Nu sparg porcul până în ajun

Sunt atât de încordată încât atunci când dorm visez că iau parte la concursuri în care participanţii se caţără în cactuşi imenşi. Mă caţăr şi eu şi mă doare dar parca nu simt nimic. Şi ajung în vârf teafără şi cei de jos aplaudă dar mie mi-e frică şi râd. În fiecare seară spun că o să adorm înainte de miezul nopţii şi acum e 12, si ieri a fost, alaltaieri la fel. Măcar dacă ar ploua. Şi mă mai enervează că nu ştiu niciodată care e diferenţa dintre o muscătură de ţânţar şi una de păianjen. Toate se umflă, se înroşesc şi mă mănâncă la fel. N-am ştiut niciodată să umplu doldora o puşculiţă, iar luna asta am improvizat una şi acum nu mai am bani şi calculez cam câţi covrigi calzi cu susan aş putea să-mi cumpăr cu ce am în puşculiţă. Dar n-o să dau iama, iar dacă s-o fac, nu o să mai pot de ruşine şi o să scriu aici şi când veţi vedea să-mi  amintiţi cât sunt de neserioasă şi rea cu mine.

Fără fluturi

Cezara e o tânără de 21 de ani. I-a împlinit de curând dar nu simte asta. Stă acum pe banca din staţia de la Universitate şi se uită în gol. Are nasul roşu şi de fiecare dată când oftează îi apare un nor de abur în faţă. Aude din dreapta ei o serie de glume în legătură cu maşina 69 care tocmai sosise în staţie. Autobuzul ei nu mai vine.

E frig şi nimeni nu stă pe loc. Toţi se mişcă dintr-o parte în cealaltă cu mâinile îndesate în buzunar. Simte în stomac ceaiul cald pe care tocmai l-a băut pe grabă în pub-ul ăla plin de fum. Aşteaptă să simtă şi fluturaşii dar nici un semn. Îşi tot repetă în gând “Nici de data asta Cezara! Nici de data asta!”. Oftează din nou şi se ridică de pe banca rece. Cu fundul îngheţat se urcă în autobuzul care tocmai a sosit.