Semne peste semne

Săptămâna trecută mi s-au întâmplat două lucruri destul de importante pe care le-am uitat imediat cum s-au petrecut. Am fost la magazin şi mi-am cumpărat un capac de borcan. Nu ăsta a fost motivul pentru care am fost la magazin, dar a devenit între timp. Mi se părea extraordinar cum borcanele stăteau cu gurile deschise pe un raft, iar capacele deşurubate un un altul. Am ales capacul mai mic. E albastru, simpatic şi are desenat pe el un elefant cu coada de foc. Nu ştiu ce legătură are acest detaliu cu murăturile sau cu dulceaţa, dar m-a pocnit gândul că vara e din nou pe ducă. Dar asta nu e singura chestie care m-a pocnit în ultimul timp. Tot săptămâna trecută, mi-am spart capul cu un înveliş de castană care ţinea învelite trei castane defecte. Pentru că ne întrebam dacă drăcia aia cu ţepi ce stă atârnată în castan poate să-ţi facă rău dacă îţi pică în cap, am păţit-o voit. Nu m-am supărat. Şi ca să fiu sinceră, exagerez când spun că mi-a spart capul. Mi-a tras vreo două zgârieturi.

Una peste alta, sunt mândră de capacul meu şi de zgârieturile din creştetul capului. Mă tot gândesc cum ar fi să-i cadă şi celui mai înalt om de pe Pământ un înveliş de castană în cap, apoi fără să ştie ce l-a lovit să vină să mă ceară de nevastă. Până vine am să-l ascult mult şi bine.