25 ianuarie 2012

Pastel

Când mă uit pe geam mă gândesc la Alecsandri şi mă simt îndatorată să mărturisesc şi eu o metaforă, două. Nu prea am de unde să le scot. Am pus o ceapă şi un cartof la fiert. Am rupt două bucăţi de brocoli ca să pun de-o supă, dar arătau ca doi copăcei la sfârşit de primăvară. Mai tare îmi vine să scriu un pastel despre păsări fericite, pământ cald şi oameni care nu merg cu capul la cutie.
Azi stăteam cu spatele la vânt în staţia de autobuz şi a venit la mine un câine ud, cu blana în şuviţe îngheţate. L-am mângâiat pe cap şi pe unde era gheaţă s-a făcut apă şi tare îl mai dojeneam. Dar el a sărit apoi gardul în grădina de lângă şi a început să se tăvălească fericit prin zăpadă.
Şi vântul m-a împins ca pe-o oarecare şi acum urlă ca un lup în sălbăticie la geamul meu. Dacă nu se potoleşte, ies la el şi îi spun să se ducă în pădure şi să urle la poarta mamei sale!

4 comentarii:

adina uzunu spunea...

şi dacă tot ai decis, dragă alice, să faci o mişcare contra vântului urlător, te rog să îi spui iernii să nu-şi mai trimită zăpada în balconul meu teoretic închis :)

Alice Mihalache spunea...

O să-l trimit în pădure cu tot cu zăpada lui băgăcioasă! :))

ana pauper spunea...

zăpada băgăcioasă
___________________

printre crengile alburii
ale unui broccoli suav
pe crengile urii
nu de-ale gurii
zăpada băgăcioasă

Alice Mihalache spunea...

10!