Râsu plânsu

După ce plângi până oboseşti adormi cel mai bine. Ca să fie şi mai bine e musai să plângi din motive nu prea seriose. De fapt, e bine să începi de la un motiv neserios. Când se întunecă dai tare (fără să vrei) cu degetul mic de la picior în marginea patului, te tăvăleşti ţipând, îţi dau lacrimile, încerci să duci piciorul la gură ca să pupi, să treacă, vezi că nu poţi, te enervezi şi plângi mai rău pentru că nu eşti mai elastică şi pentru că atunci când erai mică n-ai făcut dansuri moderne cu toate că dansezi teribil de bine. Altfel ar fi fost viaţa acum. Plângi cu sughiţuri, îţi stergi lacrimile cu mâneca şi pui o melodie tristă ca să plângi mai tare. Dacă tot ai început, măcar să ştii o treabă. O pui pe aia care îţi aduce aminte că altădată erai şi mai tristă şi plângi că ai fost tristă şi apoi urmează una pe care o ascultai când erai fericită şi plângi că odată ai fost fericită şi acum stai şi plângi singură în casă. Şi da, unde mai pui că eşti şi singură acasă şi n-ai un umăr de care să te rezemi. Şi până la urmă vine cineva dar te simţi prost că plângi ca toanta şi te bagi în baie ca să poţi fi singură şi apoi plângi că n-ai şi tu un loc în care să plângi liniştită. Şi ieşi umflată de plâns şi te grăbeşti în cameră, închizi uşa, te bagi în pat, mai plângi un pic şi adormi ca un prunc. A doua zi e bine.
Şi acum o melodie cu nume grozav.