O soluţie

Pentru că deseori se întâmplă să am probleme, vreau o cheie franceză. Una cu mustaţă de instalator, cu băscălie de pictor, cu accent fonfănit şi cu îndemânare de ceasornic. Dacă mi-aş strânge cu ea toate piuliţele obosite, aş fi odihnită. Pe lângă susţinere aş vrea din partea ei şi înţelegere, pentru că oricât de sănătoasă şi liniştită aş fi, întotdeauna mă plâng de câte ceva. Cu cheia la îndemână aş putea măcar să mă prefac că mai repar câte ceva.

Când nu văd zilele aşa cum trebuie, cu cheia aş putea să-mi deschid ochii. Dacă văd că i-am deschis degeaba, tot cu cheia aş repara robinetul, (fie că e stricat sau nu, trebuie să îl repar ca să simt că sunt utilă. De multe ori cred că sunt defectă pentru că majoritatea lucrurilor din jurul meu se pot lipsi oricând de mine) aş umple pe jumătate un pahar cu apă şi m-aş holba toată ziua numai la partea plină.

Plus că, dacă aş avea o cheie franceză ca asta, aş meşteri deseori. Ăsta e un lucru pe care mi-l doresc de foarte mult timp. Să meşteresc şi să fac lucrurile să mergă, să se potrivească fără să stric, dar aici apare o altă problemă care trebuie reparată. Pentru că nu prea mă pricep, mi-e frică să nu care cumva să deranjez, să supăr sau să stric lucruri. Cu cheia franceză aş meşteri de zor la mine, iar dacă apare o supărare e numai şi numai problema mea. Aş da-o în bară şi aş spune numai eu "AU".

Ar fi mai bine. Toţi vecinii ar şti că am o cheie franceză cumsecade. Din când în când, ar veni îngrijoraţi la mine la uşă să mi-o ceară cu împrumut pentru tot soiul de probleme. Şi le-aş împrumuta-o, pentru că stiu cât e de utilă. Parcă îi şi văd cum se întorc liniştiţi şi zâmbăreţi să mi-o returneze.

Cheia franceză este cheia!