29 noiembrie 2011

E greu să te ridici de pe scaun

A trecut aproape un an de când am văzut un arici în Sălăjan. Mă tot ţin să scriu despre asta şi nu prea ştiu cum s-o spun, aşa că o s-o povestesc fix cum a fost.
Am ieşit de la metrou si pe marginea trotuarului, pe partea cu grădină, mergea un arici gras. De fel, n-am văzut prea mulţi arici, dar chiar cred că ăsta era un pic grăsun. Poate pentru că locuieşte la oraş şi e sedentar. Toată ziua la birou, cu ochii aţintiţi în monitor şi cu acele înfipte în scaun îi e de două ori mai greu să se ridice decât ne este nouă. Decât să se smulgă din scaun, mai bine renunţă la pauzele dese şi indicate.
Mergea greoi, un pic grăbit fără să pară că se grăbeşte. Era încordat dar purta haine relaxate. Cu cât mă apropiam mai mult, cu atât grăbea pasul şi mergea din ce în ce mai săltat. A făcut uşor stânga şi a mers pe partea cealalta a bordurii. Când am ajuns în dreptul lui s-a oprit ca şi cum şi-a adus aminte de ceva. Nu s-a uitat la mine, dar mă vedea cu coada ochiului şi se făcea că fie de-aş fi fost sau nu lângă el, ar fi fost acelaşi lucru.
L-am lăsat acolo. A fost aventura lui şi nu a putut să-i facă faţă. La fel mi se întâmplă şi mie. Când vreau să schimb ceva în viaţă, încep cu drumul. Scap de rutină, dar mi-e frică de trecători, mai ales de cei care vin din urmă.
De dimineaţă ziua a sunat aşa şi nu m-am supărat chiar de-i un pic moale.

2 comentarii:

Raluca spunea...

Eu am vazut un arici pe cimp si la fel mi s-a parut dolofan si incredibil de nating. In loc sa fuga, s-a infoiat si statea acolo, credea ca e broasca testoasa, sau ce?

Alice Mihalache spunea...

Ahaha! Ai găsit cuvântul care îi descrie cel mai bine: nătâng! Au frică, dar se prefac că n-au. Nu ştiu ce e în mintea lor. :))