Mă durea capul foarte tare. Am stat aşa mult timp, până la un moment dat când am simţit că nu mai pot. Am fost la medic, iar medicul mi-a dat nişte pastille mici pe care le înghiţeam o dată la 4 ore. O peroioadă mi-a fost bine. Puteam deschide ochii mari si puteam să mă uit la soare timp de două secunde. Asta pâna când mi s-a pus un junghi în coastele din partea stângă. Am crezut că m-a tras curentul si am stat aşa cam doua săptămâni. Atât mi-a fost de ajuns cât pur si simplu să nu mai pot. Am fost din nou la medic. Aici o alta descoperire, un nou tratament şi în final eu simţindu-ma bine. Atât de bine încât puteam trage aer pe nări cât sa îmi umplu ambii plămânii. Am respirat atât de mult încât au început să mă doară. De data asta n-am mai stat si mi-am luat drumul direct spre omul care mă mai salvase. S-a uitat lung la mine după ce m-a consultat şi privirea lui îmi spunea că totul este în regulă. Dar nu era aşa…M-a sfătuit să mă internez şi am făcut asta.
Acum eram din nou bine. Îmi fusese dor de casa. Am început sa-mi aranjez lucrurile, am facut puţină curăţenie. M-am gândit să fac nişte mutări să mai schimb peisajul. După ce l-am schimbat m-am aşezat pe scaun, mi-am aprins o ţigară si am spus. “ Sunt singur…”.
Am plecat liniştit pe drumul pe care îl învăţasem pe de rost. Cu o privire senina si cu mâinile atârnându-mi pe lângă corp, am intrat în cabinetul care mirosea a curat. I-am spus medicului că trebuie să mă ajute şi de data asta dar el nega. Ţin bine minte cum repeata obsesiv “Sub nici o forma aici. Domnule Milea vă rog să vă calmaţi!”. Nu ştiu sigur dacă m-am calmat sau nu, dar ştiu că acum lumea urlă în jurul meu şi nu sunt acasă.
Acum eram din nou bine. Îmi fusese dor de casa. Am început sa-mi aranjez lucrurile, am facut puţină curăţenie. M-am gândit să fac nişte mutări să mai schimb peisajul. După ce l-am schimbat m-am aşezat pe scaun, mi-am aprins o ţigară si am spus. “ Sunt singur…”.
Am plecat liniştit pe drumul pe care îl învăţasem pe de rost. Cu o privire senina si cu mâinile atârnându-mi pe lângă corp, am intrat în cabinetul care mirosea a curat. I-am spus medicului că trebuie să mă ajute şi de data asta dar el nega. Ţin bine minte cum repeata obsesiv “Sub nici o forma aici. Domnule Milea vă rog să vă calmaţi!”. Nu ştiu sigur dacă m-am calmat sau nu, dar ştiu că acum lumea urlă în jurul meu şi nu sunt acasă.
Un comentariu:
frumos...mi-a facut bine cand am citit
Trimiteți un comentariu