Câte zile sunt pe lună luna asta?

Tot stau cu gândul la cât de scurtă e luna asta. Îi caut avantaje şi dezavantaje, pun în balanţă şi verific des calendarul, să văd dacă are 28 sau 29 de zile. Am făcut-o chiar înainte să scriu propoziţia asta şi am aflat, pentru a nu ştiu câta oară luna asta, că februarie are 28 de zile. Imediat după ce o să termin de scris, o să uit şi o să mă uit din nou în calendar, imediat cum mi-am dus aminte că am uitat.

În 28 de zile nu pot face ce pot face în 30, sau în 31 de zile. Mi-au scăzut ocaziile de a amâna de pe-o zi pe alta. Pot număra zilele lunii pe degetele a trei perechi de mâini, fără o pereche de degete. Ce bine că nu se întâmplă ziua de 29. Ar fi rămas pe dinafară un singur deget. Dacă ar fi fost să fie 29, aş fi început numărătoarea de la degetele mari, astfel încât degetul mic să rămână singur. Cei mari nu se descurcă niciodată cu singurătatea. Cei mici, în schimb, fac ce fac şi, de la atâta distracţie, uită de singurătate.

Treaba asta cu zilele lunii mi-a adus aminte de perioada în care trimiteam scrisori. A fost odată o perioadă în care îi scriam Ralucăi. În faţa poştei e o cutie rosie care rânjeşte fără oprire, iar eu îi dădeam dinţii la o parte şi o hrăneam cu plicuri albe, cel puţin o dată pe lună. Într-o zi, am trimis o scrisoare în care mi-am anunţat venirea la Iaşi. Plecam la sfârşit de lună, iar la început de lună următoare aveam să-mi văd prietena. Am tras de timp şi i-am scris încântată şi nerăbdătoare: "Ajung la bunica la ţară pe 31! Ne vedem pe 32!"