13 decembrie 2007

Nu a putut să mă ajute...


Mă durea capul foarte tare. Am stat aşa mult timp, până la un moment dat când am simţit că nu mai pot. Am fost la medic, iar medicul mi-a dat nişte pastille mici pe care le înghiţeam o dată la 4 ore. O peroioadă mi-a fost bine. Puteam deschide ochii mari si puteam să mă uit la soare timp de două secunde. Asta pâna când mi s-a pus un junghi în coastele din partea stângă. Am crezut că m-a tras curentul si am stat aşa cam doua săptămâni. Atât mi-a fost de ajuns cât pur si simplu să nu mai pot. Am fost din nou la medic. Aici o alta descoperire, un nou tratament şi în final eu simţindu-ma bine. Atât de bine încât puteam trage aer pe nări cât sa îmi umplu ambii plămânii. Am respirat atât de mult încât au început să mă doară. De data asta n-am mai stat si mi-am luat drumul direct spre omul care mă mai salvase. S-a uitat lung la mine după ce m-a consultat şi privirea lui îmi spunea că totul este în regulă. Dar nu era aşa…M-a sfătuit să mă internez şi am făcut asta.
Acum eram din nou bine. Îmi fusese dor de casa. Am început sa-mi aranjez lucrurile, am facut puţină curăţenie. M-am gândit să fac nişte mutări să mai schimb peisajul. După ce l-am schimbat m-am aşezat pe scaun, mi-am aprins o ţigară si am spus. “ Sunt singur…”.
Am plecat liniştit pe drumul pe care îl învăţasem pe de rost. Cu o privire senina si cu mâinile atârnându-mi pe lângă corp, am intrat în cabinetul care mirosea a curat. I-am spus medicului că trebuie să mă ajute şi de data asta dar el nega. Ţin bine minte cum repeata obsesiv “Sub nici o forma aici. Domnule Milea vă rog să vă calmaţi!”. Nu ştiu sigur dacă m-am calmat sau nu, dar ştiu că acum lumea urlă în jurul meu şi nu sunt acasă.

Un comentariu:

!@? spunea...

frumos...mi-a facut bine cand am citit