Metroul, acest wingman al bucureștenilor

Cel mai noi metrou e ca un prieten vechi, enervant, care îți vrea binele, dar te pune în situații jenante fără să-si dea seama, doar pentru că ești singur. Are o bară foarte ingenioasă. Din ea se despică alte trei bare care permit cât mai multor călători să-și tină echilibrul.
Am alergat fericită spre metrou, l-am prins și m-am prins de una dintre bare. "Ce bine, cât de util!", mi-am spus. Și metroul a pornit. Când m-am uitat în jurul meu, ședeam într-o horă de oameni necunoscuți. Oriunde m-aș fi uitat, priveam în ochi un om stânjenit. Stăteam cuminți în formă de floare și ne bucuram în sinea noastră că n-avem șanse să ne prăvălim, dar nu eram în stare să facem față situației. N-aș ști să vă explic ce tensiune se trăia. Cred că ar fi fost o idee mai bună să ne privim cefele, nu ochii. Dar cum era să mă întorc numai eu și să privesc urechea călătorului din dreapta sau stânga mea?
Atenție, oamenii se închid. Atenție, oamenii se deschid.

        

Viață de crocodil

Se făcea că locuiam la curte împreună cu un crocodil. Stăteam numai pe drumuri și nu duceam grijă de nimic. Ajungeam târziu acasă, frigiderul era gol, crocodilul înfometat. Uitam să trec pe la pet shop să-i iau de-ale gurii. Așa că drumul până în dormitor era o aventură. Crocodilul mă fugărea prin toată curtea, poate poate apuca și el să servească cina. Norocul meu a fost că am găsit pe o noptieră câteva felii de prosciutto pe care le-am aruncat rând pe rând spre marea gură înfometată.
Orice vis care se termină cu bine nu-i coșmar.

AMR

De parcă mi-ar fi dat cineva o cană de vară clocotită. Am luat o gură, mi-a fript limba și nu mai simt nimic, oricât aș gusta din ea. Nu-i nimic. Aștept cuminte să vină pandalia cu o umbrelă Coca-Cola, o jumătate de mână albă, o jumătate mai vie, o vacanță, un jurnal de călătorie, ceva. Dar numai să-mi promită cineva că vine. Altfel, o să mă supăr și eu pe cine apuc.

 

3 din 3

M-am trezit om mare și m-a pălit plictiseala aia pe care o simți chiar si când te dai in cele mai periculoase drăcii din parcul de distractii. Dar mi-am spus: „Stai așa că nu e chiar așa! Mai sunt note muzicale de descifrat, pământ de scormonit și coclauri de alergat în lung și-n lat!” 

Și flori au început să țopăie dintr-un ghiveci în altul, pământ pe masă, pe covor, pe nasul pisicii și mâinile-mi murdare de negreală care iti dă satisfactie când o speli cu clăbuci sub apa de la robinet. Jumătate de cap descoperă că funcționează mai greu, iar cealaltă jumătate citeste de pe portativ cu ochii mici ca de inginer frământat de un calcul de statică. Și amorțitele picioare ating recorduri de începător la maratonul celor care cu greu s-au mișcat să miște muntii de lene din drum.

O treabă cât se poate de serioasă

Am ajuns la vorba mamei. Plecau părinții câteva zile și îmi spuneau: "Alice, nu uita să închizi gazele, ușa, apa și să uzi plantele." Uitam de plante. Le găsea mama însetate și îmi spunea că o să văd eu când m-oi face mare ce înseamnă asta.
Anul trecut pe vremea asta am primit o plantă pe care nu am luat-o în serios, dar o tot udam, îi mai curățam câte o floare uscată, țineam motanul la distanță să n-o mănânce și a crescut. Așa frumoasă, încât m-am trezit că o arăt musafirilor și că le vorbesc despre ea ca despre o realizare măreață.
Azi am șapte plante. Singurul lucru care mă sperie e să nu mă ia valul și să le înec de prea multă grijă, să nu care cumva să mi se întoarcă răutățile copilăriei.  

Mi-am pierdut papucii

Sunt zile și zile. Azi de exemplu m-am simțit ca și cum aș fi mers cu picioarele goale pe o podea plină de praf și gunoaie mici care mi se lipesc de tălpi. Nu tu botoși, nu tu mătură, nu tu elice ca să schimbi direcția de mers. Timp a fost berechet, dar când te prinde ziua de luni fără să-ți fi curățat nici cel mai la vedere gând turtit de amărăciune, ce pretenții poți să mai ai? Unde mai pui și că azi se spune că dacă nu râzi ca tontul, așa o să rămâi tot anul. Păi ce sărbătoare e asta care stă cu revolverul la tâmplă și te pune să rânjești? Bucurie cu de-a sila nu primesc.      

12:00

De ceva vreme lungă și trecătoare nu prea mai intru pe aici. Azi am intrat fără nicio intenție la ora 12 FIX! Ăsta-i semn de lene și nepăsare de mai bine de un an. Noroc cu ceasul din dreapta că dacă n-ar fi fost, aș fi trăit într-o nesimțire constantă cine știe cât timp de acum înainte. 

De obicei ascult de semne până mă iau cu altele și încep să pierd din nou vremea ca să am de ce să mă trag de urechi. 

Cea mai serioasă supărare e aia pe care o ai față de tine. Eu așa cred și trăiesc. Supărare dimineața când îți amintești că te-ai culcat cu burta plină. Supărare când mai bine ai sta așa, decât te-ai mișca. Supărare că ai și saltea și șosetă și pușculită și tot nu găsești un loc să pui deoparte. Supărare că scrii despre supărare în loc să rânjești. 

Revin.  

Ploaie peste ochi

Uşa să lasă deschisă. Să circule aerul, să cirule gâzele şi musculiţele adunate la coşul cu fructe aproape stafidite. Frica de "mă trage curentul" s-a topit şi îngheţata rămâne îngheţată numai în frigiderele de la magazin. Vrăbiile stau cu gurile căscate, exact aşa cum stau câinii când le e cald, numai că nu-şi ţin limba pe afară. Se poartă cămăşile fără nasturi. Ghiozdanele au fost date uitării pentru că ţin cald la spinare şi toată lumea îşi doreşte ploaie şi vânt.
Brobonele pe nas şi la mustaţă, laptopul pe masă, niciodată în braţe. Se face baie de umbră, de seară, de dimineaţă, de atunci când pielea e lipicioasă. Şi toată lumea e lipicioasă, dar nu în sensul bun pentru că sunt irascibili, îşi fac vânt, dau cu mâneca scurtă de la tricou peste frunte şi arată mai caraghios decât un copil care-şi şterge nasul cu mâneca lungă de la pulover. Piciorul peste picior nu mai stă, ochelarii nu mai stau pe nas, pisica nu-mi mai stă în braţe. Totul alunecă.
Şi dacă ar veni o ploaie aş fi mai încântată decât atunci când eram mică şi vedeam un elicopter pe cer, printre blocuri. M-aş duce în stradă şi m-aş uita în sus la ploaie s-o văd cum vine, să-mi intre în ochi s-o văd mai bine ca s-o cred pe cuvânt. Mi-e cald.

Sete să-mi fie

Când văd ceva plutind în apa pe care o servesc, nu mă pot opri din băut. Încerc să beau uşor, cât să ţin mai la urma în pahar scama, firimitura sau firul de praf (niciodată musca, lighioana sau altă minivietate). De puţine ori se întâmplă să reuşesc, aşa că înghit toate ciudăţeniile ca o balenă somnoroasă şi căscată. Nu-i aşa de rău. Puţin suspans la început, apoi gata. Şi asta e învăţătură de minte pentru mine şi pentru cine vrea să creadă. Tot ce-i greu de înghiţit se ia cu un pahar de apă. Vremuri, oameni fonfăniţi, situaţii împiedicate, doctorii şi tot ce va mai veni.   

De azi pe mâine

Cu o zi înainte de salariu aş sacrifica un bănuţ chiar din gură de balaur. Adun bănuţii din cutii şi buzunare, din borcane şi sertare. Îi împrăştii chibzuit. Un pahar de bere, o pungă mică de alune, un măr în geantă, de acasă, şi ultimul autobuz spre casă.
Mâine am uitat de ei şi-i las pe unde apuc. Cad când mă dezbrac de haine, când scot din geantă telefoane, când scutur cearceaful şi mai ales de pe noptieră, când şterg praful. Îi las căzuţi şi uit de ei.
Mă supără că atârnă greu în buzunar, că zdrăngăne la ficare pas. Unde mai pui că mai e câte o monedă încăpăţânată care face casa roată, pe parchet, fix când doarme cel mai bine partenerul de apartament. Fuguţa după ea ca să-i arăţi cum stă treaba, dar trece luna şi degeaba. Anulezi aşa o cruntă răzbunare pentru o nevoie un pic mai mare.

Jumătate de ceaş

Să ai prieteni mulţi şi buni, răspândiţi prin tot oraşul, este convenabil. Rămâi peste noapte şi drumul către muncă este, din când în când, altul. Şi dimineţile sunt aşa deodată. Şi viaţa e un pic altfel.

O gogonată peste drum

Pe celălalt trotuar mergeam, dar am prins discuţia pentru că-mi place să trag cu urechea. Am învăţat să fac asta foarte bine, de la distanţe mari, în huruiala din tramvai şi în alte gălăgii. Doi băieţei mici, nici prea cuminţi nici prea ştrengari, vorbeau peste stradă. Cel slăbuţ (după cum era de aşteptat unul era grăsun şi altul slab) spunea pe un ton grav, cu ochii în pământ, cu mâinile pe lângă corp:
"Mama e bolnavă. E greu să ne creasca şi nu avem bani."
Grăsunul asculta cu atenţie şi băgare de seamă.
"Că eu nu sunt singur la părinţi. Mai am doi fraţi mai mici şi mama e bolnavă rău"
Se opreşte apoi din vorbă şi se înseninează.
"Aşa îi spun! Trebuie să ne dea"
Grăsunul dat pe spate explodează într-o bucurie şi-o stimă pentru prietenul lui:
"Aşa, frate! Eşti super tare! Aşa facem. Hai!"
De la o stare la alta am trecut şi eu. Bine că am ascultat până la capăt că aş fi stat tristă o seară întreagă de miercuri.

Aşa cum pot

Când ai chef de muzică pe stradă, nu ai muzica în geantă. Când ai muzica în geantă zici să nu asculţi că se aude frumos cum pică ploaia pe umbrela. Când ai chef şi muzica în urechi te întâlneşti cu un coleg şi stai de vorbă fără chef de vorbă.
Nu-i vorba de asta, dar cam aşa simt că sunt zilele astea.

Mă întreb şi eu

Bărbat dacă aş fi fost, mi-aş fi dorit să am o soţie lucrătoare la patiserie. Părul i-ar mirosi a esenţe mii şi mii. Zahăr pudră-n vârf de nas, şorţuleţ pătat de gem, obraji rumeni şi bronzaţi de arşiţa cuptorului. Cornuleţe cu nuci, palmieri cu miere, polonezi şi sărăţele. La sfârşit de zi de muncă, ar băga la ea în pungă tot ce-a mai rămas pe tavă. Grijulie şi-nţeleaptă n-ar lăsa să se usuce bunătate de mâncare peste noapte. Mai ales că, după o zi de muncă, dragostea trece mai întâi prin stomac.
Dar sunt femeie tinerică şi mi-e un pic cam frică să nu care cumva să nu existe bărbaţi frumoşi, deştepţi, amuzanţi, harnici, pricepuţi, zvelţi şi muncitori în patiserii.

Am păşit cu dreptul

Apoi am păşit cu stângul în lumea brontozaurilor. Ori mă mănâncă, ori mă fac ceva de speriat!

Mustăcioşi de nerănit

Nu primesc flori de fel. Nu ştiu de ce. Poate că nu inspir asta. Sunt genul ăla de fată care nu are şerveţele în geantă, nu-şi face unghiile şi nu primeşte flori. Am pus omuleţii de jos să se dueleze pentru a-mi oferi o floare. Nu am acceptat. I-am lăsat aşa până li s-au ofilit florile din braţe. M-am răzbunat pe doi bărbaţi fără suflet şi cu inimă din plastic, de nerănit şi de netopit. Şi nu mă gândesc la asta pentru că e azi Dragobetele, pentru că 1 martie e pe aproape şi pentru că la o săptămână din prima zi de primăvară o să fie ziua mea. Nici gând. În orice caz, îmi plac florile la ghiveci.

Poveste

Eram odată eu şi nu-mi eram de ajuns.

Pulover fermecat şi foarte puţin colorat

Am un pulover de iarnă cu fulgi. Parcă-i picat din Islanda. Aşa îmi place mie să cred. Am văzut în filme că puloverele islandezilor sunt parcă mai călduroase, mai colorate şi mai de calitate. Al meu e dintr-un material care nu-i lână şi are doar două culori nu prea colorate.
În orice caz, l-am purtat zilele trecute şi m-am simţit excelent. Mă plimbam pe holurile blocului meu de muncă şi parcă alta îmi era datoria. Zici că eram la cabana mea de la poala unui munte mai mic suit pe un munte mai mare. Mă simţeam responsabilă pentru atmosfera şi confortul celor veniţi. Am băut multe ceaiuri calde cu care m-am plimbat de colo colo zâmbind tuturor ca o mătuşă grijulie şi aproape enervantă. Îmi venea să bag lemne pe foc, să dau zăpada cu lopata, să spun poveşti despre urşi înfometaţi şi zăpezi care au acoperit case şi să croşetez câte un fular pentru fiecare coleg în parte. Mă vedeam ieşind cu sania trasă de cai. Mă simţeam atât de călită încât aş fi ieşit numai în pulover afară chiar dacă toate apele erau îngheţate. Mă simţeam fiica cea mică şi bună iernii.
Dar când colo treaba mea era să plimb degetele pe o tastatură.

Hopa ţopa

Mama o ascultă în fiecare sâmbătă pe Urania. Mi se pare incredibil cum reţine horoscopul fiecărui membru al familiei. Vine apoi şi ne avertizează. Alice ai grijă să nu vorbeşti prea mult şi prost marţi. Betty, am auzit la horoscop că ai o nemulţumire interioară. Cezare, toate bune!
Trec şi eu de la una la alta, dar trebuie să spun ce am văzut azi. Sunt Daciile alea cu ochii rotunzi. Eh, vântul a viscolit zăpada numai dintr-o parte şi le-a făcut în loc de ochi două semiluni frumoase. Am zis că fac poză. O să fac mâine. De obicei deţinătorii de Dacii sunt grijulii şi s-ar putea să nu mai găsesc. Oricum, nu mint. Acum îmi dau seama că nu am trecut de la una la alta. Luna-i soră cu horoscopul.
Repezit să fii, noroc să ai.

Stele dârdâite

Zece grade înapoi şi câteva ore înainte. De mult voiam să-i arăt cum se vede cerul de acolo. Să se stingă toate becurile şi să bâjbâim până ni se trage cortina de pe ochi. Cu cât te uiti mai mult, cu atât sunt mai multe şi mai îngrămădite. Mie îmi place să mă concentrez bine la cele mai din spate. Prima poză e cu scaun la cap. A doua e din mână şi stelele au tremurat de frig.