Vă invit să vedeţi

Să vă povestesc cum a fost astă vară când am văzut Efterklang. Astă vară, eram plecată de acasă şi ascultam muzică multă şi frumoasă şi mai puţin frumoasă, dar în mare parte extraordinară. Eram lovită în aripă de atâta muzică! Mi-am dat seama de asta când aţipeam în autobuz, în drum spre aeroport şi auzeam din mintea mea muzică nouă, amestecată care suna grozav. Eram aşa buimacă, încât în pauzele dintre aţipeli îmi plănuiam să ţin minte ce aud şi când ajung acasă să mă fac compozitor. Dar am uitat ce era în capul meu.

Am văzut Efterklang în ultima după-amiază. Era un soare mare şi călduţ, lumea nu se înghesuia deloc. Eram acolo în faţa scenei şi toţi erau un zâmbet şi-un calm firesc. A fost aşa o atmosferă sinceră, că rânjesc şi acum când îmi amintesc. Dacă vă spun că solistul s-a uitat în ochii fiecărui picat din public, nu o să mă credeţi, dar eu tot o să vă spun. Ne lua aşa pe rând. Cânta, s-a uitat la mine şi mi-a zâmbit, s-a uitat şi la Marius şi apoi la cei de pe lângă noi şi tot aşa. Zâmbea, ne mulţumea şi se bucura de noi la fel de tare cum ne bucuram şi noi de ei. Bassistul avea mustaţă şi îşi asortase perfect vestimentaţia cu bassul. Îi lipsea un dinte şi era atât de mândru, încât rânjea neîncetat şi ne privea satisfăcut. Era seful nostru! Efterklang au fost unul dintre cele mai bune momente ale mele. Nimic din ce s-a întâmplat acolo nu a fost degeaba. Totul a decurs perfect, iar de atâta plăcere şi emoţie, solistului i-a crescut pe parcursul concertului o inimioară pe spate! Am pus şi poza ca să nu spuneţi că vă vând gogoşi!

Mi-am adus aminte de asta, pentru că am aflat ieri de la Tibi că la Cărtureşti o să ruleze mâine de la 19:00 un film despre ei şi despre o insulă (mai multe aici). V-am povestit ca să vă conving că ar fi frumos să-l vedeţi şi ca să mă umflu în pene că am avut ocazia să-i ascult live! Ha!