Minunatul Haldern

Am aşteptat atât de mult. Mi-am pus ghiozdanul în spinare şi am plecat să-i vad. Era aşa cald, ghiozdanul aşa de greu şi entuziasmul mare cât cel mai mare uriaş. Până la gară am mers foarte ţanţosă. Le zâmbeam oamenilor de pe stradă şi de atâta emoţie aproape că ţopăiam. Eram sigură că au aflat cu toţii despre fericirea mea. Dar chiar şi aşa, îmi venea să mă transofrm într-o portavoce zburătoare şi să le aduc aminte tuturor că eu mă duc să vad şi să ascult Beirut. Dar m-am dus şi fără transformare! După câteva aventuri, despre care o să vorbesc cu altă ocazie, am ajuns în Haldern. Era un câmp, erau lanuri de porumb, corturi, un lac special. Erau şi văcuţe, erau şi cai, erau şi oameni şi muzică din toate părţile. La un moment dat, eram eu în public şi ei pe scenă!

Poftim concertul!