16 noiembrie 2009

Nu-mi place să dorm singură

Adormi. Eu am aţipit deja. Tresari şi mă trezeşti. Te întreb dacă ai tresărit, doar aşa ca să nu crezi că dorm. Aţipesc din nou. Visez că merg pe o apă îngheţată, alunec şi tresar. Te întorci, mă iei în braţe şi se face cald.

Tu dormi, eu dorm. În noi se trezeşte o senzaţie de bine. Era bine şi înainte să ne fure somnul, dar acum, chiar dacă dormim, ştim că e din ce în ce mai bine. Ne foim, ne întoarcem de pe o parte pe alta, visăm, uităm şi ne pipăim cu ochii închişi.

Spre dimineaţă ne punem din nou pe visat. Primul care se trezeşte povesteşte ce-a văzut. Se făcea că eram undeva, era ca şi cum aş fi fost altcineva, într-un loc mişto, vorbeam limbi pe care nu le cunosc şi erai tu acolo.

Ne întindem. Facem cort din pătură până ne amorţesc mâinile şi picioarele. Ne aşezăm capetele pe aceeaşi pernă şi vorbim numai tâmpenii. Ni se face poftă de ceva dulce şi îmi aduc aminte că a mai rămas ceva din ciocolata de ieri. Mâncăm. Imi aduci un pahar cu apă şi uite aşa începe ziua.

5 comentarii:

day-dreamer spunea...

Mai există aşa ceva? Am crezut şi eu că există, am şi trăit, dar acum... când locul de-alături e gol... e gol peste tot. Şi-n palmă, şi-n suflet, şi-n călcâie...

Alice Mihalache spunea...

Daca ai trait asa ceva, inseamna ca exista :) Sper sa se umple golul de peste tot...

day-dreamer spunea...

Poate, într-o zi, când şi palma, şi sufletul, şi călcâiul s-or trezi din somn...

shaka spunea...

eu nu pot sa dorm cu cineva. n am loc.

Alice Mihalache spunea...

Zandra, asta nu e bine. Iti trebuie un partener mic de somn, sau un pat urias. :))