Ploaie peste ochi

Uşa să lasă deschisă. Să circule aerul, să cirule gâzele şi musculiţele adunate la coşul cu fructe aproape stafidite. Frica de "mă trage curentul" s-a topit şi îngheţata rămâne îngheţată numai în frigiderele de la magazin. Vrăbiile stau cu gurile căscate, exact aşa cum stau câinii când le e cald, numai că nu-şi ţin limba pe afară. Se poartă cămăşile fără nasturi. Ghiozdanele au fost date uitării pentru că ţin cald la spinare şi toată lumea îşi doreşte ploaie şi vânt.
Brobonele pe nas şi la mustaţă, laptopul pe masă, niciodată în braţe. Se face baie de umbră, de seară, de dimineaţă, de atunci când pielea e lipicioasă. Şi toată lumea e lipicioasă, dar nu în sensul bun pentru că sunt irascibili, îşi fac vânt, dau cu mâneca scurtă de la tricou peste frunte şi arată mai caraghios decât un copil care-şi şterge nasul cu mâneca lungă de la pulover. Piciorul peste picior nu mai stă, ochelarii nu mai stau pe nas, pisica nu-mi mai stă în braţe. Totul alunecă.
Şi dacă ar veni o ploaie aş fi mai încântată decât atunci când eram mică şi vedeam un elicopter pe cer, printre blocuri. M-aş duce în stradă şi m-aş uita în sus la ploaie s-o văd cum vine, să-mi intre în ochi s-o văd mai bine ca s-o cred pe cuvânt. Mi-e cald.