21 februarie 2010

Ham, ham, ham!

Eu nu pot să fac faţă câinilor de pe străzi. Nu cred că sunt făcută pentru aşa ceva. Nu mă văd împrietenindu-mă cu ei. Nu mă văd luptându-mă cu ei. Colţii mei nu pot concura cu ai lor. Când îi văd în haite de câte zece, îmi creşte instantaneu dorinţa de a trăi. Stau plantaţi prin grădini, pe sub maşini, pe canale, prin scări de bloc, prin parcuri, prin parcări, în faţa magazinelor. Îmi planific traseul în funţie de ei. Mă mut de pe un trotuar pe altul din cauza lor. Ca s-o spun pe aia dreaptă, joc precum îmi cântă câinii.

Mi-ar plăcea să am o bicicletă zburătoare. Poate aşa nu i-aş mai enerva cu roţile mele care se tot rostogolesc pe şosele. Mi-ar plăcea să fiu invizibilă pentru ei. Mi-ar plăcea să nu mă suporte, să le fie silă de mine, să fiu visul urat al căţeilor de pe stradă. Aş vrea ca atunci când trec pe lângă ei să fugă de mine, să îşi pună lăbuţele la ochi sau să se ascundă pe după copaci.

Nu vreau să-i cunosc. Nu vreau să-i mai vad. Nu vreau să mă mai încurce. Nu vreau să mă muşte!

3 comentarii:

day-dreamer spunea...

I just hope you didn't have a bad experience. :-s

Alice Mihalache spunea...

Nu, din fericire nu. Dar, de frica sa da, imi doresc chestiile astea. :)

bubu spunea...

:))