21 iunie 2010

Citate din agendă

În apele mării trăia o nedumerită caracatiţă cu trei ochi în formă de paralelipiped. Forma şi numarul ochilor erau întradevăr ciudate, dar mai ciudată şi mai bizară era culoarea lor. O culoare simplă care nu se potrivea sub nicio formă cu albastrul apei. Asta o facea pe caracatiţă să nu se simtă în largul ei, din prima clipă în care şi-a dat seama, până în ultima clipă petrecută acolo.

Calamarul morocănos nu-i evita niciodată privirea. O ţinea de vorbă tot timpul şi îi explica vrute şi nevrute. Uneori părea că o ceartă. Trăncănea încruntat şi gesticula nervos. Ea îl asculta şi se bucura că există cineva în toată apa aia care nu ţine cont de culoarea ochilor ei. Odată, calamarul i-a povestit cum stă treaba cu bobinele, iar caracatiţa a înţeles că dacă n-ar exista bobine, viaţa ei ar fi alta. Fără bobine nu s-ar mai putea plimba cu trenul, nu ar mai avea lumină să citească în miez de noapte, nu ar mai putea asculta muzica ei preferată şi nu şi-ar mai putea usca părul cu feonul. A căzut pe gânduri şi nu voia sub nicio formă să se mai ridice. S-a gândit atât de mult, încât a ajuns să se întrebe dacă nu cumva până şi bătăile din pieptul ei depind de o bobină. Nu ştia ce să facă. Să se bucure că există bobine? Să se întristeze că bobinele se mai şi strică? Cu cât încerca să se dumerească, cu atât se nedumerea şi mai tare.

Până la urmă s-a speriat. Zile la rând a stat bosumflată. Calamarul n-a scăpat-o din ochi. A tot urmarit-o şi i-a citit în privire toată supărarea. A vazut în ochiul drept frica, în cel stâng nedumerirea, iar în cel din mijloc tristeţea. Dar când i-a privit pe toti trei, şi-a dat seama că ciudăţenia asta de caracatiţă a fost singura din toată apa aia care i-a ascultat povestea cu bobine.

S-a hotărât s-o iubească. Şi-a luat inima în dinţi, s-a încruntat de două ori mai mult si a apărut în faţa ei aşa din senin. Ca să afle de ce era atât de bosumflată, a invitat-o să se plimbe cu el pe lună. Şi dacă tot vor bate atâta drum, i-a propus să nu se mai întoarcă niciodată în mediul ăla acvatic care nu le prieşte deloc. Să rămână acolo... Pe lună!

Caracatiţa nedumerită a spus da, cu o singură condiţie. Calamarul va trebui să aibă grijă ca nicio bobină să nu se strice cât vor trăi. Calamarul expert în bobine, a promis că totul va fi bine. Şi duşi au fost!

Un comentariu:

Anonim spunea...

Absurd...