Nu le mai ajunge cerul

Primăvara fug repede să prind un loc undeva la soare. Lenevesc satisfăcută profitând de căldura care mi se îmbibă în haine. Aleg mereu un hanorac negru. Am auzit eu undeva că atrage caldura. Aşa am fost întotdeauna. Un deget mi s-a dat şi eu am luat toată mâna. Ochii sunt aproape închişi. Îmi place soarele dar nu-mi place să-l privesc. Adie uşor vântul, simt răcoare, simt ca pot să-mi deschid ochii. Nu mai e nevoie să-i ţin întredeschişi, aşa că arunc repede o privire spre soare. Incredibil. Nu le mai ajunge cerul.