Mică. Cam cât o pisică.

Când eram mică eram atât de mică, încât o doamnă care locuia la parter m-a rugat să mă strecor printre gratii, să intru la ea în casă și să-i deschid ușa din interior, că din afară nu mergea. Avea un păr blond spre alb și îl coafa de ziceai că-i o perucă. Cea mai mare bizarerie. Am picat la propriu în casa ei și m-am plimbat un pic până să găsesc ușa. Niciodată n-am mai simțit un loc mai pustiu. Mi-a dat bani să-mi iau o ciocolată și am uitat de senzația stranie, dar uite că mi-am amintit azi.