică. Nu căutam nimic, dar întotdeauna găseam câte ceva mai interesant decât jucăriile din dormitor. De data asta am dat de hârtii, ziare vechi, ochelarii de vedere pe care îi purtam pe la 10 ani, poze alb negru, andrele, genţi, benzi de magnetofon. Spre uimirea mea am gasit, chiar şi la vârsta asta, "jucăria" pe care nu o căutam: o chinezărie de aparat de fotografiat pe film. Are trei butoane mari si late, e din plastic, merge cu baterii şi scoate sunetele pe care le auzeam atunci cand mergeam cu părinţii în vacanţă şi ne făceam poze. Eram noi, iar pe fundal muntele, marea, lacul, pădurea, râul, barajul, zăpada, mânăstirea, dealul, casa bunicii, câmpul cu flori.

L-am luat, i-am pus baterii, i-am pus film, am apăsat pe butoane şi am făcut câteva poze. Voila!

5 comentarii:

StiuCuvinte spunea...

Mi-nu-nat!! Au iesit fooooarte bine!

o Alice spunea...

Mersi Mersi! :)

I spunea...

Alice are doi ochi cu care vede lucrurile frumos.

titza spunea...

so natural. sa mai faci :)

o Alice spunea...

Mersi! Si mie imi place ce a iesit asa ca o sa mai fac! :P