În casa cu pereţii albi şi cu ferestrele cât casa, trăieşte un bătrân. De ceva ani, în fiecare dimineaţă, vede cum se crapă de ziuă. Îi pare rău că nu se mai poate trezi la fel ca altă dată, să deschidă ochii şi să găsească lumină în fiecare colţ al dormitorului. Nu înţelege de ce bătrâneţea i-a furat somnul pe care l-a iubit cel mai mult.
Acum adoarme când e întuneric şi se trezeşte în întuneric. Se trezeşte atunci când magazinele sunt închise, când tarabele din piaţă sunt goale şi când tramvaiele abia ies din depou. E nevoit să asculte liniştea, să vadă începutul de zi şi să aştepte ca oraşul să se trezească.
Când se scoală din pat nici nu-i mai vine să se spele pe faţă. Îşi freacă ochii, bea un pahar cu apă, bântuie din baie în bucătărie, din bucătărie în dormitor, mai suflă praful de pe o carte, mai aranjează lucrurile pe birou şi se opreşte.
Oftează şi aşteaptă.
Acum adoarme când e întuneric şi se trezeşte în întuneric. Se trezeşte atunci când magazinele sunt închise, când tarabele din piaţă sunt goale şi când tramvaiele abia ies din depou. E nevoit să asculte liniştea, să vadă începutul de zi şi să aştepte ca oraşul să se trezească.
Când se scoală din pat nici nu-i mai vine să se spele pe faţă. Îşi freacă ochii, bea un pahar cu apă, bântuie din baie în bucătărie, din bucătărie în dormitor, mai suflă praful de pe o carte, mai aranjează lucrurile pe birou şi se opreşte.
Oftează şi aşteaptă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu